Muzicianul Nick Cave ar putea veni în România, anul viitor, la invitaţia Polirom, a declarat directorul editorial al editurii ieşene, Bogdan-Alexandru Stănescu, la lansarea traducerii celui mai nou volum al artistului, "Moartea lui Bunny Munro", care a avut loc vineri seară în Bucureşti.
"O să îl aduc pe Nick Cave în România la anul", a spus directorul editorial Polirom, explicând că aşteaptă ca muzicianul să încheie proiectele în care este implicat în prezent. Negocierile în acest sens sunt la început. "Pot să vă spun că săptămâna viitoare o să iau masa cu Nick Cave", a mai spus Bogdan-Alexandru Stănescu. Drepturile pentru traducerea celui mai recent roman al celebrului muzician au fost achiziţionate de Polirom anul trecut, după Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai important eveniment al industriei editoriale din Europa.
Cartea a apărut în limba română în colecţia "Biblioteca Polirom". Bogdan-Alexandru Stănescu a spus că Nick Cave a avut, de altfel, amabilitatea să trimită un banc special pentru varianta românească a cărţii "Moartea lui Bunny Munro", pentru a înlocui o glumă foarte greu de tradus din limba engleză.
Citește pe Antena3.ro