x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Fără Netflix şi selfie-uri pe covorul roşu de la Cannes

Fără Netflix şi selfie-uri pe covorul roşu de la Cannes

26 Mar 2018   •   21:00
Fără Netflix şi selfie-uri pe covorul roşu de la Cannes

Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au decis să interzică includerea unor producţii Netflix în competiţia oficială a ediţiei din 2018 a evenimentului, după ce reprezentanţii acestei companii americane de streaming video au refuzat în mod constant să îşi lanseze filmele în cinematografe, a anunţat într-un interviu Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului, citat de Reuters.

De asemenea, organizatorii festivalului de pe Croazetă au decis să interzică selfie-urile pe covorul roşu.

Două producţii Netflix au fost proiectate în competiţia oficială de la Cannes anul trecut (fără să câştige niciun premiu), însă organizatorii festivalului au anunţat că filmele produse de această companie americană nu vor mai avea dreptul de a concura din nou în festival dacă Netflix nu va permite difuzarea lor în cinematografe.

"Anul trecut, atunci când am selectat două dintre filmele lor, am crezut că îi vom convinge pe cei de la Netflix să le lanseze în cinematografe. Am fost prea îndrăzneţ: ei au refuzat", a declarat Thierry Fremaux pentru revista Le Film Francais.

"Cei de la Netflix iubesc covorul roşu şi le-ar plăcea să revină cu alte filme. Însă ei înţeleg bine faptul că intransigenţa lor şi propriul lor model de business sunt în opoziţie cu propriul nostru model", a adăugat delegatul general al Festivalului de la Cannes.

Cu toate acestea, ar fi posibil ca Netflix să primească permisiunea de a-şi prezenta anumite filme la Cannes, însă în afara competiţiei oficiale, a precizat Thierry Fremaux.

Decizia organizatorilor de a interzice selfie-urile făcute de spectatori alături de vedete pe covorul roşu a stârnit controverse. Thierry Fremaux a spus că selfie-urile creează "o dezordine intempestivă" atunci când starurile de cinema urcă scările celebrului Palais des Festivals et des Congres din Cannes.

Întrebat de jurnalişti dacă această decizie nu este cumva "perimată" şi "de modă veche", Thierry Fremaux a răspuns astfel: "Nu, chiar dimpotrivă. Veţi vedea, şi alţii vor urma această cale".

"Selfie-urile merg împotriva lucrurilor care au contribuit la făurirea reputaţiei pe care o are Cannes-ul. O anumită eleganţă, discreţie", a mai spus el.

De asemenea, Thierry Fremaux a anunţat că organizatorii au decis să renunţe la proiecţiile pentru presă în cadrul Festivalului de la Cannes, organizate, de obicei, înainte de premierele mondiale ale peliculelor selectate în competiţia oficială a evenimentului.

Filmele care vor compune selecţia oficială a festivalului din acest an vor fi anunţate pe 12 aprilie.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8-19 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de actriţa australiană Cate Blanchett.AGERPRES

 

 

×
Subiecte în articol: cannes 2018