x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Fuga de acasă, filmul care a inspirat câștigătorul de la Sundance și multă muzică

Fuga de acasă, filmul care a inspirat câștigătorul de la Sundance și multă muzică

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Feb 2021   •   11:39
Fuga de acasă, filmul care a inspirat câștigătorul de la Sundance și multă muzică

Pe lângă nominalizările la Globul de Aur, cele mai proaspete vești din lumea filmului vin dinspre Sundance și spun așa: CODA, un remake american al unei comedii franceze de succes, a câștigat marele premiu al festivalului și a fost cumpărat de Apple cu 25 de milioane de dolari. Un vis pentru orice cineast, cu atât mai mult în pragul unui nou an marcat de pandemie.

Până ajunge la noi CODA lui Sian Heder, te invităm să vezi originalul, La Famille Bélier, regizat de Éric Lartigau, care a adus nu mai puțin de 7 milioane de spectatori numai în Franța și avut 6 nominalizări la Premiile César. În ambele filme, o tânără cu o voce remarcabilă este singura din familie care aude (CODA = Child of Deaf Adults). Pentru părinții și fratele ei ea este, adeseori, legătura cu restul lumii. Cum ar putea urma un vis pe care familia ei nu-l înțelege? 

O comedie caldă și emoționantă, în care o vei descoperi pe Louane Emera, participantă la concursul The Voice, din Franța.

 

 

Filme noi

 

Out of Nature  / Împotriva firii

Regia: Ole Giæver, Marte Vold, 2014


„Acum aș putea face ceva ireversibil”, își spune un bărbat colindând singur prin munți. Din afară, viața lui pare bună - căsătoria, copiii, jobul. Însă înăuntru e furtună. Așa că Martin (jucat chiar de regizor) pleacă de acasă undeva în sălbăticie. Vocea din off, amuzantă și dezarmant de sinceră, demască ipocrizia cotidiană, vine cu planuri fanteziste și ni-l apropie pe Martin, care poate fi oricare dintre noi.


Proiectat la Toronto și Berlin.

 

 

 

 

La Ch'tite famille  / Familia mea nebună

Regia: Danny Boon, 2018


Un succes de casă în Franța, o comedie înțesată de staruri despre un arhitect faimos pe cale să inaugureze o mare expoziție la Paris. Familia lui din provincie apare însă pe nepusă masă și-i dă peste cap versiunile inventate despre originea sa nobilă. Când își pierde memoria în urma unui accident, este proiectat cu 20 de ani în urmă, când obiceiurile și accentul său erau cu totul altele. Nici unele nu se mai potrivesc cu viața lui simandicoasă din Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 

Muzică și film

 

 

Un fascinant documentar de Amy BergJanis Joplin: Little Girle Blue, a fost lansat de curând pe unlimited.tiff.ro. Este cel mai recent dintr-o serie de filme despre staruri ale muzicii și dansului. Ce mai poți vedea:

Amy - documentarul emoționant al lui Asif Kapadia despre Amy Winehouse
Chavela - o incursiune în viața unicei Chavela Vargas
Dalida - un film biografic bazat pe viaţa tumultuoasă a celebrei cântăreţe născute în Cairo
Marguerite - o comedie atașantă inspirată de povestea sopranei fără voce Florence Foster Jenkins
Maria by Callas - documente inedite și înregistrări rare despre cântăreața de operă

 

 

Filme lansate de curând:
 

Moromeții (1987) | Brâncuși | Șarmul discret al Bucureștiului

The County, de Grimur Hakornasson
Lolo, regia Julie Delpy
Paris, pieds nus, de Dominique Abel, Fiona Gordon, 2016 
Une nouvelle amie, de François Ozon
Microbe et Gasoil, de Michel Gondry
Oldboy, de Park-chan wook
Le tout nouveau testament, de Jaco Van Dormael
The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out of the Window and Disappeared, de Felix Herngren

 

 

TIFF Unlimited este platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV), cu un catalog de peste 200 de filme independente, premiate, și producții video proprii, actualizat constant.

 

 

×