x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Avatar, în drum spre Oscar

Avatar, în drum spre Oscar

de Adriana V. Paduraru    |    22 Ian 2010   •   00:00
Avatar, în drum spre Oscar
Sursa foto: /© 2009 Twentieth Century Fox Film Corporation. All Rights Reserved

James Cameron şi-a antrenat "soldaţii" în pădurile hawaiene



Zece ani a aşteptat James Cameron să-şi vadă visul împlinit: filmul "Avatar". Iar aşteptarea a meritat. În clasamentul încasărilor, pelicula se apropie acum de cealaltă megaproducţie a regizorului: "Titanic". Cu peste 1,6 miliarde de dolari, "Avatar" se află pe locul doi în box-office, după "fratele" din 1997 (1,83 miliarde dolari). Mai mult decât atât, filmul a devenit principalul favorit în cursa pentru Oscaruri după ce a cucerit două Globuri de Aur, la cele mai importante categorii: Cel mai bun film, respectiv Cel mai bun regizor.

ANTRENAMENT.
Până să ajungă aici însă întreaga echipă a muncit din greu. Pentru a-i pregăti pe actori pentru rolurile primite, Cameron şi-a dus oamenii în Hawaii. Aici au petrecut cu toţii câteva săptâmâni precum triburile, construindu-şi singuri adăposturi şi făcându-şi mâncare. Totul pentru a-i obişnui cu jungla din Pandora. Zoe Saldana (Netyri), de exemplu, a ţinut să fie costumată aproape identic cu personajul pe care urma să-l interpreteze, actriţa purtând şi simbolica coadă. Totuşi aceste aventuri s-au petrecut în timpul zilei. Noaptea, întregul "echipaj" pleca spre hotel.

RATINGURI DIFERITE. După apariţia filmului au început şi criticile. L'Observatore Romano, publicaţia oficială a Vaticatului, a catalogat producţia drept o "dulcegărie sentimentală", cu o acţiune "insipidă". Totodată, Vatican Radio, care emite în lumea întreagă, critică filmul "Avatar" pentru faptul că "promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să devină religia noului mileniu". La câteva zile după apariţia acestor opinii, asociaţiile de părinţi din Italia au protestat că filmul este adus în cinematografe fără să existe restricţii de vârstă, fiind considerat o producţie de audienţă generală. În alte ţări, organismele de reglementare în domeniul cinematografiei au restricţionat accesul copiilor la vizionarea peliculei. Astfel, în SUA pelicula este interzisă copiilor sub 13 ani fără acordul părinţilor, pentru că prezintă "lupte epice intense, senzualitate, limbaj neadecvat şi personaje care fumează". Totodată, în Germania şi Marea Britanie, copiii sub 12 ani pot viziona pelicula doar însoţiţi de un adult, în timp ce în Canada restricţia de vârstă este 14 ani. În Franţa, zona Quebec şi România, pelicula a fost prezentată fără restricţii de vârstă.

Fanii "Avatar" au noi motive de bucurie pentru că, în curând, Odeon Cineplex va aduce în România versiunile BlueRay şi DVD.

Cameron pregăteşte o trilogie
Regizorul James Cameron a declarat că are în plan două continuări pentru "Avatar". Cineastul vrea să transforme întreaga poveste într-o trilogie, dar nu ştie deocamdată când va începe lucrul la următoarele două filme. Speră însă ca realizarea lor să dureze mai puţin decât la "Avatar", termenul pe care îl vede fiind de patru ani. Cameron a spus că are foarte clare în minte ideile principale ale poveştilor din următoarele două lungmetraje "Avatar", însă nu s-a apucat, cel puţin deocamdată, să lucreze la scenarii. Se pare că actorul principal, Sam Worthington, a semnat deja contract pentru noile producţii şi se poartă discuţii şi cu restul echipei. Până când vor apărea însă cele două continuări, fanii lui Cameron vor putea să se bucure de o altă producţie: "Battle Angel", a cărei apariţie pe marile ecrane este programată în 2011.

×
Subiecte în articol: film