x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Premiile Oscar

Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Premiile Oscar

24 Ian 2017   •   16:35
Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Premiile Oscar
Sursa foto: Pagina personala de Facebook

Ada Solomon este primul producător român în cursa pentru premiul OSCAR la categoria cel mai bun film străin, cu pelicula "Toni Erdmann", în regia lui Maren Ade. 

"Toni Erdmann", coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul OSCAR la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film, eveniment ce va avea loc pe 26 februarie 2017 la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles, anunţă marţi Hi Film Productions într-un comunicat remis Agerpres

Lungmetrajul, filmat aproape integral în România, este singura peliculă lansată în 2016 inclusă în TOP 100 cele mai bune filme ale secolului 21 de către BBC Culture. 

"Pentru mine este extraordinar că peste 700.000 de spectatori din Germania, şi peste 500.000 de spectatori din Franţa au făcut cunoştinţă prin intermediul acestui film cu o seamă întreagă de actori români cât şi cu un personaj cheie al acestei poveşti: oraşul Bucureşti, o prezenţă extrem de puternică în film şi dintr-o complet altă perspectivă decât cea pe care suntem obişnuiţi să o vedem pe marele ecran. Sunt mândră că am fost parte a acestei experienţe şi sper că voi mai avea parte de proiecte de asemenea forţă", declară producătorul Ada Solomon. 

"Toni Erdmann" a fost proiectat în premieră mondială în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016, unde a impresionat atât presa de specialitate, cât şi spectatorii, fiind filmul cel mai apreciat de critici şi jurnalişti. Pelicula a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia oficială a celei de-a 69 ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, fiind una dintre favoritele criticilor la trofeul Palme D'Or, potrivit sursei citate. 


"Toni Erdmann" spune povestea lui Winfried, un tată excentric, ajuns la pensie şi pus mereu pe glume, care hotărăşte să îi facă o vizită surpriză fiice sale, Ines, o femeie de carieră serioasă, care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în Bucureşti. 

Hi Film Productions precizează că Variety, prestigioasa publicaţie americană, consideră că cel de-al treilea lungmetraj al lui Maren Ade, "un studiu unic al relaţiei tată - fiică, înstrăinaţi unul faţă de celălalt, dar deopotrivă depresivi", este un "triumf uman, hilar". 

Din distribuţia filmului fac parte Peter Simonischek şi Sandra Huller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Putter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş. 

"Toni Erdmann" este o producţie Komplizen Film în coproducţie cu coop99, knm, Missing Link Films, SWR/WDR/ARTE, cu sprijinul Film und Medienstiftung NRW, Eurimages, Deutscher Filmforderfonds, Filmforderungsanstalt, Medienboard Berlin-Brandenburg, Federal Government Representative for Culture and Media, Austrian Film Institute, Filmlocation Austria, Filmforderung Hamburg-Schleswig Holstein, Filmfernsehfonds Bayern and Media şi cu sprijinul Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti. 

×