Cum am început să visăm (la) „cai verzi pe pereți”

„«Cai verzi pe pereți» este o expresie folosită astăzi cu sensul de născocire, lucru de necrezut, fantezist, de nerealizat, aiureli, ceva fără corespondent în realitate. A visa, a umbla, a vorbi, a asculta - sunt doar câteva dintre verbele alăturate ei. De la simbolismul cailor apocaliptici și înregistrările expresiei, la noi, de către Titkin, Șăineanu, ori Eugeniu Coșeriu, până la Joile verzi, culori calde-culori reci, ori chiar «marțea ciorilor», încercările de «decodare» ale «calului de culoare verde» (de unde și până unde verde?!) au fost deloc puține”, remarca antropologul Gheorghiță Ciocioi în prologul unei noi lecții marca „Dicționar cultural”.

Sfântul Gheorghe cel verde

Așa… „Și totuși calul verde «a existat»... Foarte pe scurt, povestea lui aici - combinația «verde» și «cal» fiind altfel o mare provocare pentru cercetător. Dacă în folclorul românesc, calul este cel mai adesea alb (încălecat de voinici salvatori de prințese, visați astfel de fete (de împărat) - cal și călăreț), negru (corb), sur, graur (devenit nume în «Plugușor»), la sud de Dunăre calul este zugrăvit în unele creații populare ca având culoare cenușie și... verde». Ca să vezi… „Cel mai adesea - a urmat antropologul Gheorghiță Ciocioi -, calului verde îi este desemnat drept erou/ călăreț Sfântul Gheorghe, care se plimbă, în cântecele rituale, pe câmpuri. Însăși ziua Sfântului Gheorghe, în obiceiul urărilor către tinerele fete cu crenguțe verzi de către băieți, este văzută ca verde: «Paște roșu, roșu,/ Sfântul Gheorghe verde, verde/ și la mulți ani cu sănătate” («Cerven, cerven Velikden/ zelen, zelen Gherghiovden... »)”.

Omul (verde) nemuritor

Mai departe: „În renașterea naturii, caracteristicile zeităților de primăvară ale fertilității sunt transferate nu doar asupra Sfântului Gheorghe, la musulmani, Jirjis (Gheorghe) fiind confundat adeseori cu Khadir («Omul verde») - care ajunge nemuritor după ce se scaldă în izvorul vieții, hainele devenindu-i verzi. Un cal verde este întâlnit, de asemenea, într-un cântec sud-dunărean legat de Sfântul Lazăr... Cert este că imaginea păgână a Sfântului Gheorghe călărind un cal verde va fi transferată și în pictura bisericească din Balcani. Și de unde, altfel, «cai verzi pe pereți» dacă nu din locașurile de cult, pravoslavnicii nefiind prea vrednici în a zugrăvi chipuri și tablouri în alte părți!”

Icoana de la mănăstirea Krastova Gora

Nu în ultimul rând: „Doar că Biserica va lua atitudine, sancționând drastic «fenomenul»: cai verzi pe pereți nu s-a pomenit, așa ceva nu există, născociri... S-au mai păstrat până în zilele noastre icoane cu Sfântul Gheorghe călare pe un cal verde (mănăstirea Krastova Gora, de pildă), ca rămășițe ale unor împletiri de motive și simboluri păgâne cu cele creștine în Biserică. A visa, așadar, la cai verzi pe pereți e ceva demn de batjocură, o născocire necreștină... Expresia sud-dunăreană își are drumul ei la noi. Dar despre prezența sa în scrierile slave, în literatură și presă, cu altă ocazie...”.

De unde ni se trage „soarta”

„Chiar dacă am împrumutat (și) în limbajul bisericesc un cuvânt latin ce desemna cumva destinul, soarta, lucrurile nu stau nici pe departe după cum ni s-ar părea la prima vedere în privința dată”, atrăgea atenția antropologul Gheorghiță Ciocioi. „Fără doar și poate, în creștinism nu există predestinare. Nu se poate vorbi de o «soartă» pentru oameni «de la Dumnezeu»”. Atunci? „Înțelesul creștin al termenului ar fi: o decizie a unei instanțe, o «hotărâre judecătorească», nu predeterminată, ci luată într-un «proces de investigare». Astfel, «soarta» divină înseamnă răsplata lui Dumnezeu pe temelia credinței, faptelor și păcatelor oamenilor și ține de purtarea de grijă/ pronia Divinității, care nu este predestinare, ci preștiință și călăuzire pedagogică prin har și pedeapsă/mustrare”.

Hotărârea unei instanțe

În concluzie: „Neînțelegerea rezidă, așadar, în înțelesul diferit al termenului în limba veche românească și în cea de astăzi. Chiar și limbajul liturgic medio-bulgar, care a influențat nu puțin tălmăcirile religioase de la noi, sensurile profunde ale acestuia, reține pentru «soartă» numele de «sădba», cu înțelesul de hotărâre a unei instanțe, în urma unui proces/ judecați («săd»). Deci, «soarta» creștină nu e totuna cu predestinarea”.

(Pre)destinat, profețit, numit…

Ce rădăcini are termenul „noroc”, un cuvânt utilizat astăzi de români ca formă de salut? „«Noroc are, în limba română, sensul de șansă, întâmplare (fericită). Provine din medio-bulgară: «narokă». Termenul dat avea înțelesul inițial de «destinat cuiva» (tradus prin «naricean/e», în limbile slave moderne: numit pentru cineva, hotărât/zis să fie al cuiva/ partea/«datul» cuiva). Termen înrudit: «izrok» = soartă, predestinare, zis mai dinainte ceva în privința cuiva (profețit)”, a mai menționat antropologul Gheorghiță Ciocioi. Suplimentar: „Cei doi termeni pleacă de la rădăcina verbului vechi slav «reka» = a spune, a numi (un lucru). În unele etimologii de la noi se încearcă în mod greșit tălmăcirea termenului «reka» (forma derivată din acesta: rok) prin mână («răka»)”.

Zelenski, cel necopt la minte

Zelenski - că tot e vânturat acest nume în toate vânturile (mai ales spre est) - ce origini are? „Zelenski este o variantă a numelui Zelenov. Din «zelen» = verde. Cu înțelesul, după mai multe dicționare onomastice slave, de «minte și temperament de copil», om «necopt», «crud». La noi, mai cunoscute, cu același sens, sunt numele de proveniență ucraineană Zelencu/ Zelenco (Zelenko)”, a punctat Gheorghiță Ciocioi.

Corupți din Nicolae

Că tot fuse și se duse (Sfântul Nicolae), iată și câteva nume mai puțin cunoscute, legate însă indisolubil de sfântul sărbătorit la noi pe 6 decembrie: „Tot Nicolae, la români, sub felurite influențe, în trecut și astăzi ar fi: Culcea, Culiță, Miclău, Miclăuș, Cloșan, Miclea, Micula, Nae, Naicu, Necula, Neculce, Nicoară, Nicălan, Călan, Colintină etc.”, ne-a explicat antropologul Gheorghiță Ciocioi. Și încă o observație: „Cloșani, care vine tot din Nicolae, e și nume de localitate (dar și al unei celebre peșteri din apropierea ei). Întemeietor al așezării - un anume Cloșan (cel mai probabil, venit din Banat), nobil al satului. - „Supușii/ ai lui Cloșan”.

Frământare sufletească

Altă expresie cu origine uitată ori pierdută: „grijă”. Gheorghiță Ciocioi este pe fază: „«Grijă» este un termen auzit mereu la slujbele religioase. Ne este atât de familiar: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» - cu înțelesul de «neliniște, stăruința de a face ceva». Împrumutat din slava veche: «grizet» = a roade, a mușca cu dinții din ceva tare, puțin câte puțin - cu sensul de frământare. Proto-slavă: «grizti». «Grija», dezvoltat semantic, în limba sârbă: durere de stomac; în rusă: rană, durere. În română, ca sens, termenul este apropiat de medio-bulgară și bulgară: strâmtorare, frământare sufletească”.

„«Cai verzi pe pereți» este o expresie folosită astăzi cu sensul de născocire, lucru de necrezut, fantezist, de nerealizat, aiureli, ceva fără corespondent în realitate”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

Și de unde, altfel, «cai verzi pe pereți” dacă nu din locașurile de cult, pravoslavnicii nefiind prea vrednici în a zugrăvi chipuri și tablouri în alte părți!”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog 

A visa, așadar, la cai verzi pe pereți e ceva demn de batjocură, o născocire necreștină...”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„Înțelesul creștin al termenului «soartă» ar fi: o decizie a unei instanțe, o «hotărâre judecătorească», nu predeterminată, ci luată într-un «proces de investigare», Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„Zelenski este o variantă a numelui Zelenov. Din «zelen» = verde. Cu înțelesul, după mai multe dicționare onomastice slave, de «minte și temperament de copil», om «necopt», «crud»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹