Fiul regretatului actor James Gandolfini va călca pe urmele tatălui său şi va interpreta rolul lui Tony Soprano, într-un prequel al serialului "Clanul Soprano".
Michael Gandolfini, în vârstă de 19 ani, s-a declarat încântat să interpreteze versiunea din tinereţe a personajului Tony Soprano, în "The Many Saints of Newark", un lungmetraj aflat în prezent în etapa de producţie.
"Este o onoare profundă pentru mine să continui moştenirea lăsată de tatăl meu", a declarat tânărul actor american.
Vera Farmiga, Alessandro Nivola şi Jon Bernthal face parte parte la rândul lor din distribuţia acestui film, a cărui acţiune este plasată în perioada revoltelor rasiale din Newark, în anii 1960.
Alan Taylor, care a regizat nouă episoade din serialul "The Sopranos", dar şi filme precum "Thor: The Dark World" şi "Terminator Genesys", va regiza noul lungmetraj.
David Chase, creatorul serialului "Clanul Soprano", a scris scenariul pentru noua producţie cinematografică, în colaborare cu Lawrence Conner.
Michael Gandolfini a putut fi văzut anul trecut pe micile ecrane în serialul "The Deuce", o producţie a postului HBO, în care a interpretat personajul Joey Dwyer. El a avut şi un rol secundar în filmul "Ocean's Eight".
S-a născut în 1999, în perioada în care James Gandolfini era căsătorit cu prima lui soţie, Marcy. James Galdolfini a avut apoi un alt copil, o fetiţă, cu cea de-a doua soţie a sa, fosta actriţă Deborah Lin.
James Gandolfini, care a murit în 2013 la vârsta de 51 de ani, l-a interpretat pe mafiotul Tony Soprano în şase sezoane ale serialului "Clanul Soprano", difuzate între anii 1999 şi 2007.
Acel rol i-a adus starului american trei premii Primetime Emmy, un Glob de Aur şi trei SAG Awards.
AGERPRES