x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Viaţa lui Warren Buffett

Viaţa lui Warren Buffett

de Sebastian S. Eduard    |    04 Sep 2010   •   00:00
Viaţa lui Warren Buffett

Bulgărele de zăpadă este o biografie exhaustivă, în care detaliile despre viaţa personală se combină cu cele de natură profesională, într-un melanj impresionant, dezvăluit cu o fluiditate narativă deosebită. Pentru prima dată, Warren Buffett permite accesul unui autor la timpul său, la prietenii şi familia lui, dar şi la partenerii de afaceri sau documentele sale personale.



Este un act de curaj, fiindcă asemenea tuturor fiinţelor umane, şi viaţa lui Buffett a fost un amestec de tărie şi fragilitate. Spre deosebire de alte cărţi, care se rezumă doar la stilul său de investiţii, lucrarea de faţă explorează filosofia de viaţă şi personalitatea uluitoare a celui supranumit "Oracolul din Omaha". Warren Buffett este un complex de paradoxuri, care şi-a propus să demonstreze că şi "băieţii buni" pot ieşi pe primul loc.

5902-130623-copertabulgareledezapada.jpgDe-a lungul anilor şi-a tratat investitorii ca pe nişte parteneri, a acţionat ca îndrumător al acestora, iar principala sa caracteristică în calitate de investitor CEO, membru al diverselor consilii directoare din companii, eseist şi orator a fost onestitatea, care l-a însoţit pe tot parcursul vieţii şi în toate acţiunile, ajungând la un moment cel mai bogat om din lume şi cel care a făcut cea mai mare donaţie din istorie şi nu oricui, ci fundaţiei conduse de Bill Gates, de care îl leagă o strânsă prietenie. Indiferent cât de mare este averea sa, moştenirea pe care o lasă Buffett nu se rezumă doar la bani, ci la principiile de viaţă şi ideile cu care a îmbogăţit vieţile celorlalţi. Vom vedea astfel de ce Warren Buffett este cea mai fascinantă istorie de succes a vremurilor noastre.

×
Subiecte în articol: carte