Mai mult, spectatorii îi vor putea întâlni, în persoană, la proiecțiile filmelor lor din festival. Biletele au fost puse în vânzare și sunt deja disponibile pe Eventbook.ro. Deși multe proiecții sunt deja sold out, cinefilii au încă multe alegeri de făcut, iar programele de mai jos nu le vor face sarcina mai ușoară.
Luc Dardenne, Arnaud Desplechin, Stéphane Brizé sunt autorii pe care festivalul îi omagiază anul acesta prezentându-le, în premieră națională, cele mai noi filme dar și alte titluri de referință din cariera lor, în trei retrospective cu adevărat speciale.
Alte două surpize sunt regizorii Thomas Salvador și Tarik Saleh care își vor introduce filmele în festival.
Thomas Salvador este regizor şi scenarist şi de cele mai multe ori joacă în propriile filme. A regizat şase scurtmetraje selectate şi premiate în numeroase festivaluri, cele mai notabile fiind Petits Pas (Quinzaine des réalisateurs 2003) şi De sortie (premiul Jean Vigo în 2006). La Montagne, cel de-al doilea lungmetraj al său, a avut premiera mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes şi a fost recompensat cu premiul SACD.
Vineri, 21 octombrie, ora 18:00, regizorul va fi prezent la Cinema Elvire Popesco unde va susține un open talk ce va avea două părți: în prima, acesta va discuta despre filmul său, La Montagne, cu criticul Ionuț Mareș, iar în partea a doua va discuta cu Mihai Zotta – inginer silvic, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul conservării naturii. Acesta gestionează de peste 11 ani proiectele de reconstrucție ecologică, activitatea ocoalelor silvice, echipele de intervenție rapidă din cadrul Fundației Conservation Carpathia. Cu Thomas Salvador vă mai puteți întâlni sâmbără, 22 octombrie, ora 17:00 la Cinema Muzeul Țăranului.
Tarik Saleh a început ca unul dintre cei mai buni artiști de graffiti din Stockholm în anii '80. El a regizat și a scris scenariul filmului The Nile Hilton Incident, care a câștigat Marele Premiu al Juriului la Sundance 2017, a primit un premiu Guldbagge pentru Cel mai bun film în 2018, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Premiile César - un succes de box office cu peste 400 000 de bilete vândute în Franța. Cineastul se va întâlni cu publicul festivalului la proiecțiile filmului Boy from Heaven de sâmbătă, 29 octombrie, ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco și duminică, 20 octombrie, ora 18:00, la Cinema Muzeul Țăranului.
Și pentru că anul acesta se împlinește un secol de la nașterea lui Pier Paolo Pasolini, adăugăm o a patra retrospectivă în programul Les Films de Cannes à Bucarest.
RETROSPECTIVA JEAN-PIERRE ȘI LUC DARDENNE
„Adevărul e mereu mai puţin interesant decât ficţiunea.” este concluzia lui Jean-Pierre Dardenne, pe care a repetat-o în câteva ocazii.
Frații și regizorii belgieni Dardenne au rămas mereu cu aceleaşi obsesii tematice şi stilistice. Câştigători de două ori ai trofeului suprem, Palme d'Or, au devenit faimoși pentru dramele lor sociale scrupulos de realiste, realizate după o carieră mai puțin cunoscută în documentare. Cineaştii au încercat de la bun început să amestece politicile liberale, stilul magistral şi lipsit de ostentație și deznodământul adesea uluitor al izbăvirii spirituale. L'enfant (2005) a început această evoluție subtilă, spunând ca pe un thriller povestea unui tată care își caută copilul.
Le Gamin Au Velo - Prix du Jury, Cannes 2011 inclus în retrospectiva din acest an, adaugă, într-un mod oarecum controversat pentru acești cineaști renumiți că lucrează cu neprofesioniști sau necunoscuți, o vedetă franceză în distribuție – Cécile de France. Plasându-se din nou în afara tradiţiei de ei instituite, construiesc un basm luminos și optimist, cu o conștiință socială. În Deux jours, une nuit, cineaştii dublează acest artificiu distribuind-o pe superba Marion Cotillard ca protagonistă, dar într-un rol anti-glamour şi într-o poveste atât de structurată şi fatalistă, încât rezultatul seamănă un film de Fritz Lang.
Tori et Lokita, ultimul lor film, a fost distins cu Premiul aniversar Cannes 2022.
„Este cel mai furios film pe care l-au făcut vreodată frații Dardenne. [...] La fel ca majoritatea lucrărilor duo-ului, Tori et Lokita valorifică natura ireductibilă a demnității umane în fața apatiei din ce în ce mai adâncă a civilizației umane.” observau cei de la IndieWire.
În Belgia de azi, un băiat şi o adolescentă de origine africană, ajunşi aici fără niciun alt membru al familiei, se bazează pe prietenia lor indestructibilă pentru a înfrunta provocările exilului.
„Meșteșugit cu măiestrie și nespus de dureros, este poate unul dintre cele mai captivante și emoționante filme din ultima vreme al Dardennilor – o tragedie povestită cu o claritate absolută, centrată pe protagoniști care ne merită în întregime simpatia, empatia, toate 'patiile' pe care le-am putea avea.” exclama The Hollywood Reporter.
Luc Dardenne va susține un Q&A moderat de criticul de film Ionuț Mareș după proiecția filmului de pe 23 octombrie, ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco.
În La fille inconnu, prezent în competiţia de la Cannes din 2016, Jenny îşi caută izbăvirea, nu doar pentru ea însăşi, ci şi pentru alţii. Ca medic care are grijă de trup, ea devine şi un vraci de suflete, iar clinica ei oferă confesiuni seculare, sigilate de etica profesională, într-un thriller, evident, atipic.
RETROSPECTIVA ARNAUD DESPLECHIN
Arnaud Desplechin, unul din răsfățații Cannes-ului (un alt fel de-a spune că festivalul i-a lansat și întreținut, practic, cariera), a figurat în competiția oficială încă de la primul său lungmetraj, mult celebratul La Sentinelle. A revenit cu Comment je me suis disputé... (ma vie sexuelle) ca să lanseze o nouă generație de actori francezi. În acest film, regizorul confisca toate ingredientele obișnuite ale cinematografului francez de autor pentru a le oferi o amploare romantică grație unei narațiuni corale de mare fluiditate. Nu de puține ori, interpreții săi sunt recompensați cu cele mai mari trofee ale festivalului.
În 2016, Desplechin primește Premiul César pentru Trois souvenirs de ma jeunesse care avusese premiera fulminantă la Festivalul de la Cannes, eveniment care i-a cimentat statutul de unul dintre cei mai respectați cineaști francezi ai generației sale.
La această ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest va fi prezent cu ultima sa peliculă, Frere et Soeur, dar vom arăta şi Trois Souvenirs de ma Jeunesse.
Frère et Sœur - În competiție, Cannes 2022
Alice şi Louis sunt frate şi soră. Ea e actriţă, el profesor şi poet. De mai bine de două decenii, Alice şi-a urât fratele cu ardoare şi în tot acest timp nu s-au întâlnit niciodată. Dar iată că moartea părinţilor face ca reîntâlnirea să fie inevitabilă.
„Marion Cotillard și Melvil Poupaud sunt la cel mai bun nivel al lor în rolurile lui Alice și Louis, găsind note de grație, rafinate în toată auto-dramatizarea și dezgustul feroce.” scriau cei de la The Hollywood Reporter. De notat e și faptul că din distribuția filmului face parte și Cosmina Stratan – distinsă în 2012 la Cannes (alături de Cristina Flutur) cu Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul său din După dealuri, semnat de Cristian Mungiu.
După premiera filmului (ce va avea loc pe 22 octombrie, ora 19:30, la Cinema Elvire Popesco), Arnaud Desplechin va susține un open talk moderat de criticul de film Ionuț Mareș.
Trois Souvenirs de ma Jeunesse - Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2015
„Această peliculă cvasi-autobiografică e o dovadă şi mai clară că Desplechin e un Proust al cinemaului francez modern.” afirma Financial Times.
Paul Dédalus urmează să părăsească Tadjikistanul. Îşi aduce aminte... de copilăria petrecută în Roubaix... de crizele de nebunie ale mamei... de afecţiunea profundă pentru fratele mai mic, Ivan, un copil religios şi violent. Îşi aminteşte de adolescenţă... de tatăl său, văduv inconsolabil... de călătoria clandestină în URSS, unde îşi oferă propria identitate unui tânăr rus... Îşi aminteşte de vremea când avea 19 ani, de sora lui, Delphine, de vărul Bob, de nopţile dezlănţuite alături de Pénélope, Mehdi, şi Kovalki, amicul care îl va trăda... De studiile din Paris, de întâlnirea cu profesorul Béhanzin, de începuturile vocaţiei pentru antropologie... Şi, mai ales, de Esther, cea în jurul căreia se va învârti, obsesiv, totul.
„Aici, limbajul cinematografic al lui Desplechin este întotdeauna fluent și bogat.” concluzionaează The Guardian.
RETROSPECTIVA STÉPHANE BRIZÉ
Regizor, scenarist şi actor, Brizé declara: „Pentru mine, a face un film înseamnă a crea emoție. Doar atât. Trebuie să construiești o poveste pentru a crea emoție. Dacă te afli în cinematografie, trebuie să generezi emoție. Când spectatorul iese din cinematograf, trebuie să plece cu reflectarea emoției.”
Une Vie - Premiul FIPRESCI, Veneția 2016
„Viața nu este niciodată atât de bună sau atât de rea pe cât crezi”, îi spune Jeanne nepoatei sale micuțe la sfârșitul filmului - sau ne spune Brizé? „La fel cum suntem aproape de personajele sale, bucurându-ne de bucuria lor, dar mai ales simpatizând cu tristețile lor, intimitatea lui Brizé se extinde și asupra noastră, reflectând o compasiune similară pentru experiența umană comună.” observau cei de la Mubi.com.
En Guerre - În competiție, Cannes 2018
„O operă politică demnă de urmat pentru oricine vrea să facă filme într-o perioadă turbulentă, pentru că încearcă să spună adevărul despre demnitatea chinuită a oamenilor obișnuiți.” titra LA Times.
În ciuda unor vânzări anuale record şi a unor extraordinare sacrificii financiare din partea angajaţilor, conducerea companiei Perrin Industrie decide închiderea unei fabrici. Dar cei 1100 de muncitori au o cu totul altă idee despre viitorul lor profesional şi, conduşi de reprezentantul sindical Laurent Amédéo, sunt gata de orice pentru a anula decizia ce-i condamnă la şomaj.
„Un film epuizant de urmărit în cel mai bun sens, care ne umple de furie față de forțele dezumanizante din societate până când rămânem extenuați, contemplând provocările iminente cu o nouă claritate.” spun cei de la Rogerebert.com despre film.
RETROSPECTIVA PIER PAOLO PASOLINI
„Eu sunt scandalos. Pentru că întind o frânghie, sau mai degrabă un cordon ombilical, care să conecteze sacrul și profanul” declara la un moment dat Pier Paolo Pasolini.
Sfântul și blestematul. Sfântul și escrocul. Martiriul și proxenetul. Filmele lui Pasolini sunt populate de figuri contradictorii, pe care vizionarul regizor italian le-a visat într-o lume care freamătă în pragul schimbării. Unul dintre cei mai respectați autori ai cinematografiei, Pier Paolo Pasolini a fost, de asemenea, o contradicție ambulantă. Anticlericalismul radical s-a ciocnit de catolicismul devotat, rigorile tradiției s-au lovit de progresul revoluției sexuale și politice. Tensiunile puternice din filmele sale au provocat status quo-ul și au împins limitele cenzurii. Sacrul din filmele lui Pasolini poate fi găsit acolo unde te aștepți mai puțin: înmuiat în noroi și palpabil în cele mai îndepărtate margini ale vieții sociale. „Bășcălios, primitiv, pasional și provocator: 2022 este anul aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Pasolini, 100 de ani de la nașterea unui geniu controversat”, scriu criticii de film de pe website-ul Mubi şi Les Films de Cannes à Bucarest .13 îi ascultă, programând trei dintre titlurile pentru care astăzi este cunoscut în întreaga lume.
Accattone - Cel mai bun film, Karlovy Vary 1962
Una dintre cele mai iconice pelicule ale artistului care a însemnat şi o rupere abruptă de neorealism, dar şi o instituire a unui alt tip de anti-erou italian. „Brutalitatea și disperarea glacială a acestui film din 1962 au avut un impact de durată asupra cinematografiei politice”, scria recent Chicago Reader.
Într-un cartier sărac al Romei, Vittorio "Accattone" Cataldi îşi câştigă traiul ca proxenet, vânzând farmecele iubitei sale, Maddalena. Dar de unica sa sursă de venit se alege praful când Maddalena este atacată de răufăcători şi ajunge la închisoare. Accattone nu ştie ce să mai facă să câştige un ban, ba chiar ajunge să cerşească de-ale gurii de la fosta soţie, Ascenza. Dar iată că într-o zi bărbatul o întâlneşte pe inocenta Stella şi planurile de a reveni la vechea ocupaţie par tot mai posibile...
Il Vangelo secondo Matteo - Marele Premiu al Juriului, Veneția, 1964
Nominalizată la trei premii Oscar în 1967, această creație timpurie a regizorului este inspirată din tradiția biblică, ideologia marxistă și neorealismul cinematografic și este o bună introducere în opera sa, reunind multe dintre ideile din creațiile sale ulterioare. Pasolini a folosit în film actori neprofesioniști iar în rolul Fecioarei Maria și-a distribuit propria mamă.
În apropierea unui ţărm stâncos, Iisus începe să predice în parabole şi atrage discipoli. Este sever şi autoritar. Spune că mesajul său nu este unul de pace, ci o sabie. Se grăbeşte, aleargă dintr-un loc în altul pe malurile Mării Galileii, uneori atrăgând mulţimi de oameni, alteori fiind izgonit. Parabolele sale vizează adesea puternicii zilei, prin urmare atrag atenţia fariseilor, a preoţilor şi a înţelepţilor. Conspiră cu toţii ca Iisus să fie arestat, judecat şi răstignit, exact aşa cum le-a profeţit adepţilor. După ce moare, li se arată discipolilor şi le dă ultimele instrucţiuni.
Edipo Re - În competiție, Veneția 1967
Un copil se naşte în Italia interbelică. Nu trece mult şi tatăl său devine tot mai gelos că nou-născutul acaparează întreaga atenţie a mamei. Povestea se mută apoi în trecutul îndepărtat, în Antichitate. Micul Oedip, care fusese abandonat de regele Tebei, Laius, şi de soţia lui, Iocasta, este crescut de regele Corintului, Polybus, ca pe propriul său fiu. Chinuit de un vis, Oedip va merge la templul lui Apollo să consulte oracolul şi acolo va afla teribilul destin ce i se pregăteşte...
Încă de la Accattone, Pasolini plănuia să facă un film despre Complexul Oedip și despre "anxietatea autobiografică" a acestuia. Regizorul declara „în Oedip, spun povestea complexului meu. Copilul din prolog sunt eu, tatăl lui este tatăl meu, un ofițer de infanterie, iar mama lui, profesoară, este mama mea. Îmi povestesc viața mea mitică, făcută în mod natural epică de legenda lui Oedip.” Tatăl lui Pasolini, Carlo Alberto Pasolini, era locotenent în armata italiană și avea o înclinație fascistă destul de pronunțată. Filmul a fost văzut ca o mustrare a acestuia dar și a țării burgheze în care s-a născut.
Il Vangelo secondo Matteo va fi introdus de Stefano Francia di Celle împreună cu regizorul de film Andrei Ujică iar proiecția va fi precedată de scurtmetrajul 2 Pasolini în regia lui Andrei Ujică, pe 21 octombrie, ora 18:30, la Cinemateca Eforie. De asemenea, acesta va introduce filmul Accattone pe 22 octombrie, ora 14:00, tot la Cinemateca Eforie.
Stefano Francia di Celle este manager cultural, curator și istoric de film. A curatoriat retrospective și monografii pentru Festivalul de Film de la Torino din 2003 până în 2010, organizând evenimente la care au participat regizori importanți precum Roman Polanski, Wim Wenders și Claude Chabrol. Din 2012, colaborează cu Festivalul Internațional de Film de la Veneția în calitate de curator al Secțiunii Venice Classics. A fost director artistic al Festivalului de la Torino în 2020 și 2021.