I-am condamnat pe toţi la viaţă...

Atunci când primii paşi într-o meserie precum cea de actor îţi sunt susţinuţi de stâlpi uriaşi precum Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Ştefan Mihăilescu Brăila, Lazăr Vrabie, Sergiu Nicolaescu, Ion Besoiu, viaţa ta nu are cum să mai fie la fel. Te schimbi, înveţi, păstrezi, simţi, acumulezi. Aşa a crescut adolescentul Cristian Şofron, purtat pe aripa filmului, dar şi a teatrului. De câteva luni este director general la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu din Bucureşti.

Despre "Toate pânzele sus!" vorbeşte, la fel ca toţi ceilalţi membri ai echipajului, numai de bine... "A fost cea mai minunată perioadă din viaţa mea legată de filme. S-au dat probe. Probe cu mulţi tineri pentru vremea aceea. Puţin amuzant este că ultimii care au dat probă am fost eu şi cu Horaţiu Mălăele. A fost foarte haios, el era deja actor, eu eram în liceu, s-a întâmplat să iau eu rolul şi ţin minte că după ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a spus: «Măi, nea Cristi, că aşa mi se spune în teatru, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale». «Dar de ce?» «Păi, ţii minte că am dat noi probe». Zic «Da, ţin minte». «Şi ai luat mata. Eu eram la început de drum şi mă gândeam: dacă aşa încep eu meseria asta şi vine copilul ăsta şi-mi ia rolurile, ce o să fac în viaţa mea»... Totdeauna ne amintim cu plăcere de povestea asta. O perioadă minunată, pe vremea aceea timpul se scurgea altfel. Filmările s-au întins pe vreo doi ani, astăzi de neconceput. Ritmul în care se fac filmele acum este foarte rapid, nu prea mai ai timp pentru tine, nu prea mai ai timp să te aduni pentru rolul respectiv.

Ţin minte că, fiind vorba despre partenerul meu, câinele respectiv, am fost cu vreo lună înainte de a începe filmările ca să mă pregătesc, să mă împrietenesc cu animalul respectiv. Aici este iarăşi o poveste amuzantă. În roman se spune că trebuie să fie un ciobănesc, aşa că mi-au adus de la grăniceri, de la Constanţa, trei câini enormi. Apoi a venit Mircea Mureşan cu câinele lui, cu care a fost imposibil să se înţeleagă ceilalţi. Era un scandal, tot timpul se băteau. Cum domnul Mureşan nu putea renunţa la câinele său, era tot timpul cu el, am făcut acest mic artificiu şi a rămas câinele lui în distribuţia noastră. Ne-am înţeles foarte bine cu el. Am amintiri minunate. Am avut ocazia extraordinară de a mă întâlni cu actori absolut fabuloşi, aşa cum am avut-o şi la începuturile carierei mele, când aveam vreo 8-9 ani şi am jucat în «Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte». Am deschis ochii practic asupra lumii alături de Amza Pellea, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, domnul Dinică, erau nişte monştri sacri, o parte nu mai sunt printre noi, şi asta e dureros. Jimmy Besoiu, cu care m-am reîntâlnit în serial. Actori fabuloşi care m-au marcat cu siguranţă şi ca actor, ca profesie, şi ca om.

M-am format alături de ei şi lucrurile acestea nu au cum să nu lase urme. Alături de Jimmy Besoiu, de Papaiani, de Claris Ciobanu, de nea Jean, de toţi ceilalţi. Lucrurile erau reale, chiar ieşeam cu vaporaşul pe mare, chiar s-au întâmplat zeci şi zeci de semiaccidente, chiar mergeam până nu se mai vedea malul. Majoritatea filmărilor s-au făcut în Portul Tomis, dar cred că se ştie acest lucru, am mai avut nişte deplasări pe afară, dar erau atât de bine făcute, că toată lumea mă întreba chiar am fost prin toate locurile alea. E minunat că dacă acest serial, după atâţia zeci de ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului, o spun cu toată mândria că mă întâlnesc cu multă lume care îmi spune ce filme frumoase se realizau atunci. A fost o poveste frumoasă, o poveste în sensul bun al cuvântului, jucată cu credinţă şi făcută bine, rezistă după atât timp cu metodele tehnice de atunci. Poate că nu vreau să fac eu judecăţi de valoare, dar repet, şi o voi face de câte ori voi avea ocazia, ritmul acesta nebunesc pe care îl trăim şi în viaţa de zi cu zi, şi în ceea ce înseamnă partea artistică e greu. Seara, când ajungeam, ne aşteptau Pompierii, Salvarea, pentru că nu mai ştiau de noi, era totuşi doar un vaporaş, iar cu toţii intrau în panică dacă nu ajungeam la timp. Am prins şi furtuni reale, dar rezultatul este important pentru telespectatori, nimic altceva.

Foarte multă lume mă întreabă de Lăbuş în continuare. Din păcate, nu mai este printre noi. Mi-aduc aminte că m-a oprit cineva într-o staţie de autobuz. Era un domn cu o geantă muncitorească, cred că venea de la serviciu. Jenat, m-a întrebat: «Nu vă supăraţi, sunteţi Cristian Şofron?». «Da», zic. «Atât de tare mi-aţi plăcut, aş vrea să vă ofer, să vă dau ceva.» I-am spus că eu sunt mulţumit că am discutat... A scos din geantă o sticlă cu bere şi, deşi era lume în staţie, mi-a dat-o. Mi s-a părut culmea generozităţii. Pe de o parte, eram extraodinar de fâstâcit şi de jenat de întâmplare, cum reacţionez, ce fac, iau sticla, o bag în geantă, în buzunar. Pe de altă parte, eram onorat de întâmplarea cu dumnealui. A fost ceva ciudat, dar lucruri am avut multe, întâlniri cu spectatorii şi telespectatorii care rămân printre mulţumirile noastre. Restul trec, şi bani, şi tot.

Şi Geo Visu a fost cu noi. După părerea mea, deşi a avut un rol micuţ, a fost unul absolut excepţional. La fel, Ion Dichiseanu. Suntem o mână de oameni şi e păcat, că nu cred că suntem priviţi de cine trebuie să ne privească la valoarea şi la importanţa menirii noastre în societate. Puţine lucruri le-am obţinut fără să îmi pun sufletul şi mintea la contribuţie."

Născut la 9 mai 1958, la Bucureşti, Cristian Şofron este actor la Teatrul Nottara şi are doi copii cu actriţa Andreea Măcelaru Şofron, Sara şi Luca. "Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu este un loc în care m-am implicat mult, în care cred mult, în care se pot face lucruri minunate. În afară de spectacolele strict de teatru profesionist pe care o să încercăm să le facem din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai tentante pentru spectator, se pot face tot felul de evenimente. Aştept în continuare provocări, pentru că meseria mea este aceea de actor şi cred foarte mult în ea", a mai spus Cristian Şofron. Ne-am luat rămas bun de la "Mihu", dar şi de la echipajul Speranţei şi i-am "condamnat pe toţi la... viaţă"...