x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film În cinematografie nu există egalitate între sexe! Diferenţe mari între câştigurile actorilor şi cele ale actriţelor

În cinematografie nu există egalitate între sexe! Diferenţe mari între câştigurile actorilor şi cele ale actriţelor

04 Sep 2016   •   17:14
În cinematografie nu există egalitate între sexe! Diferenţe mari între câştigurile actorilor şi cele ale actriţelor
Sursa foto: Dwayne Johnson

Crema actorilor de la Hollywood şi de la Bollywood a realizat câştiguri enorme din onorariile filmelor, din marketing şi din publicitate. Chiar dacă sunt multe peliculele ai căror eroi clamează egalitatea dintre sexe, se pare că aceasta nu se aplică şi în cazul banilor.

Concret, liderul din topul câştigurilor băieţilor, Dwayne Johnson, a realizat venituri cu aproape 20 de milioane de dolari mai mari decât Jennifer Lawrence, aflată pe primul loc în clasamentul fetelor.

Jennifer Lawrence, actriţa cel mai bine plătită

La doar 26 de ani, Jennifer Lawrence a devansat nume grele în topul câştigurilor din 2016. Protagonista seriei “Jocurile Foamei” a adunat circa 46 de milioane de dolari, conform Forbes. Pe poziţia a doua se situează Melissa McCarthy, pe care rolul din “Vânătorii de fantome”/“Ghostbusters” a propulsat-o în topul celor mai bine plătite actriţe din lume în anul 2016, cu 33 de milioane de dolari.

Pe podium se mai află Scarlett Johansson, starul din “Căpitanul America: Război civil”, cu 25 de milioane de dolari. Jennifer Aniston, chiar dacă nu a mai apărut în filme importante, a compensat obţinând bani din contracte de publicitate: 21 de milioane de dolari în 2016. Surprind absenţele din top ale unor artiste consacrate: Angelina Jolie, Anne Hathaway, Reese Witherspoon sau Kristen Stewart, dar şi prezenţa pe locul 10 a actriţei de la Bollywood Deepika Padukone.

Lista actriţelor cu cele mai mari câştiguri în ultimele 12 luni

 

1. Jennifer Lawrence 46.000.000 $

2. Melissa McCarthy 33.000.000 $

3. Scarlett Johansson 25.000.000 $

4. Jennifer Aniston 21.000.000 $

5. Fan Bingbing 17.000.000 $

6. Charlize Theron 16.500.000 $

7. Amy Adams 13.500.000 $

8. Julia Roberts 12.000.000 $

9. Mila Kunis 11.000.000 $

10. Deepika Padukone 10.000.000 $

Dwayne “The Rock” Johnson e lider în clasamentul masculin

Clasamentul actorilor este do­minat de fostul luptător de wrestling Dwayne Johnson, cunoscut sub nu­mele “The Rock”. Acesta a câștigat 64,5 milioane de dolari în ultimele 12 luni şi l-a detronat pe liderul din ultimii 3 ani, Robert Downey Jr. Johnson a dat lovitura cu trei filme bine primite de public, “Central In­telligence”, “Fast and Furious 8” și “Baywatch”.

Pe locul doi al topului se află veteranul Jackie Chan, cu 61 de milioane de dolari, urmat de Matt Damon (55 de milioane), Tom Cruise (53 de milioane) și Johnny Depp (48 de milioane). În top se află şi in­dienii Shah Rukh Khan şi Akshay Kumar, care fac fu­rori la Bollywood.

Lista actorilor cu cele mai mari câştiguri în ultimele 12 luni

1. Dwayne Johnson 64.500.000 $

2. Jackie Chan 61.000.000 $

3. Matt Damon 55.000.000 $

4. Tom Cruise 53.000.000 $

5. Johnny Depp 48.000.000 $

6. Ben Affleck 43.000.000 $

7. Vin Diesel 35.000.000 $

7. Robert Downey Jr. 35.000.000 $

7. Shah Rukh Khan 35.000.000 $

10. Akshay Kumar 31.000.000 $

 

×
Subiecte în articol: Hollywood bollywood