x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmul lui Piersic jr intră în săli cu 20 de copii (Trailer)

Filmul lui Piersic jr intră în săli cu 20 de copii (Trailer)

de Maria Sârbu    |    27 Feb 2013   •   19:45
Filmul lui Piersic jr intră în săli cu 20 de copii (Trailer)

“Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj al lui Florin Piersic jr, intră vineri, 1 martie, în sălile de cinema din nouă oraşe din ţară, având 20 de copii.

Este un film independent, adică fără sprijin de la stat, produs de “Kinosseur” şi “Elefant Film”. Piersic jr nu numai că e autorul regiei, dar a scris şi scenariul, a jucat, a produs această peliculă alături de Andrei Creţulescu şi Dan Burlac. Toţi trei au venit miercuri, după vizionarea de presă a filmului, să răspundă la întrebările jurnaliştilor.

Desigur, Piersic jr a ţinut să-l laude pe cel care i-a fost partener de joc, Cristian Ioan Gutău, spunând că este un actor neprofesionist, dar care s-a descurcat mult mai bine decât s-ar fi descurcat un actor profesionist. Căci în timpul filmului a rezolvat nişte situaţii, a avut o prezenţă de spirit extraordinară. A jucat şi în primul său lungmetraj, “Fix Alert”. Dar e “foarte bun” pe “efecte speciale” pe calculator.

A scris scenariul la “Killing Time” pentru Gutău, un bărbat tânăr care are doi metri înălţime (a trebuit să-i facă un costum special, că nu e uşor să găseşti unul pe măsură). Apoi au lucrat amândoi pe text, “actorul neprofesionist” făcând propuneri. “El a învăţat textul la literă şi a venit cu nişte sugestii care ţin de zona geografică de unde este – Suceava”, a remarcat Piersic jr, adăugând că Gutău e în film la fel ca în viaţa reală, numai că în viaţa reală nu e criminal precum în film.

Despre ce este vorba în film... Într-un apartament, doi asasini plătiţi, unul interpretat de Gutău şi altul de Piersic jr, îl aşteaptă pe proprietar ¬ un tânăr doctor ¬ pentru a-l omorî. Tensiunea creşte pe măsură ce trece timpul. Replicile pe care le rostesc cei doi le provoacă unora din sală, pe moment, râsul. Apoi e linişte profundă. Aceasta e miza, precum spunea regizorul filmului: “M-a interesat ca publicul să vadă, să râdă la anumite momente şi apoi să îngheţe”.
Curge sânge. Cine moare şi cum moare, de ce moare (dacă îşi găseşte aici locul “de ce?”) puteţi vedea în film. Din distribuţie mai fac parte Florin Zamfirescu, Olimpia Melinte şi Daniel Popa.

Autorul filmului îşi prezintă lungmetrajul pe scurt astfel: “«Killing Time» îşi are punctul de plecare într-un clişeu simplu, într-o situaţie care a apărut deja în nenumărate alte filme. Acesta este motivul pentru care, încă din primele scene, se regăsesc mai multe referinţe la unele dintre filmele clasice ale genului. Dar filmul vrea, de fapt, să atingă o zonă mai puţin explorată şi să spună o poveste despre viaţă şi moarte într-un mod complet diferit”.


×
Subiecte în articol: florin piersic jr