x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Expoziția „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“

Expoziția „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Iun 2019   •   17:41
Expoziția „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“

În contextul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Primăria Municipiului Batalha și Mânăstirea Batalha/ Direcția Generală a Patrimoniului Cultural (DGPC), inaugurează sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 17.00, expoziţia „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“. Expoziția prezintă o spectaculoasă selecție de artefacte din secolele XIV-XVI, realizate în Țara Românească, Moldova și Transilvania, provenind din tezaurele MNIR, Muzeului Bucovinei, Muzeului Județean „Ștefan cel Mare“ din Vaslui și Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.

Cu ocazia vernisajului, domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul MNIR, va susține prelegerea cu titlul „Ctitoria ca semn al recunoștinței față de divinitate în Portugalia și în Principatele Române în secolele XV și XVII“.

Descris adesea prin metafora Porților Orientului, spațiul circumscris Principatelor Române a fost influențat de-a lungul secolelor, deopotrivă, de cultura occidentală, europeană, și de cea balcanică și orientală. De la vasele decorate cu păsări, de inspirație bizantină, până la piesele de orfevrărie religioasă realizate în ateliere transilvănene de meșteri care urmau modele occidentale, obiectele prezentate în cadrul acestei expoziții ilustrează viața cotidiană a omului medieval, cu atenția deosebită acordată atât elementului religios, cât și celui laic și aulic.  

În cadrul expoziției vor fi prezentate publicului portughez obiecte liturgice, obiecte de podoabă, precum și artefacte aparținând inventarului folosit zilnic în perioada respectivă. Printre ele se numără obiecte din donații ale familiilor boierești către mânăstiri și biserici dar și piese aparținând unora dintre cele mai valoroase tezaure medievale descoperite în România, datând din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (Schinetea) dar și podoabe din tezaurele de la Cotu Morii, Basarabi și Gelu. Expoziția, amplasată în spațiul plin de semnificații istorice și artistice al Capelei Întemeietorului al Mânăstirii Batalha, va fi deschisă până în data de 31 octombrie 2019.

 

Mânăstirea Batalha (fosta mânăstire dominicană Santa Maria da Vitória) este un ansamblu monumental de factură gotică flamboyantă, considerat a fi cea mai semnificativă exemplificare a goticului portughez. Construită între 1387 şi 1563 pentru a celebra victoria regelui D. João I în bătălia de la Aljubarrota asupra regelui Castiliei (1385), mânăstirea este astăzi înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului mondial și primeşte anual circa 500 000 de vizitatori.

 

×