Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anca Androne, despre filmul "Visul lui Adalbert", in care detine un rol important, productiile americane si franceze in care a jucat, luxul de a face teatru in Romania si intalnirea cu Charles Aznavour
● Jurnalul National: "Visul lui Adalbert", in care o interpretezi pe Tatiana, a avut premiera zilele trecute, la Bucuresti, si proiectii, in week-end, la Cluj si Iasi. Cum a fost primit filmul?
● Anca Androne: Parerile sunt impartite. Unii spun ca e incredibil cat de bine a reusit regizorul sa surprinda perioada, altii ca nu mai vor sa vada filme din perioada aia, comunista. Poate publicul roman nu e educat sa observe curajul structurii acestui film. Asta pentru ca vede foarte mult film american, si nu european, iranian, argentinian, si raporteaza absolut toata cinematografia romana la cea americana, ceea ce e o aberatie. Gabriel (n.n. Gabriel Achim, regizorul filmului) si-a asumat o structura personala si, din punctul de vedere al unui debutant, asta e un mare curaj. Filmul are cronici foarte bune, a umblat prin festivaluri si o sa mai umble. E de bine pentru un debut.
● Filmul poate fi considerat si un "omagiu" adus lui Helmuth Duckadam, pentru performanta sa din meciul Steaua-FC Barcelona, din finala Cupei Campionilor Europeni. Tu ai vazut atunci, in 1986, acel mare meci?
● Nu imi aduc aminte seara aia, dar stiu ca atunci cand se transmiteau la televizor meciuri de fotbal, la ai mei se strangea toata familia, era un prilej de a se bucura toti, impreuna. Se facea de mancare, se bea si se fuma foarte mult, eu le deschideam ferestrele, chiar daca uneori era miezul iernii, se urla si se lua televizorul in brate (rade). Imi aduc aminte ca ai mei vopsisera televizorul verde. Au avut aceasta "dementa", sa-si individualizeze casa, chiar daca era vorba de un apartament de bloc. Din fericire, nu am trait cu pestele pe televizor si cu Rapirea din Serai pe perete, dar aveam televizorul vopsit verde (rade).
Aznavour cumpara prajituri pentru echipa de filmare
● Ai jucat in cateva filme americane si frantuzesti. Ce diferente ai observat, ca mod de lucru, intre acele echipe si cele romanesti?
● Intre echipele romanesti si cele straine exista o diferenta mare de buget, si atunci echipele romanesti sunt mult mai stresate de lipsa banilor, asa ca trebuie sa improvizeze foarte mult, sa gaseasca solutii pentru accidentele care se intampla. Daca se intampla un accident, intr-o productie care vine din afara, se amana filmarea, nu-i asa o catastrofa. Insa pentru o productie romaneasca asta poate fi o catastrofa. Si atunci presiunea este mult mai mare, timpul este mult mai scurt, totul e contracronometru. In acelasi timp, sincer, pentru noi este un exercitiu fantastic sa lucram in filmele romanesti, pentru ca trebuie sa fii foarte adunat. Nu ai timp sa te alinti, sa nu stii exact ce ai de facut, sa fii pe langa. Trebuie sa fii extrem de concentrat, cu toate intentiile deja stabilite si... sa faci! E o mare rusine pentru un actor roman sa se traga o dubla, pentru ca a dat el o balba! Nu ai voie sa gresesti. Se trag duble pentru tehnic, pentru ca n-a fost netul bun sau pentru ca s-a intamplat ceva la imagine. Un lucru bun e ca productiile straine au antrenat echipe romanesti de productie. La productiile straine care se fac aici, oamenii din spatele camerei sunt, in majoritate, romani. S-au specializat si sunt la fel de buni ca cei de afara. Si, atunci, regizorii romani profita si ei de lucrul asta.
● I-ai dat replica lui Charles Aznavour, in filmul "Pere Goriot". Cum e, in realitate, marele Aznavour?
● Ca aproape orice mare artist: modest, dragut... Avea un bodyguard pe care il trimitea deseori sa cumpere prajituri si bomboane intregii echipe. Am filmat aici, in Bucuresti, intr-o casa abandonata. A stat o luna in Romania. Toti actorii francezi care au jucat in productia aia erau extrem de emotionati ca lucreaza cu el. Si pentru el era un proiect important. Nu avea nici un fel de pretentii speciale sau fite. A venit cu acest bodyguard, un tip imens, care statea ca o closca langa el, sa nu care cumva sa aiba nevoie de ceva.
● Joci si pe scena Teatrului Bulandra. Unde te simti mai bine, pe platoul de filmare sau pe scandura?
● Sunt doua lucruri diferite, care te solicita diferit... Ma simt extraordinar de bine in ambele ipostaze. In teatru, inclusiv corporalitatea e mai accentuata, vocea e alta, tipul de lucru e altul, ajungi la lucruri mai profunde, pentru ca ai timp. In film, din cauza presiunii, poti sa te surprinzi ca arzi niste etape si ca faci, chiar si pentru tine, ceva incredibil.
● Care au fost rolurile care te-au solicitat cel mai mult?
● In teatru am avut doua roluri solicitante, foarte grele din punct de vedere emotional, Lavinia din "Titus Andronicus", si Sonia din "Crima si pedeapsa". Trebuia sa am o perioada de recuperare dupa ce le jucam.
Este un lux sa faci teatru
● E prea mica Romania pentru un actor tanar si talentat? Sunt atatia care au plecat afara sa-si afle norocul...
● Eu am un exemplu chiar acasa, pe Emil Hostina (n.n. sotul ei). Nu stiu cum e la ceilalti, ideea e ca nu-ti faci bagajul sa pleci, ci iti largesti aria de lucru. Faptul ca tu faci film in strainatate, nu inseamna ca nu vrei sa faci aici sau ca nu te intereseaza. Pana la urma, in limba ta te exprimi cel mai usor si poti sa atingi lucruri mai profunde. Romania nu e o tara mica pentru un actor. Eu insa nu inteleg de ce nu se fac aici mai multe productii. Avem exemplele Bulgariei si Ungariei, tari mai mici decat Romania, care se descurca mult mai bine pe zona asta. E putin ciudat. Daca joci la niste regizori, dupa aia ce mai faci? Plus ca este un lux sa faci teatru. De asemenea, sa faci un film la nu stiu cati ani, e iar un lux.
● Si voi din ce traiti?
● Poti sa traiesti decent daca faci televiziune. Eu m-am ferit putin de zona asta, dar nu stiu cat o sa mai pot sa ma tin departe... Fiecare are o solutie individuala, reclame, voci la filme de desene animate... te mai ajuta parintii (rade).
● Te sfatuiesti cu sotul tau in privinta vreunei propuneri, a vreunui proiect sau rol?
● Ne ajutam enorm. Si numai despre asta vorbim. Activitatea noastra preferata este vizionarea de filme. Incercam sa vedem cam tot ce apare, dar si film european. Am vazut niste filme senzationale rusesti, italiene, frantuzesti, care nu ruleaza la nici un cinematograf din Bucuresti.
● Doar asta faceti in timpul vostru liber?
● Nu, Emil face kendo, e campion, iar eu am inceput sa fac tango, acum cativa ani, cand el era non-stop la filmari in Anglia.
Am vrut sa ma las de actorie, de cateva ori
● Vreun proiect comun ati avut?
● Inainte sa vin eu la "Bulandra", am jucat in cateva piese regizate de Dragos Galgotiu, niste productii independente. El a fost la Teatrul Mic, adica am fost in teatre diferite. Am jucat impreuna si in doua filme americane, intr-unul dintre ele chiar m-a impuscat. Muream impuscata de el (rade). Cum e sa joc alaturi de el? La treaba esti la treaba, nu amesteci lucrurile.
● Ai avut momente in care te-ai luat cu mainile de cap pentru ca ti-ai ales meseria asta?
● Da, am vrut sa ma las de cateva ori. Dar n-am putut. Atunci cand e o meserie vocationala, cum e asta, simti ca daca iti va lua cineva definitiv lucrul asta, o sa te usuci si o sa dispari pur si simplu. Momentele astea au fost legate de lipsa de proiecte. Sunt perioade in care nu esti implicat in nici unul, si astea sunt cele mai cumplite momente posibile.
● Si cum reusesti sa le depasesti?
● Ma ajuta enorm oamenii din jurul meu. Am stabilitate acasa. Si niste prieteni extraordinari. Am familia si prietenii care ma sustin si stiu ca, orice s-ar intampla, am spatele asigurat.
● In ce te pregatesti sa joci?
● Am facut o inlocuire la Bulandra, am intrat in "Triumful dragostei", si pregatesc un spectacol independent, cu un regizor tanar, Alex Mihaescu, in care voi juca alaturi de Ioana Abur si Iulia Lumanare. E un text simpatic, un policier comic, o zona pe care n-am mai incercat-o. De obicei, joc piese si texte grele, cu nenorociri, cu plansete, cu dat cu capul de pereti (rade).
