x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Netflix îşi închide serviciul de închiriere de DVD-uri

Netflix îşi închide serviciul de închiriere de DVD-uri

de Redacția Jurnalul    |    30 Sep 2023   •   06:40
Netflix îşi închide serviciul de închiriere de DVD-uri
Sursa foto: Hepta

Netflix a închis în mod oficial vineri serviciul său de închiriere de DVD-uri prin comandă în Statele Unite, baza modelului său iniţial de business, creat în 1998 şi revoluţionat de atunci prin orientarea companiei americane către streaming, informează AFP.

"În 1998, am livrat primul nostru DVD. În această dimineaţă, l-am expediat pe ultimul", a anunţat pe site-ul ei compania americană cu sediul în oraşul californian Los Gatos.

"Este sfârşitul unei ere, însă DVD-urile ne-au permis să punem bazele pentru ceea ce avea să vină", au adăugat reprezentanţii Netflix.

Potrivit legendelor urbane, primul DVD expediat de Netflix, la începutul lunii martie 1998, era o copie a filmului "Beetlejuice".

În momentul listării sale la Bursă, în mai 2002, Netflix avea peste 600.000 de abonaţi ai serviciului său, care pentru un abonament lunar (19,95 dolari în epocă) oferea acces la peste 11.500 de titluri.

Abonaţii primeau DVD-urile prin poştă, apoi le trimiteau înapoi, tot prin curier, după ce le vizionau, fără taxe de expediere.

Pe lângă faptul că primeau DVD-ul cu filmul dorit direct la ei acasă, unul dintre punctele inovatoare ale acestei formule de business, care s-a desprins de modelul magazinelor fizice specializate în închirierea de materiale video, Netflix nu fixa nicio dată limită pentru restituirea DVD-ului şi nu impunea penalităţi pentru întârziere.

În perioada de vârf a acestui model de business, în 2010, Netflix avea până la 20 de milioane de abonaţi la serviciul său de închiriere, dar, în epocă, majoritatea clienţilor alegeau deja să vizioneze filmele mai degrabă în streaming decât pe DVD.

Compania americană lansase încă din 2007 o platformă de streaming, care a devenit "nava sa amiral" şi care a ajutat compania să se ajusteze după declinul progresiv al închirierilor de DVD-uri.

×
Subiecte în articol: netflix dvd-uri