x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Pentru ce au premiat ruşii actorii dintr-un film românesc?

Pentru ce au premiat ruşii actorii dintr-un film românesc?

de Maria Sârbu    |    25 Sep 2013   •   19:07
Pentru ce au premiat ruşii actorii dintr-un film românesc?
Sursa foto: Adi Marineci

Decizia juriului Festivalului Internaţional de Film de la Sankt Petersburg, încheiat recent, de a acorda Premiul pentru cel mai bun rol masculin tuturor actorilor (bărbaţi deci) din filmul “Despre oameni şi melci”, regizat de românul Tudor Giurgiu, li s-a părut organizatorilor şi unor reprezentanţi mass-media din Rusia foarte interesantă.

În loc de o alegere sau două, căci se dau premii şi la egalitate (ex aequo), s-au ales toţi interpreţii, juriul fiind atât de impresionat de ei, încât le-a trimis statueta Îngerul de Aur. În fruntea acestui juriu, original i-aş spune, de profesionişti s-a aflat cineastul rus-american Serghei Bodrov, ceilalţi membri fiind Marion Döring, directorul Academiei Europene de Film (Germania), Christoph Schaub (Elveţia), Juris Poşkus (Letonia), Barbara Lorey de Lacharrière (Franţa).

Mă întrebam ce să-i spun, pe această cale, despre cinemaul românesc de astăzi deputatului român Victor Cristea, cel care a făcut oribila declaraţie referitoare la premierea filmului “Poziţia copilului”. Pornind chiar de la acest premiu obţinut de un film românesc la Festivalul de la Sankt Petersburg, unde au fost în competiţia internaţională 14 pelicule de lung metraj din toată lumea... Filmul lui Giurgiu spune povestea unor utopişti care trăiesc într-o lume pragmatică şi cinică. E despre România de după 1990. S-a dat oare premiul pentru că România este pusă într-o lumină proastă, ca să râdă cineva de această ţară? Iată ce spun organizatorii  Festivalului de la Sankt Petersburg despre ideea evenimentului lor: “Scopul principal al festivalului este dezvoltarea unor schimburi culturale, a unei înţelegeri reciproce între popoare şi a colaborării între cineaştii diferitor ţări”.

Deputatul Victor Cristea ar trebui să ştie că într-o lume normală primează cultura, că cinematografia română de astăzi, prin minunaţii săi reprezentanţi, a făcut să se vadă cultura cinematografului nostru pe mapamond, să se vadă aceşti minunaţi actori, actriţe, nemaivorbind de regizori, care fac ce fac pentru publicul din ţara lor, în primul rând, pentru EDUCAŢIA noilor generaţii. E vorba de actul artistic care poate fi hotărâtor în educaţie!

×
Subiecte în articol: Despre oameni si melci tudor giurgiu