Mofturi, monşer!

"Mofturi 1900" al lui Jean Georgescu are meritul de a fi adus mai aproape de noi lumea pe care Ion Luca Caragiale a văzut-o cu ochii lui şi pe care a reuşit să o redea cu atâta acurateţe şi dibăcie. La o sută de ani şi încă ceva peste, nu şi-a pierdut din prospeţime şi actualitate. O lume populată de figuri pitoreşti şi caraghioase, care ne-au adus zâmbetul pe buze şi ne-au pus pe gânduri.

Pentru că nu am putut să tratăm aşa film cu refuz, am avut puţintică răbdare şi am descoperit că Jean Georgescu a legat scrierile lui Caragiale în jurul berăriei, locul unde Lache, Mache şi tot felul de Mitici croşetau, descoseau şi înşirau evenimentele cu sau fără însemnătate. Bun cunoscător al lumii lui Caragiale, regizorul şi scenaristul Jean Georgescu a deschis ochii în februarie 1901, deci pe vremea "Mofturilor" cărora le-a dat viaţă pe ecran. Jean Georgescu a reuşit să înfăţişeze lumea pe care Caragiale a descris-o atât de bine încât a devenit un critic al oricărei societăţi, plecând de la oamenii vremii lui. Personajele sale sunt atât de degenerate, încât nu lasă omenirii nici o speranţă. "De vreme ce avem un cap, la ce ne-ar mai sluji inteligenţa", se întreba ironic Caragiale. Jean Georgescu scria la rându-i: "Caragiale este alfa şi omega spiritului comic şi satiric al acestei naţiuni". "Mofturile" lui Caragiale s-au filmat "întâiaşi dată pentru prima oară" în 1964, în studiourile de la Buftea. Şapte schiţe ale lui Caragiale, cât mai reprezentative şi mai spumoase din punctul de vedere al dialogurilor, au fost alese de Jean Georgescu special pentru turnarea acestui film, "Diplomaţie", "Bubico", "Amici", "O lacună", "CFR", "Situaţiunea", "Conferinţă".  Regizorul spunea nu o dată că toată grija lui este să facă un film bun. Din fericire pentru noi, filmele sale au fost excepţionale. Valoarea artistică a unui film ţine de măiestria acestui artist din spatele camerelor de filmat. Cuvintele sale sunt imagini. Lumea închipuită de Jean Georgescu a fost populată, evident, cu actori mari precum Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Mircea Crişan, Vasile Tomazian, Cella Dima, Carmen Stănescu, Dem Rădulescu, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, dar şi tinerii, pe atunci, Sanda Ţăranu, Iurie Darie şi Ion Dichiseanu. Filmul a fost reetalonat audio şi video şi transpus pe DVD de cei de la TVR Media, fiind iarăşi pentru "întâiaşi dată pentru prima oară" subtitrat şi în engleză, şi în franceză.

Amintiri, amintiri
Într-una dintre schiţele lui Caragiale transpuse pe marele ecran de fabulosul Jean Georgescu poate fi remarcată cunoscuta crainică Sanda Ţăranu. Da, este vorba despre crainica pe care "o visau noaptea toţi telespectatorii României", căci această vorbă adevărată ne-a spus-o maestrul Horia Şerbănescu. "Am terminat IATC-ul în 1963, la clasa profesorului Alexandru Finţi", îşi aminteşte Sanda Ţăranu. "Am avut profesori numai monştri sacri. Mi-am văzut visul împlinit. Nimic nu ar mai fi putut să schimbe ceva în traiectoria mea. Şi totuşi... Pentru promoţia mea nu a mai fost nici un loc în teatrele din Bucureşti. Mulţi ani s-a întâmplat aşa. Eu ar fi trebuit să mă duc la teatrul din Craiova, un teatru excepţional. Dar familia mea era în Bucureşti. Aşa că am stabilit să refuz repartiţia. Şeful comisiei, maestrul Costache Antoniu, a fost foarte dezamăgit. A încercat să mă convingă. Dar am refuzat. Pentru mine, televiziunea nu reprezenta mirajul pe care îl constituie pentru tinerii de azi. Meseria mea era cea de actriţă, şi asta voiam să fac. La televiziune mi se părea că nu era o muncă de creaţie. Trei ani de Politehnică, atâţia ani de muzică, anii de Institut m-au ajutat foarte mult. Tot ce am acumulat mi-a folosit în meseria mea. Nu-i consider ani pierduţi. Am apucat totuşi să fac un film, «Mofturi 1900», al lui Jean Georgescu. Era să pierd trenul acesta... Dar l-am prins. M-am întâlnit cu cineva în curtea televiziunii: «Vezi că te caută Jean Georgescu. Vrea să te distribuie într-un film». Eu, când am auzit film, nici nu am fost atentă la numele lui. Nu mă interesa. De ce! Pentru că în institut eram foarte solicitaţi să mergem să dăm probe. Eu vedeam cum colegii mei se duc şi rămân cu probele. Am spus că nu am să mă duc niciodată. La nici o săptămână, eu eram la televiziune şi soţul meu primeşte un telefon de la Jean Georgescu: «Domnule Ţăranu, ce are soţia dvs. cu mine?». Eu nu-i spusesem lui Nicolae. Adică aşa a trecut chestia asta pe lângă mine, că nici măcar nu i-am spus că m-a căutat Jean Georgescu. Iar Nicolae spune: «Se poate, soţia mea să facă aşa ceva?». Vin acasă şi îmi spune: «Bine, Sanda. Se poate să faci aşa ceva? Tu ştii cine este Jean Georgescu?». Atunci mi-am dat seama. Nici nu a trebuit să mai dau vreo probă. M-am dus direct."

"Eşti Madame Diaconescu!"
"Eram foarte tânără şi Jean Georgescu mi s-a părut copleşitor la vârsta aceea venerabilă. Distins, elegant, reverenţios cu toată lumea, mai ales cu «damele» - cum ar zice Caragiale... După ce m-au îmbrăcat, machiat şi coafat, eram foarte încântată de felul în care arătam. Îl văd că vine la mine cu nişte cercei de gablonţ, lungi până la umăr. Când m-am văzut cu atârnătorii ăia care se bălăngăneau la fiecare mişcare, m-a apucat disperarea. Îmi stricau tot fasonul. Când l-am auzit spunând «motor!», într-o clipă, fără să mă observe nimeni, mi-am scos cerceii. Şi am filmat fără ei, încântată că am reuşit să-l păcălesc... După o lună, mi-a dat telefon şi cu o voce iritată, aproape disperată, m-a întrebat: «Ce-ai făcut, madame Ţăranu, ţi-ai scos cerceii?». Mi-am dat seama că a observat asta la montaj. «Maestre, nu mi se potriveau» - am încercat eu să-l îmbunez... Mi-a replicat tăios: «Dar, ce? În film eşti Sanda Ţăranu? Nu! Eşti Madame Diaconescu! Acei cercei se purtau pe vremea aia!... Să ştii că ai avut nişte prim-planuri superbe. Acum toate sunt la coş! Am să-ţi trimit nişte poze după acele prim-planuri, ca să plângi aşa cum plâng eu acum». Nu mi-a lăsat în film nici un prim-plan... Şi asta nu din capriciu, ci din respect pentru veridicitatea lumii lui nenea Iancu."

Străduţa lui era una liniştită, nu găseai pe ea nici o casă cu etaj şi era vecin cu venerabilul Gala Galaction. Oamenii trăiau aici o viaţă modestă, dar frumoasă şi optimistă. Ce mai, destul de aproape de Mofturile lui Caragiale... Horia Şerbănescu, pentru că despre cunoscutul actor este vorba, a debutat pe vremea Cărăbuşului. "La Cărăbuş m-a văzut marele regizor Paul Gusti, i-am plăcut şi mi-a încredinţat rolul dublu Statu Palmă Barbă Cot în spectacolul «Rodia de aur» pe care-l monta la Naţional." La maturitate, soarta i-a oferit roluri generoase în filme precum "Directorul nostru", "Răsună valea", "Telegrame", dar şi... "Mofturi 1900". Horia Şerbănescu îşi aduce aminte că Jean Georgescu a verificat recuzita "bucată cu bucată", pentru a nu-i scăpa nimic. "O singură scăpare a avut: un covor. Revoltat a cerut audienţă la ministrul Culturii ca să reclame apariţia unui covor confecţionat «industrial», care nu putea să facă parte din epoca Caragiale. Ca atare, Jean Georgescu a cerut suplimentare de buget ca să refacă întreaga secvenţă. Ce regizor! Ce «mofturi»!", oftează maestrul, rememorând vremurile de odinioară, care a format cu colegul său de breaslă Radu Zaharescu un cuplu incredibil.

Mulţumim doamnelor Ioana Bogdan - director editorial TVR Media şi Georgeta Chira - redactor TVR Media pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material.