x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Un roman de Man Booker Prize

Un roman de Man Booker Prize

20 Oct 2009   •   00:00

Volumul "Wolf Hall", câştigătorul Man Booker Prize 2009 şi cel mai recent roman al scriitoarei Hilary Mantel, va fi publicat în România la începutul anului 2010 de către Editura Litera.



Drepturile pentru ediţia în limba română a cărţii "Wolf Hall" au fost obţinute de Editura Litera prin intermediul Agenţiei Literare Simona Kessler. "Prin această carte eveniment, Editura Litera îşi lansează colecţia de literatură, cu intenţia declarată de a oferi cititorilor săi cele mai bune cărţi, cei mai cunoscuţi autori ai momentului şi un motiv în plus să aleagă întotdeauna «o carte deschisă»", se arată în comunicatul editurii.

"Wolf Hall" prezintă istoria lui Thomas Cromwell, fiul unui fierar, un tânăr deştept, ambiţios, pasionat de cifre şi de limbi străine. După ani de peregrinări prin Europa, Cromwell se întoarce în Anglia şi devine mâna dreaptă şi confidentul cardinalului Wolsey, consilierul lui Henric al VIII-lea. Când Wolsey cade în dizgraţie şi părăseşte curtea, Cromwell ajunge al doilea om în stat. Domnia şi persoana lui Henric al VIII-lea au fascinat de-a lungul vremii numeroşi artişti, însă scriitoarea Hilary Mantel este considerată în Marea Britanie "cel mai bun portretist al Tudorilor" şi cea care "a scos din saga Tudorilor clişeele şi melodrama".

×
Subiecte în articol: carte