Voodoo

Dacă faci abstracţie de numele autorului de pe copertă, poţi jura că romanul "Voodoo" aparţine unui scriitor american. Şi nu oricărui creator de peste Ocean, ci unuia din stirpea lui Raymond Chandler, Dashiell Hammett sau, mai aproape de timpul nostru, Robert B. Parker, Lawrence Block.

Eugen Ovidiu Chirovici şi-a însuşit la perfecţie reţeta de succes a autorilor pe care i-am amintit. Are un umor de calitate, fără să cadă în derizoriul parodiei. Posedă o ironie fină. Frazele lui sunt, îndeobşte, formate din puţine cuvinte. Ambianţele în care se află personajele sunt creionate cu aceeaşi precauţie de a nu folosi întreg vocabularul.

Eroii săi ne apar în faţa ochilor ca în schiţele unor pictori care nu au la dispoziţie prea mult cărbune şi, de aceea, doar sugerează. Din această pricină, cititorul este invitat să participe activ la lectură, folosindu-şi imaginaţia. "Voodoo" impresionează, în primul rând, printr-o scriitură frumoasă şi elegantă, întâlnită doar la cei care stăpânesc bine meşteşugul de a aşterne vorbele pe hârtie.

De aceea, după o vreme, poţi reciti cu plăcere această carte, chiar dacă nu ai uitat faptele pe care le relatează. În literatura română de suspans, pe cei atât de atenţi în dozarea ingredientelor necesare pentru o realizare artistică de ţinută îi poţi număra pe degetele unei singure mâini.

Eroul - Drew Sanders - este un detectiv particular păgubos, capabil să încaseze lovituri cu stoicism, dar să şi riposteze cu violenţă, un Cavaler al Binelui, dezinteresat de orice recompensă. Îşi poartă tinereţea ca pe o platoşă, capabilă să-l protejeze de orice vicisitudini. Umbrelele lui Philip Marlowe, Sam Spade, Matt Scudder plutesc în preajma sa ca nişte companioni de nădejde.

Acţiunea debutează pe Aeroportul JFK din New York City, unde, în urma unei situaţii scăpate de sub control, o haitiană este ucisă de agenţii de pază, iar soţul acesteia dispare ca prin minune, ca şi cum nici n-ar fi fost de faţă. Ancheta NYPD muşamalizează cazul însă în săptămânile care urmează, cei care au fost prezenţi la locul incidentului sfârşesc în condiţii misterioase, de parcă o instanţă invizibilă i-a condamnat la moarte pentru mărturiile lor.

Angajat să continue investigaţiile, Sanders pătrunde într-un univers straniu, unde orice e posibil. Obiectele pot să se deplaseze fără să le mişte, în aparenţă, nimeni, oamenii se pot trezi transferaţi brusc dintr-o locuinţă umilă pe plaja însorită a unei mări sau comit crime monstruoase fără să ştie de ce; telefoanele mobile, abia încărcate, nu mai funcţionează, maşini scoase din atelierul de reparaţii după câţiva kilometri fac din nou pană.

Confruntat cu o sumedenie de forţe ostile şi oculte, detectivul depăşeşte pericolele făcând haz de necaz, izbutind să curme lanţul unor răzbunări sângeroase.

Dar a rămâne la impresia că naraţiunea aceasta este doar despre vraci, vrăji, păpuşi de ceară în care se înfig ace şi despre zombi e o eroare. Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici, compus cu migală de orfevru, e despre Răul omniprezent în viaţa noastră de toate zilele şi care creează confuzie şi o percepţie stranie asupra realităţii ori de câte ori acţionează. Mai ales într-o lume în care alcoolul şi drogurile fac ravagii. Iar de viziuni de coşmar avem parte şi fără intervenţia unor vrăjitori iscusiţi, care cad în transă şi bolborosesc descântece.

"Apoi s-au tras trei focuri de armă: primul l-a tras Melton. Glonţul a lovit-o pe femeie în şoldul stâng, a sfărâmat partea superioară a femurului şi s-a oprit undeva în osul sacral. Victima s-a înclinat în faţă şi spre dreapta. Aşa că a primit al doilea glonţ, tras de Lacey - el spune că ţintise «undeva spre picioare» -, direct în creştetul acoperit cu un turban alb. După cum aveau să constate şi să certifice medicii legişti, a murit înainte să atingă linoleumul de culoare verde al pardoselii"