Mama, o feerie uşor năucitoare

După "Năică", "Veronica" şi "Veronica se întoarce", după incursiuni în lumea poveştilor de odinioară, cu amintiri din copilărie sau nu, Elisabeta Bostan a dat frâu liber fanteziei în ecranizarea după cunoscutul basm "Capra cu trei iezi" al lui Ion Creangă.

Astfel a apărut filmul "Mama", un musical de mare montare, dar mai ales de o exuberanţă ieşită din comun. "Mama" a fost o coproducţie gigant, care ar fi dărâmat sub povara ei şi un bărbat zdravăn, dar Elisabeta Bostan a făcut-o posibilă, a evoluat încet pe un teren încercat. Nu este deci de mirare că a obţinut Premiul special al Juriului la Festivalul internaţional al filmului de la Moscova şi Premiul special şi Cupa de argint la Festivalul filmului pentru copii de la Giffoni Valle Pianna, Italia, 1977.

Cum poate fi descris acel regizor care creează o poveste? Acel om care ne aduce aminte nouă, roboţilor care ne plătim dările la zi uitând că nu de aceea am venit pe lume, că viaţa poate fi o sărbătoare şi că de noi depinde modul în care întâmpinăm fiecare ziar. Ei bine, Elisabeta Bostan este un astfel de regizor. Musicalul realizat în 1976, "Mama", a reprezentat o fantezie, o feerie cinematografică dansată, cântată şi colorată. Imaginaţie, inteligenţă, ironie, talent dublat de forţă, umor fin, toate acestea au fost ingredientele unei coproducţii de talie internaţională realizată în trei variante distincte: dialog, montaj, coloană sonoră; română, engleză şi rusă, cu trei formule orchestrale diferite, semnate de Temistocle Popa şi Gerard Bourgeois.

"Ce lucru extraordinar este pentru un regizor să intre în întunericul unei săli de cinema, unde nu e recunoscut de nimeni, să fie alături de lumea spectatorilor... de vibraţia trăirilor lor. Simte cum se realizează o conexiune uimitoare, inefabilă între sufletul oamenilor de lângă el şi ceea ce se întâmplă pe ecran.

Tu, ca persoană nici nu mai exişti! Există doar acea valoare creată de tine la un moment dat, care aduce bucurie oamenilor. Este un lucru teribil, emoţionant, unic! Nu m-am îndepărtat niciodată de aura personalităţii sale. A fost un model uriaş pentru mine. M-am ferit întotdeauna să fac filme asemănătoare între ele", spunea Elisabeta Bostan, poate cel mai important autor de film pentru copii din istoria filmului românesc, atât în ceea ce priveşte numărul de producţii şi longevitatea carierei, cât şi în ceea ce priveşte popularitatea-record a filmelor în rândul publicului. Machiajul a fost incredibil, cântecele şi dansurile au avut un ritm susţinut, unele numere devenind antologice, vezi mai ales Lupul interpretat de Mikhail Boyarsky.

Scenariul a fost realizat de Yuri Entin şi Vasilica Istrate, iar verva actorilor ruşi s-a coroborat de minune cu umorul tandru al actorilor români.Personajele gândite de Elisabeta Bostan au fost la rândul lor speciale, originale. Capra Rada (Mama) a devenit o capră inteligentă, iubitoare şi protectoare, plină de nuri, temperament şi haz la care Lupul Titi Suru nu rămâne indiferent. El este la rândul lui un lup simpatic, un bandit seducător, e adevărat că este un personaj negativ, dar după o autocritică serioasă se pare că putea fi recuperabil moral.

Acţiunea are loc într-un sătuc, undeva într-o pădure, pe un uriaş patinoar într-o lume de basm. Frumoasa şi vesela mamă trăieşte fericită cu cei cinci iezi ai săi.

 

Unul dintre ei este răpit de acoliţii Lupului, care sperau ca astfel să facă rost de ceva bănet ca recompensă. Distrusă, mama cere ajutorul prietenilor şi toată suflarea pădurii va fi alături de ea pentru salvarea ieduţului. Lupul va fi pedepsit pentru îndrăzneala sa şi cade într-o copcă atunci când vine să înşface banii. Luptân-du-se cu apa îngheţată, speriat de moarte şi plin de regrete Titi Suru cere iertare.

Pentru că în orice poveste Binele triumfă asupra Răului, lupul este recuperat şi totul se termină într-o strălucitoare, feerica sărbătoare pe patine, cu cântece, dans şi voie bună, într-un torent de culori şi ritmuri muzicale. Decorul, costumele, muzica sunt moderne, ingenioase, splendide! Succesul filmului a venit şi în urma distribuţiei internaţionale pentru că şi-au adus contribuţia la el celebra actriţă Ludmila Gurcenko (Noapte de carnaval, Gară pentru doi), Mikhail Boyarsky, Oleg Popov, George Mihăiţă, Florian Pittiş, Violeta Andrei, Tamara Buciuceanu Botez, Manuela Hărăbor, Lulu Mihăescu, Paula Rădulescu, dar şi balerinii de la Balşoi Teatr din Moscova.

Elisabeta Bostan a primit joi Premiul Academiei Române "Aristizza Romanescu", ca o recunoaştere a întregii cariere.

 

O voce de şansonetistă
Violeta Andrei, una dintre cele mai frumoase actriţe ale cinematografului românesc, reprezintă acel gen în măsură să stimuleze mereu fantezia regizorilor. Dintre creaţiile sale cinematografice putem alege "Clipa", "Felix şi Otilia","Lumina palidă a durerii", "Capcana mercenarilor" sau "Alexandra şi infernul". Vocea ei de adevărată şansonetistă a fost extrem de bine pusă în valoare de Elisabeta Bostan în "Veronica" sau "Mama". Totuşi, talentul şi frumuseţea i-au fost de multe ori piedici în drumul său spre celebritate.

A filmat pe platourile de la Buftea, la televiziune, a jucat teatru, a şi cântat, dar a rămas în memoria publicului ca soţie a fostului ministru de Externe, Ştefan Andrei. A fost invidiată. Şi nu de oricine, ci chiar de prima doamnă a României din acea perioadă, Elena Ceauşescu.

 

Coproducţiile, la modă
Când pronunţăm numele ei imediat ne gândim la filmul care a făcut-o celebră în toată lumea, "Gară pentru doi". Frumoasa actriţă Ludmila Gurcenko a jucat de-a lungul timpului în multe dintre filmele lui Nikita Mihalkov şi între cei doi există de ani buni o relaţie cu totul specială.

La 73 de ani arată la fel de tânără şi plină de viaţă ca altădată. Din păcate, nu a putut admite faptul că timpul trece, iar operaţiile estetice la care s-a tot supus actriţa rusă au lăsat urme adânci. Veleităţi muzicale a avut întotdeauna, concertele pe care le susţine stau mărturie pentru asta, de aceea rolul din filmul Elisabetei Bostan "Mama" nu a surprins pe nimeni. Coproducţiile erau la modă în acei ani, iar studiourile sovietice erau recunoscute pentru mărimea şi bogăţia de culori pe care o ofereau regizorilor.