Vocile

Dupa 'Orasul borcanelor' si 'Linistea mormantului', un al treilea roman de Arnaldur Indridason se afla in talmacire la dispozitia cititorilor romani: 'Vocile'. Si in aceasta carte a celui mai cunoscut autor islandez de thrillere intalnim aceeasi redutabila echipa de politisti din naratiunile precedente.

Zile premergatoare Craciunului. Atmosfera de sarbatoare. Ultimele pregatiri pentru marea petrecere, forfota in magazine, in cautarea de cadouri, turisti straini dornici sa se desfete cu privelisti incantatoare dintr-o tara cu ninsori fastuoase, 'patria exotica a iernii', brazi impodobiti in case, colinde intonate de glasuri cristaline.

Dar o crima comisa intr-unul dintre cele mai frecventate hoteluri din Reykjavik intuneca bucuria tuturora. Gudlaugur, portarul hotelului, este descoperit injunghiat in camaruta umila de la subsolul unde locuia. Cine sa-i fi dorit sfarsitul unui astfel de om neinsemnat? Un oaspete venit din alta tara? Unul dintre angajati? Un necunoscut care a vrut sa-l jefuiasca?

Tinerii politisti Sigurdur Oli si Elinborg, sub comanda experimentatului inspector Erlendur Sveinsson, incep o serie de cercetari extrem de complicate, datorita numarului mare de posibili suspecti. Interogatoriile se succed in cascada. Nu toti sunt cooperanti, unii manifestandu-se cu grosolanie, cu agresivitate, la orice intrebare care li se pune.

Surprizele nu intarzie sa apara. Hotelul care se faleste cu o reputatie ireprosabila ascunde multe secrete murdare, fiind un spatiu unde infloreste traficul de carne vie si de droguri, iar membrii personalului nu ezita sa-si arunce acuze grave. Dar alta este cea mai mare surpriza – victima a fost, odinioara, o celebritate, un solist remarcabil in corurile de baieti, cunoscut si peste hotare, cu discuri care l-au facut si mai faimos, devenite o ra­ritate dupa aproape patru decenii de la inregistrarea lor. Insa el a fost inca unul dintre copiii-mi­nune care n-a confirmat, pierzandu-si vocea atunci cand a inceput sa se maturizeze. Esecul l-a insingurat, l-a constrans sa poarte povara unei existente lipsite de orizont, l-a indepartat de familia care isi pusese sperante in el.

Dar nu numai Gudlaugur a suferit de singuratate. Aproape toate personajele lui Arnaldur Indridason se afla in aceeasi izolare, doar mimand dorinta de a se deschide spre ceilalti. Nici macar Craciunul nu le ingaduie sa fie mai expansivi, mai predispusi spre dialog, mai plini de viata. Insusi anchetatorul principal traieste intr-o solitudine la care s-a condamnat de bunavoie, inca din copilarie, cand si-a pierdut fratele in imprejurari tragice, invinovatindu-se, fara rost, de moartea lui. A devenit ursuz, artagos, rece, cautandu-si refugiul intr-o meserie practicata cu un zel neobisnuit, cu un profesionalism lipsit de cusur. Din aceasta pricina, mariajul i-a fost neferi­cit, s-a instrainat de fata si baiatul lui, doua odrasle cu mari probleme, carora nu le gaseste solutii.

Desigur, dupa multe stradanii, dupa urmarirea multor piste care nu duc nicaieri, dupa arestari inutile, ucigasul portarului este descoperit. Insa finalul cartii nu celebreaza acest triumf. 'Vocile' este un roman trist, despre poverile trecutului, despre singuratate si neputinta de comunicare. Investigatia politista ramane doar un pretext pentru dezvaluirea 'durerilor inabusite' ale unor oameni dintr-o comunitate in care 'orice om e o insula', chiar si in timpul celei mai importante sarbatori a crestinatatii. Ei se complac cu deliciu in suferinta, uneori si-o cultiva, de parca ea ar fi cea mai potrivita stare pentru existenta umanitatii.