În rolul generalului îl vom vedea pe actorul Claudiu Bleonț.
Elvira Deatcu spune însă că a fost dificil să o interpreteze pe soția fostului dictator comunist, Nicolae Ceaușescu.
"A fost foarte greu pentru mine, și înspăimântător la început. Mi-a fost foarte greu, dar regizorul a crezut foarte tare în mine și în Claudiu. Am discutat cu el despre personaje. Din păcate, nu s-au putut face repetiții. Totul a fost pe repede înainte. Filmările au început în Ungaria, iar regizorul trebuia să plece.
Nu am beneficiat de un timp de repetiții, dar am stat de vorbă și am înțeles despre ce este vorba. Apoi, am început să ne documentăm noi, singuri, cât am găsit surse. Sunt destul de puține surse”, dezvăluie actrița pentru Playtech.
Mai mult, ea afirmă că personajul Elenei Ceaușescu i s-a părut înspăimântător.
"Timpul nostru de pregătire a existat, noi am început mai târziu filmările, cam după o lună, dar era extrem de înspăimântător ca personaj, ca personaliate. Mă tot gândeam să nu îmi trimită personajul energia negativă. Încerc să o creionez pe Elena Ceaușescu, pentru că a fost o adevărată încercare”, conchide artista.
Producția va avea premiera pe 19 mai 2023 la HBO MAX.
Ioan Mihai Pacepa a cerut azil politic în SUA, în 1978, și a făcut apoi dezvăluiri despre securitatea din România comunistă. A fost secretar de stat al Ministerului de Interne, director adjunct al Departamentului de Informații Externe și consilierul personal al lui Nicolae Ceaușescu.