Cannes , oh Cannes! (I)

Cannes-ul este capitala europeana a filmului. Cannes-ul, Nisa, Saint Tropez, Tehoule sur mer Hyeres sunt diamantele-statiuni de pe Coasta de Azur. La orice ora si in orice anotimp, Cannes-ul este visul nevisat...

Orasul este palpitant, luminos, aleile, portul, Croisetta, colinele din imprejurimi... Avand ca fundal golful si Insulele Lerins, Cannes-ul are 300 de zile insorite pe an si 10 km de plaja cu nisip fin. In luna mai este marele festival de film si, Dumnezeu cum afla ca incepe sarbatoarea filmului, vine cu ploaie.

Si eu am fost la Cannes, cativa ani la rand, am fost printr-un noroc al sortii mele, printr-o capricioasa aran­jare a nu stiu cui sau stiu eu cui – la Festivalul Filmului de la Cannes. Cannes-ul este un oras bun ca o matusa de la Curtea Regala, care si-a trait voluptatile si le traieste si azi: glorie, bani, bucurie, amor.

Cand am ajuns la Cannes, era spre seara. Strabatusem cu TJV-ul Franta toata dar, cand am coborat din tren era greva postei si greva taximetristilor - deci nu ai cum te deplasa, nu poti scoate bani de la bancomat... Pentru mine a fost amuzant, nu si pentru francezi, dar pentru mine era ca o conexiune cu cei de acasa. Un taximetrist ne-a spus, totusi, pe soptite: 'Daca mai stati 12 minute, iesim din greva!'. Cand am ajuns la hotel, surpriza mare a fost ca era un hotel foarte elegant, vizavi de celebrul Martinez. M-am schimbat, m-am pieptanat si am plecat sa cinam. Am ales un mic restaurant pe malul marii. Peste. Calcan. Cina mai mult decat simpla, dar go­moasa, a costat cat avionul Bucuresti-Paris! Asta e!

Cannes-ul, in timpul festivalului, e stralucitor. Festivalul este ospatul zeilor - Parnasul zeilor si al zeitelor. Cunosteam multe despre Cannes, din cronicile malitioase si fermecatoare ale Ecaterinei Oproiu, din povestirile fierbinti ale lui Florin Piersic, din Paris-Match-uri si celelalte reviste celebre.

In prima seara, cand am calcat pe covorul rosu, am trait o clipa tulburata, magnetica, care nu s-a mai repetat. In fata mea era Jeanne Moreau. In spate Jeremy Irons. Filmul de deschidere era 'Vatel' cu Gerard Depardieu in rolul principal. Filmul, care povestea despre gloria bucatariei franceze, era vorbit in engleza. De ce? Pentru ce? Pe tabelul competitiei oficiale, notele jur­na­lis­tilor straini erau foarte pernicioa­se, cred ca motivul era ca Vatel vorbea cu Uma Thurman in limba ei. L-am cunoscut pe Gene Hackman. Mer­gea ca o felina, zambea trist si raspundea la intrebari fara sa faca mofturi. Raspunsurile lui erau teribile: '«Va place meseria de actor?», «Adesea ma apuca sa parasesc filmarea chiar in toiul turnarilor», «Sunteti fericit?», «Inaintez in varsta. Mi-e frica ca-n curand regizorii o sa-mi ofere doar roluri de bunici, mosuleti si ga-ga. Asta nu ma-ncanta, dar ce poti face?»'.

A doua zi dimineata, la Cannes cerul era colorat ca un miozotis, spre albastru-nchis, plaja aurie si-n jur mirosea a bogatie. Ma plimbam prin orasul plin de reclame, panouri si fotografii. Istoria succeselor, filmele cu Palme d’Or, vedetele afisate peste tot. Uite-o pe Lyz Taylor, in Cleopatra, era frumoasa tare, uite-o cum il priveste pe Richard Burton, atunci li s-a intamplat acel 'coup de foudre' primordial. Iata si afisul de la 'Apocalypse now' sub care scrie: 'In acest demers colosal Francis Ford Coppola a pierdut cateva kilograme si foarte multi bani'. Marlon Brando din contra. Peste tot sunt Marilyn Monroe in 'Sapte ani de casnicie' si Audrey Hepburn in 'Breakfast at Tiffany’s' si 'La dolce vita' a lui Fellini. Anita Ekberg plangand in 'Fontana di trevi', facand valuri pana la Vatican. Ce cuminte era lumea odata si odata. Iahturile se pregatesc pentru banchetele de seara, starletele se plimba pe croazeta dupa ce au venit cu toate economiile de un an, asteptand un regizor sau un fotograf sa le descopere. Ziarele locale comenteaza gala de des­chi­dere, faptul ca vedetele ame­ricane se lasa greu si daca americanii nu vin, Festivalul cade... '«Vai, cat caviar s-a comandat!», «Vai! George Cloney sta cu soferul la masa!», «Vai! Ce frumoasa e Penelope Cruz!», «Vai! Ce scandal, ce distrugeri, ce bataie la Johnny Deep si Kate Moss», «Vai! Ce aglomeratie e la Porumbelul de Aur!» (cel mai cunoscut bar din localitate, unde venea si Picasso)'

Cannes-ul mimeaza relaxarea, linistea, petrecerea. In realitate se munceste ca intr-un stup de albine. Toata lumea pandeste afacerea, asteapta contractele. Impresarii muncesc sa-si impuna vedetele - nume noi, producatorii se chinu­iesc sa-si vanda filmele. Sub aparenta vacantei cu rochii lungi de voal si matase ruleaza afacerile. In filmul lui Haneke 'Code inconuu' a jucat si Luminita Gheorghiu. Pentru mine, povestea filmului e sinistra: o femeie cumsecade din Ardeal vine sa cerseasca la Paris ca sa stranga bani si sa-i faca copilului o casa. In seara prezentarii filmului, Luminita Gheor­ghiu a venit alaturi de Haneke si de Juliette Binoche, a calcat pe covorul rosu, urcand treptele palatului, ca o mare vedeta. Am fost incantata sa fiu acolo si s-o vad. A fost o seara romaneasca pentru mine, chiar o zi as putea spune, pentru ca dimineata, in timp ce urcam scarile Palatului, trei tineri m-au oprit: '«Noi suntem din Romania!», «Vad! Ce faceti pe aici?», «Am venit in excursie!»'. Erau cu rucsacelele in spate, tineri, nefiresc de tineri, transpirati, fericiti, uluiti, incantati. I-am invidiat de moarte. Si, tot in aceeasi zi, am vazut-o pe Rona Hartner pe covorul rosu, strigata de ziaristi si fotografi. Era imbracata ca-n 'Satra', dansa si radea, era fermecatoare, m-am bucurat mult sa vad ca francezii au adoptat-o, dupa cat de familiar i se adresau.

Dupa 1989, dupa ce marea schimbare a tulburat politic estul si vestul european, si festivalul cannez e pe cale sa-si diminueze importanta si puterea. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca puterea apartine celor de peste Ocean. Mi­liardele apartin industriei cinematografice din L.A. Puterea economica inlocuieste si aici totul. Cand aproape necunoscutul Lelouche a devenit marele Claude Lelouche, cand a primit splendidul 'Un barbat si o femeie', de aici a primit el startul international si a facut 'Alt barbat, alta femeie' peste Ocean.

Am sa inchei azi cu 'tinuta de seara obligatorie'. De aceea in parcarile de la Palais de Lumieres pe la ora 18:00 observi metamorfoza spectatorilor. Pentru a respecta protocolul, parking-ul devine vestiar. Francezii, cu ironia lor dulce, numesc asta fotosinteza spectatorilor. Altfel nu poti intra in marea sala. Cannes-ul se lupta haiduceste sa intretina puterea filmului 'Viata ca-n filme'.