x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Al doilea tiraj din volumul de memorii al Prințului Harry este din nou în librăriile din România

Al doilea tiraj din volumul de memorii al Prințului Harry este din nou în librăriile din România

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2023   •   21:20
Al doilea tiraj din volumul de memorii al Prințului Harry este din nou în librăriile din România
Sursa foto: Hepta

După ce primul tiraj al volumului de memorii „Rezervă” al Prințului Harry s-a epuizat rapid din librăriile din România, al doilea tiraj esste disponibil începând de vineri, anunță editura.

Volumul de memorii „Rezervă”, al Prințului Harry, duce de Sussex, s-a vândut rapid după lansarea din 10 ianuarie, devenind cea mai vândută carte din România și în lume în ultima săptămână.

Au fost vânzări record la nivel mondial: peste 3.2 milioane de exemplare în prima săptămână după lansare în format tipărit, digital și audio. Volumul a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficțiune din toate timpurile, intrând în Guiness Worls Records.

În România, de vineri este disponibil al doilea tiraj, publicat în regim de urgență de editura Nemira.

Cartea a fost publicată simultan în 16 limbi, urmând să apară în alte 10 limbi în întreaga lume.

La data publicării sale inițiale pe 10 ianuarie, „Rezervă” a atins cel mai mare total de vânzări în prima zi pentru orice carte non-ficțiune publicată vreodată atât de editura Nemira, cât și de de Penguin Random House, cel mai mare editor comercial din lume. Volumul de memorii al prințului Harry este disponibil în librării, pe nemira.ro, pe audiotribe.ro în format audiobook (în lectura actorului Alexandru Unguru ) și ebook.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tiraj print rezerva