x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Nou pe DVD

Nou pe DVD

de Sebastian S. Eduard    |    22 Noi 2009   •   00:00

• Cel care... • Fii pe fază şi...


Cel care...
Locotenentul John Dunbar (Kevin Costner) devine un adevărat erou după ce, în mod accidental, obţine o victorie de proporţii în timpul Războiului Civil. Acesta face o cerere de a fi trimis la frontiera de vest, dar, ajungând acolo, îşi dă seama că avanpostul este abandonat. Nu după mult timp află că nu este totusi singur, întâlnind un trib indian cu ai cărui membri se împrieteneşte. În mijlocul tribului, transformat în a doua sa familie, devine ,,Cel care dansează cu lupii". Filmul a fost de 12 ori nominalizat la Oscar şi a câştigat 7 premii.

 

Fii pe fază şi...
Filmul este povestea lui Ronnie (Seth Rogen), şeful agenţilor de securitate din mall-ul Forest Ridge Mall. Deşi zilnic pune foarte mult suflet în rezolvarea problemelor create de hoţi, skateri şi clienţi nervoşi, visul lui Ronnie este acela de a deveni un poliţist adevărat. Ocazia de a demonstra ceea ce poate apărea atunci când mall-ul pare să fie terorizat de un exhibiţionist. Dorinţa sa de afirmare nu este însă şi pe placul detectivului Harrison (Ray Liotta), trimis să facă cercetări la faţa locului şi care începe un adevărat război personal.

×
Subiecte în articol: film