x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Sute de evenimente la Bookfest 2010

Sute de evenimente la Bookfest 2010

03 Iun 2010   •   00:00
Sute de evenimente la Bookfest 2010

Asociaţia Editorilor din România (AER) pregăteşte sub egida Federaţiei Editorilor din România un bogat program de evenimente în cadrul celei de-a V-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, desfăşurată între 9 şi 13 iunie 2010 la ROMEXPO.



În primul rând, vizitatorii au prilejul de a lua autografe de la scriitorii preferaţi în cadrul numeroaselor lansări de carte, reviste, CD-uri, audio-book-uri şi 12 noi colecţii. Scriitorii din Spania, ţara invitată la Bookfest, reprezentanţii autorităţilor, specialiştii, breasla culturii scrise şi jurnaliştii se vor întâlni în cadrul a 20 de dezbateri, mese rotunde şi ateliere, pe teme ale industriei editoriale şi ale promovării literaturii.

Seara vor susţine concerte Ada Milea, Gyuri Pascu, Maria Răducanu, trupe de flamenco, dar vizitatorilor le vor fi oferite şi alte momente artistice. Publicul poate încuraja accesul la cultură prin donarea unor cărţi în cadrul proiectului "Coşul Salonului". Cărţile astfel adunate vor fi distribuite unor centre de plasament din judeţul Ilfov şi unor comunităţi româneşti din Serbia şi Bulgaria.

×
Subiecte în articol: carte