x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiile Oscar, o mică istorie (III)

Premiile Oscar, o mică istorie (III)

de Rodica Mandache    |    21 Mar 2013   •   17:31
Premiile Oscar, o  mică istorie (III)

În 1947, producătorul britanic J. Arthur Rank scria cu mâhnire:
"Există o oarecare părtinire în acordarea premiilor Oscar!"
Englezii au intrat greu în graţiile Oscarului. Primul succes comercial al britanicilor în SUA a fost filmul lui Alexander Korda – "Viaţa privată a lui Henric al VIII-lea" – cu Charles Laughton în rolul principal. El a luat atunci Oscarul pentru cel mai bun actor, după care a fost unul dintre cei mai solicitaţi actori de la Hollywood.
?n 1938, premiul a fost dat unui film, "Pygmalion" al lui Anthony Asquith, după G. Bernard Shaw. Primind premiu pentru scenariu, marele dramaturg a spus: "Mi se pare o insultă că ei să-mi ofere o distincţie, ca şi când n-ar fi auzit niciodată de mine până acum – ceea ce probabil este adevărat."
Războiul tăcut între americani şi englezi în cursa pentru Oscar a continuat mulţi ani. Dar în 1939, englezoaica Vivien Leigh a luat premiu de intepretare pentru rolul din cel mai american film – Pe aripile vântului – celebra Scarlet O'Hara.
Un moment de cotitură în acest război a fost anul 1948, când pentru premiu a fost ales Hamlet – cel mai bun film şi Laurence Olivier – cel mai bun actor.  ?n 1966, când a luat premiul pentru cel mai bun scenariu filmul "Un om pentru toate anotimpurile", Robert Bolt a spus: "Chiar sunteţi incredibil de generoşi cu străinii".
Filmele englezeşti premiate după Hamlet au fost, după părerea mea, capodopere: "Podul de pe râul Kwai" – David Leon;"Darling" – John Schlesinger; "Lawrence al Arabiei"- David Leon; "Un om pentru eternitate" – Fred Zinnermann; "Cowboyul de la miezul nopţii" – John Schlesinger; "Portocala mecanică" a lui Stanley Kubrik;"Gandhi" al lui Richard Attenbourough.
Iar actorii englezi au strălucit.
Cea mai bună actriţă americană de film, Meryl Streep, mărturiseşte:
"Sunt extrem de intimidată de actorii englezi. Nouă, actorilor americani, ni se pare că suntem o gloată de cârpaci faţa de ei – şi că ei pot recita pe de rost întreaga operă Shakespeare.", iar englezul Peter Whittle, jurnalist,a scris: "Există sentimentul că nu e suficient succesul în Marea Britanie, dacă nu ai succes la Hollywood."
Unde excelează Anglia e la actori, la jocul actoricesc. Cei premiaţi de-a lungul timpului: Laurence Olivier, Alec Guinness, David Niven, Paul Scofield, Daniel Day Lewis, Maggie Smith, Glenda Jackson, Emma Thompson, Cristopher Plummer, Kate Winslet, Judi Dench, Helen Mirren, Albert Finney, Vanessa Redgrave.
Norocul englezilor!
Cu timpul, ei au ajuns să domine categoria cel mai bun actor/cea mai bună actriţă. Şi asta nu e deloc rodul întâmplării. Un ziarist, Canby, de la New York Times: "Dacă eşti un bun actor american trebuie să fii în stare să pui în umbră efectele speciale care au ajuns uluitoare. ?n afară de asta, actorii americani sunt, în percepţia publicului, huligani, psihopaţi, excentrici. Aşa se explică lipsa de atenţie care li se dă unor actori ca De Niro, Al Pacino, aşa că fac loc britanicilor".
Judi Dench spune cu simplitate: "Când joci bine, joci bine şi atât, oricine ai fi. Joci bine nu prin ceea ce spui, ci prin ceea ce rămâne nerostit."
În 1997, dintre cele cinci actriţe nominalizare la cea mai bună actriţă, patru au fost englezoaice: Judi Dench, Julie Christie, Kate Winslet şi Helena Bonham Carter, dar Oscarul l-a luat americanca Helen Hunt. Oscarul este râvnit de toţi actorii şi de toate actriţele de pe mapamond. Pentru că are dreptate Kim Bassinger: "A câştiga Oscarul este că şi cum ai pretinde că eşti astronaut şi în cele din urmă ai reuşit să ajungi pe lună.".
Sau mărturisirea din discursul primirii Oscarului al soţiei lui Paul Newman, marea, uriaşa actriţă: Joanne Woodward: "Tot ce pot spune este că am visat cu ochii deschişi la acest moment încă de când aveam 9 ani."
Vremea trece şi-n fiecare primvară aşteptăm cu sufletul la gură sărbătoarea Oscarurilor.
În pofida vremurilor, a necazurilor, a crizelor şi a gusturilor schimbătoare, continuăm să privim spectacolul cu sufletul la gură.

×
Subiecte în articol: premiile oscar