Aproape 40 de producţii cinematografice din 25 de ţări ale lumii vor fi proiectate la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Film Documentar „One World Romania”, desfăşurat la Bucureşti între 16 şi 21 martie. Documentarele sunt dedicate drepturilor omului în ziua de azi. Având ca motto „O lume minunată?!”, festivalul are construită o imagine în jurul acestui citat, fiind descrisă de fapt o lume imperfectă, iar pentru spotul publicitar s-a folosit un fragment din cântecul lui Mihai Constantinescu „O lume minunată”. E ca un paradox.
Încă de la prima ediţie, Festivaul de la Bucureşti se află sub patronajul fostului preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel, în organizarea evenimentului implicându-se, alături de Asociaţia One World Romania, Centrul Ceh din Bucureşti. Acordă sprijin şi alte instituţii şi organizaţii interesate de tema drepturilor omului.
La conferinţa de presă, directorul Festivalului One World Romania, Alexandru Solomon, a spus că proiecţiile vor avea loc la Noul Cinema al Regizorului Român (Muzeul Ţăranului), Cinema Corso, Cinema Union şi la Cinemateca Eforie. Filmele sunt împărţite în şase secţiuni: „Ce-ai face pentru bani?”; „Oraşe în criză”; „Violenţa ca acasă”; „Intoleranţa noastră cea de toate zilele”; „Cum se (re)scrie istoria” şi „Eroi fără glorie”. Majoritatea filmelor sunt prezentate pentru prima dată în România, iar documentarul românesc „Valea Corlatului”, în regia lui Stephane Lucon, va avea premiera chiar în timpul Festivalului.
Deschiderea va avea loc mâine, ora 19:00, la Cinematograful Scala, cu proiecţia documentarului de scurt metraj „Donation Addiction” (Dependenţi de fapte bune” (Germania), urmând să concerteze formaţia Shukar Collective. Şi-au anunţat prezenţa la Festival aproximativ 25 de invitaţi - personalităţi în domeniu, care sunt aşteptaţi să participe la proiecţii, la workshop-uri şi dezbateri. Vin la Bucureşti regizori, producători, protagonişti ai filmelor din selecţia oficială, precum şi reprezentanţi ai altor festivaluri de film documentar, ca One World International Praga sau Watch Docs Varsovia.
Organizatorii spun că invitatul cu cea mai mare notorietate ar fi Antanas Mockus, fostul primar al capitalei Columbiei şi protagonistul documentarului „Bogota Change” („Schimbare pentru Bogota”). Mockus a fost primarul Bogotei între 1995 şi 1997 şi între 1 ianuarie 2001 şi 21 decembrie 2003, perioade în care Bogota s-a schimbat radical. Înainte de a intra în politică, a fost rectorul Universităţii din Bogota. Printre reuşitele sale se numără: scăderea ratei de omucideri cu 70%, scăderea ratei mortalităţii în accidentele de circulaţie cu 50%, alimentarea caselor cu apă potabilă în proporţie de 100% (faţă de 79% în 1993) şi extinderea reţelei de canalizare la 95% din locuinţe (faţă de 71%). Poate edilii noştri ar fi curioşi să-l întrebe cum a reuşit...
Toate proiecţiile de la Muzeul Ţăranului Român vor fi urmate de dezbateri. Documentarul „Bogota Change” va fi prezentat aici la 17 martie, ora 19:00. Tot aici va putea fi văzut în premieră filmul de 53 de minute „Valea Corlatului”, produs în 2010 de Domino Film. Iată sinopsisul acestui documentar: „În judeţul Braşov, 87% dintre locuitori sunt români.
În judeţul Covasna, 76% dintre locuitori sunt maghiari. Între Braşov şi Covasna, o vale îngustă înţesată de case formează un sat care nu există pe nici o hartă, un sat fără nume, căruia i se refuză dreptul la identitate. Pentru că majoritatea locuitorilor sunt romi, i se spune „În ţigănie”. Romii îşi numesc aşezarea „dincolo de pod”, iar autorităţile se referă la ea vorbind de „satul din valea Corlatului”.
O provocare va fi noul proiect al lui Florin Iepan – „Odessa” - Work in progress”, cunoscutul documentarist român prezentând procesul realizării acestui film în ultima zi a Festivalului. De asemenea, este inclus în program şi „Videocraţie” de Erik Gandini (coproducţie Suedia – Danemarca), despre „reţeta de succes” a televiziunilor italiene patronate de Silvio Berlusconi.