x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film PREMIERE CINEMATOGRAFIE 1 - 7 octombrie

PREMIERE CINEMATOGRAFIE 1 - 7 octombrie

02 Oct 2015   •   07:25
PREMIERE CINEMATOGRAFIE 1 - 7 octombrie

Black Mass

Johnny Depp lasă deoparte rolurile de poveste şi revine pe marile ecrane în pielea unui personaj de temut: gangsterul James „Whitey" Bulger. În 1970, agentul FBI John Connolly îl convinge pe „Whitey" să colaboreze cu autorităţile pentru a elimina mafia italiană din Boston. Doar că gangsterul profită de alianţa cu agentul FBI şi reuşeşte să îşi consolideze puterea şi să devină unul dintre cei mai periculoşi criminali din istoria oraşului.
2 OCTOMBRIE Brăila 15.00, 17.30, 20.00, 22.40

Black Mass

The Martian

Un echipaj NASA este lovit de o furtună puternică pe Marte, iar astronautul Mark Watney, interpretat de Matt Damon, este lăsat în urmă, fiind considerat mort. Doar că Watney supravieţuieşte furtunii însă trebuie să supravieţuiască şi pe ostila planetă, cu provizii insuficiente. Mesajul său de pe Marte ajunge la NASA, dar o misiune de salvare este considerată mult prea periculoasă, iar echipajul ar ajunge pe planetă în patru ani.
2 OCTOMBRIE Constanţa (4DX) 14.20, 17.10, 20.00, 22.50

The Martian

Blinky Bill The Movie

Micul koala Blinky Bill pleacă într-o aventură periculoasă pentru a-şi găsi tatăl dispărut. Domnul Bill era un mare explorator şi a dispărut în timpul unei călătorii, iar Bliny este sigur că tatăl său e în viaţă. Simpaticul koala se va împrieteni de-a lungul drumului cu cele mai neobişnuite personaje: Nutsy - un koala crescut la zoo şi Jacko - o şopârlă ameţită şi foarte energică.
2 OCTOMBRIE Iaşi 13.00, 15.00, 17.10

BLINKY BILL THE MOVIE

Autoportretul unei fete cuminţi

Cristiana are 30 de ani şi e considerată de "familie bună". Ea îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex şi Michelle, şi întâlnirile - rare, dar mult aşteptate - cu un bărbat căsătorit, cu care are o relaţie. După mutarea părinţilor, rămâne să locuiască singură într-un apartament cu patru camere şi se hotărăşte să-şi ia un câine - dorinţa ei din copilărie. Filmul este regizat de Ana Lungu.
3 OCTOMBRIE Bucureşti 15.30, 17.20

Autoportretul unei fete cuminti

 

×
Subiecte în articol: Black Mass