x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Câştigă bilete la filmul "Bye Bye Man: Numele nerostit"

Câştigă bilete la filmul "Bye Bye Man: Numele nerostit"

01 Apr 2017   •   08:04
Câştigă bilete la filmul "Bye Bye Man: Numele nerostit"

Filmul este un horror care expune originea răului din spatele celor mai teribile fapte omeneşti. Când trei studenţi dau peste locaţia unei identităţi malefice, ei realizează că nu există decât un mod de a se salva: “Nu-i spune numele, nu te gândi la el!”. Însă odată instalată în con­ştiinţă, această identitate preia controlul. Mai există vreo cale de scăpare?

 

Cum participi

Jurnalul Naţional şi Freeman Entertainment te invită la film! Trimite un e-mail pe adresa concurs@jurnalul. ro, cu răspunsul corect la întrebarea “Care e singura modalitate prin care cei trei studenţi se pot salva de rău?” şi poţi câştiga două bilete la acest horror. Bi­letele sunt valabile la Cine Globe din Auchan. Câştigătorul de săptămâna trecută este Tiberiu Ivaşcu.

 

Alte lansari ale săptămânii

Departe de tine

Grant și Sofia sunt un cuplu proaspăt că­sătorit. Schimbările din viața profesiona­lă a Sofiei îi fac să se mute din America la București. O tragedie lovește familia lui Grant, iar acesta trebuie să se întoarcă peste Ocean. Sofia are de ales: pleacă sau rămâne alături de șeful ei pentru a-și dez­volta cariera?

Ștrumpfii: Satul pierdut

O călătorie palpitantă îi așteaptă pe Ștrumpfița, Istețul, Ble­guțul și Voinicul. Călă­uziți de o hartă vrăjită, ei străbat Pădurea Fermecată, în căutarea misteriosului sat pierdut. Dacă acolo trăiesc și alți ștrumpfi, trebuie neapărat să-i găsească îna­intea maleficului vrăjitor Garga­mel!

 

(M)ucenicul

Bazat pe con­troversata piesă de tea­tru “Martyr”, de Ma­rius von Mayenburg, “(M)ucenicul” pune în discuție teme ac­tuale: fundamentalismul religios, identitatea sexuală, educația și felul în care societatea poate gestiona astfel de cazuri.

 

Ghost in the Shell

Într-o Japonie în care mulţi oameni au creiere ciberneti­ce, ceea ce îi expune atacurilor unor hackeri, o unitate de elită, numită Section 9, va ajunge să lupte împotriva acestora. Unita­tea este condusă de Major (Scarlett Johansson), un hibrid unic om-cyborg.

×