Cineastul franco-polonez Roman Polanski, arestat sâmbătă la Zurich, este închis într-o celulă "austeră" şi primeşte aproximativ 3 euro pe zi drept bani de buzunar. "L-am întâlnit în afara celulei sale", a declarat Marek Wieruszewski, consulul ambasadei Poloniei la Berna. "Ne-a spus că nu îi lipseşte nimic şi că este bine tratat. Acest lucru nu înseamnă, însă, că este mulţumit cu situaţia lui actuală", a adăugat Wieruszewski.
Potrivit cotidianului Le Matin, citat de Mediafax, renumitul regizor, în vârstă de 76 de ani, dispune de o celulă "austeră", în care se află o masă, un pat, un dulap, o chiuvetă, o toaletă şi un televizor.
Numele închisorii a rămas însă secret. Surse din justiţia elveţiană au declarat că Roman Polanski este închis într-una dintre cele nouă închisori din cantonul Zurich, dar, la cererea cineastului, locul său de detenţie nu a fost făcut public.
Personalul din penitenciar i-a înmânat deja uniforma pe care trebuie să o poarte şi îi alocă zilnic 5 franci elveţieni drept bani de buzunar. Micul dejun, servit în celulă, este compus din cafea, pâine, unt şi dulceaţă, iar prânzul este servit în sala de mese. Seara, deţinuţii primesc la cină pâine şi brânză.
Roman Polanski are dreptul la o oră de plimbare pe zi în curtea penitenciarului. El are, "sporadic" acces la un telefon fix, iar soţia lui, actriţa Emmanuelle Seigner, are dreptul să îl viziteze o oră pe săptămână, a explicat consulul polonez de la Berna.
Regizorul în vârstă de 76 de ani a fost arestat sâmbătă, pe aeroportul din Zurich, pe când se pregătea să participe la festivalul de film din oraşul elveţian, care i-a oferit un premiu pentru întreaga activitate. La sosirea pe aeroport, el a fost anunţat că "un mandat de arestare internaţional pe numele său a fost emis de autorităţile judiciare americane", potrivit avocatului acestuia.
În virtutea unui tratat între cele două ţări, autorităţile din Statele Unite dispun de un interval de 40 de zile pentru a prezenta Elveţiei o cerere oficială de extrădare, acest termen putând fi prelungit cu încă 20 de zile. Roman Polanski are posibilitatea de a face apel în toate fazele acestei proceduri.
Cineastul franco-polonez a refuzat, luni, prin intermediul avocatului său, să fie extrădat în Statele Unite, printr-o procedură simplificată. Totodată, avocaţii săi au depus marţi o cerere de punere în libertate, pe care Tribunalul Penal Federal din Bellinzone o examinează în aceste zile.
Autorităţile americane îl urmăresc pe regizorul peliculelor "Rosemary's Baby", "Chinatown" şi "The Pianist" de peste 30 de ani, după ce acesta a fugit din SUA, în 1978, înainte de a se da sentinţa într-un proces în care era acuzat că ar fi întreţinut "relaţii sexuale ilegale" cu o fată de 13 ani. Samantha Geimer, adolescenta cu care Roman Polanski a avut "relaţii sexuale ilegale" în 1977 şi care în prezent are 45 de ani şi este mamă a trei copii, a cerut, de altfel, justiţiei americane să renunţe la acuzaţiile aduse cineastului, pentru ca "acest capitol din viaţa ei să se încheie". Femeia şi-a retras plângerea împotriva cineastului în urma unei înţelegeri.
Polanski s-a aflat iniţial sub incidenţa mai multor capete de acuzare, inclusiv cele de viol şi corupere prin administrare de droguri. În mărturia pe care a depus-o în timpul procedurii de anchetare, cineastul a declarat că este vinovat doar de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră. Polanski a petrecut 42 de zile în închisoarea din California, pentru evaluare psihiatrică, şi a părăsit Statele Unite înainte de formularea sentinţei, mutându-se în Franţa.
Puternic dezaprobat de presa americană din acea perioadă, cineastul franco-polonez nu s-a mai întors niciodată în Statele Unite, nici măcar atunci când a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, în 2003, pentru filmul "Pianistul", cu Adrien Brody în rolul principal.
Polanski era unul dintre cei mai apreciaţi regizori de la Hollywood la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70, pentru stilul avangardist al filmelor sale. El s-a bucurat de compasiunea americanilor după ce soţia lui însărcinată, actriţa Sharon Tate, a fost ucisă, în 1969, în Los Angeles, de patru membri ai sectei lui Charles Manson.
Citește pe Antena3.ro