x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cauza morții dealerului din serialul "Euphoria"

Cauza morții dealerului din serialul "Euphoria"

de Redacția Jurnalul    |    22 Sep 2023   •   22:15
Cauza morții dealerului din serialul "Euphoria"
Sursa foto: hepta

Actorul Angus Cloud, intrepretul rolului traficantului de droguri Fezco "Fez" O'Neill din serialul "Euphoria" a murit în urma unei "supradoze accidentale", potrivit concluziilor autopsiei, citat de AFP.

Acesta avea 25 de ani și s-a stins din viață în luna iulie, însă raportul a fost făcut public joi. 
"Angus Cloud a murit din cauza unui amestec mortal de fentanil, cocaină, metamfetamină şi benzodiazepină, în ceea ce este considerată o supradoză accidentală. Angus a suferit de intoxicaţie acută legată de acest amestec de droguri", a anunțat un purtător de cuvânt al Departamentului de medicină legală al comitatului Alameda, California.

Actorul era extrem de afectat de moartea tatălui său și se confrunta cu probleme psihice.
"Angus a vorbit deschis despre lupta sa cu boala mintală şi sperăm că decesul lui va reaminti altora că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri, în tăcere", a transmis familia artistului. 

El a jucat alături de actrița Zendaya, în "Euphoria" și a câștigat mai multe premii Emmy. Producția HBO arată viața mai puțin roz a adolescenților americani, dependența lor de droguri și expunerea la violență sexuală. Serialul a primit aprecieri din partea criticilor dar este criticat online întrucât expune aspecte neplăcute ale vieții de zi cu zi a liceenilor. 

Actorul era extrem de afectat de moartea tatălui său. 
"Angus a vorbit deschis despre lupta sa cu boala mintală şi sperăm că decesul lui va reaminti altora că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri, în tăcere", a transmis familia artistului. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
 

×
Subiecte în articol: euphoria Angus Cloud zendaya supradoza