x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film La B-Est IFF, cel mai bun film străin premiat cu Oscar în 2010

La B-Est IFF, cel mai bun film străin premiat cu Oscar în 2010

26 Mar 2010   •   00:00

"El secreto de sus ojos", care a luat în 2010 Oscarul pentru Cel mai bun film străin, va fi proiecta la Festivalul Internaţional de Film de la Bucureşti - B-est IFF. Regizat de cineastul argentinian Juan José Campanella, "El secreto de sus ojos", a fost lansat la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, apoi  selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la San Sebastian. Au urmat alte festivaluri importante, la care a fost şi premiat. A luat şi 13 statuete la gala Premiilor Academiei Argentiniene de Film. Succesul şi valoarea filmului au fost reconfirmate la începutul lui martie 2010, când a obţinut Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Filmul urmăreşte povestea lui Benjamín Espósito (Ricardo Darín) care, de 25 de ani, este chinuit de amintirea unei teribile crime. Ieşit la pensie, Benjamín decide să rememoreze întreaga istorie şi să reviziteze un trecut plin de iubire, prietenie şi moarte. Dar amintirile, odată eliberate şi reanalizate la infinit, îi vor modifica punctul de vedere asupra trecutului şi-i vor rescrie viitorul.

Organizatorii evenimentului susţin că în acest an invitatul de onoare al festivalului este celebrul cineast rus Andrei Koncealovski (Konchalovsky). El a fost invitat şi cu câţiva ani în urmă, o dată cu fratele său Nikita Mihalkov, însă la festival a ajuns atunci doar Mihalkov.

Cu acest prilej, va fi prezentat filmul lui Koncealovski "Stralucire"/"Glyanets" (2007), difuzat astfel în premieră în România, în deschiderea B-est IFF. Apreciatul regizor şi scenarist va prezenta şi o scurtă retrospectivă a filmografiei sale şi va susţine un master-class destinat pasionaţilor de cinema.

×
Subiecte în articol: film