x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film A sosit în oraşul unde are loc acţiunea filmului

A sosit în oraşul unde are loc acţiunea filmului

de Cristinel C. Popa    |    10 Sep 2009   •   00:00

Vineri este programată la Iaşi premiera pe Moldova a filmului lui Radu Gabrea, "Călătoria lui Gruber". Evenimentul are loc în oraşul unde a avut loc pogromul evreiesc, în iunie 1941, tot aici (şi la Bucureşti) desfăşurându-se şi filmările pentru realizarea peliculei.



Ieri au sosit în capitala Moldovei regizorul Radu Gabrea alături de actorul Alexandru Bindea şi o mică parte din stafful tehnic. În cursul zilei de vineri urmează să li se alăture şi Florin Piersic Jr, personajul principal, cel care îl joacă pe Curzio Malaparte. Cu toţii se vor întâlni în această seară cu publicul la Cinematograful Republica, locul unde are loc premiera. În acest an, în luna iunie, s-au împlinit 68 de ani de la pogromul de la Iaşi şi şapte decenii de la începerea celui de-al doilea război mondial. Despre acest pogrom este vorba în filmul lui Radu Gabrea care va rula de astăzi în toate cinematografele din Moldova. Pelicula deja a stârnit ceva controverse într-o prezentare iniţială făcută la Bucureşti. Povestea descrisă în film este inspirată din câteva pagini din romanul "Kaputt", a lui Malaparte, însă documentarea a fost întregită practic şi prin documentare istorică, făcută şi la faţa locului, în oraşul pogromului, Iaşi. Aici, în iunie 1941 a avut loc masacrul evreiesc destul de puţin cunoscut, cel puţin publicului ieşean. În carte, Malaparte vorbeşte despre vizita sa la Iaşi, la doar o zi după măcelul împotriva unei părţi a populaţiei evreiesti.

Povestea unuia dintre supravieţuitorii acelui act criminal petrecut la acea vreme a fost prezentat în paginele Jurnalului: "Nu-ţi fie frică, nu ţine decît o clipă!"

×
Subiecte în articol: film