Prin cenuşa imperiului

Am constatat nu o dată că, atunci când sunt în situaţia de a alege un film românesc mai aproape de suflet, aleg mereu "Prin cenuşa imperiului". Există filme slabe, filme bune, filme incredibile şi mai există şi filme excepţionale. "Prin cenuşa imperiului" este un asemenea film. Mai toţi uităm că filmul este regizat de Andrei Blaier, că au mai jucat în el Cornel Coman, Ştefan Sileanu, Ernest Maftei, Constantin Rauţchi, Nucu Păunescu, Petre Gheorghiu-Goe, Irina Petrescu, Florina Cercel, Elena Albu. Dar nici unul dintre noi nu uită că "Prin cenuşa imperiului" înseamnă Gheorghe Dinică şi Gabriel Oseciuc.

Fiecare film al regizorului Andrei Blaier este însoţit de regretul că putea să-l facă mai bine. "Prin cenuşa imperiului" i-a legat foarte tare pe Andrei Blaier şi pe Gheorghe Dinică. "Am avut imense dificultăţi de lucru, pe care Gheorghe le-a suportat cu nebănuită delicateţe", spunea Andrei Blaier într-un interviu la momentul apariţiei filmului pe marele ecran. "Îi plăcea personajul şi credea în el. Când am plecat la Karlovy Vary, i-am spus că o să ia premiul de interpretare. Mi-a râs cu o modestă superioritate. Dar eu ştiam ce ştiam. Am petrecut o dimineaţă, pentru mine de neuitat, când a venit să-şi ia uriaşa «cupă de cristal» pe care o cărasem cu mare grijă. Dacă ar fi auzit cu urechile lui cum vorbeau despre el personalităţi de renume ale cinematografului prezente la festival... Dinică este un prieten rar. Că are geniu actoricesc nu e un secret pentru nimeni. Unii îl consideră dificil, cei mai mulţi îl cred întortocheat, răutăcios, nesociabil. «Fiara» are însă o logică de comportare care ne scapă nouă. De câte ori te încurcă, trebuie să ai complexe. Când se simte mai bine la filmare, trebuie să opreşti filmarea, să nu filmezi. Dacă textul îi sună prea bine, trebuie neapărat să-l verifici. Dacă refuză pe loc textul, e, cu siguranţă, acolo ceva neclar, dar valoros. Gheorghe refuză emoţia declarată şi de aceea emoţionează. Tot efortul lui stă în anularea stărilor prea clare. Totul la el pare a fi starea de limpezire. Poate şi asta ne leagă, nevoia de clarificare pe care o pretindem şi la munca noastră. Din această muncă chinuită împreună, partea lui Dinică aş considera-o oricând, subjugat, artă. Arta de a limpezi, limpezindu-te"... Din păcate, în această toamnă am pierdut această minunată "lichea", acest "intrigant" splendid şi ne va fi din ce în ce mai dor de acest suflet generos numit Dinică.

Greu, dar frumos
"Prin cenuşa imperiului" este adaptarea cinematografică a romanului lui Zaharia Stancu, "Jocul cu moartea". Acţiunea se petrece în 1917, la vremea când Imperiul Austro-Ungar se destrăma, iar popoarele începeau să-şi reclame dreptul la autodeterminare. Înfrângerile de pe front şi sărăcia erau la ordinea zilei. Darie, un băiat simplu, naiv, fără experienţa vieţii, şi Diplomatul, un escroc versat, sunt ridicaţi pur şi simplu de pe stradă şi duşi să sape tranşee. Drumul lor este presărat de surprize, iar Darie şi Diplomatul fac front comun din dorinţa firească de a supravieţui, în timp ce lumea din jur este în plină schimbare, iar Balcanii sunt devastaţi de război.

Realizat în doar şase luni, "Prin cenuşa imperiului" a fost un chin pentru actori, nevoiţi să joace afară, cald sau frig, vara sau iarna, cu lungi şi istovitoare deplasări. "A fost un film incredibil de greu de făcut, dar a meritat. A fost un chin superb", spune astăzi Andrei Blaier. Titlul iniţial a fost "Jocul cu moartea". La vizionare însă, vestitul Dumitru Popescu "Dumnezeu" a hotărât altfel. Unul dintre personaje spunea la un moment dat o replică: "Toate imperiile se fac praf şi pulbere". Asta i-a plăcut cenzorului, care a ordonat ca în 24 de ore filmul să aibă un titlu despre cum imperiile se fac praf şi pulbere. Aşa că, în cele din urmă, s-a mers pe varianta cu "cenuşa imperiului". Deşi, spune Blaier, "asta nu era decât o conotaţie a filmului, între toate celelalte, dar probabil că asta l-a şi salvat să treacă mai uşor de cenzură".

Carieră fulminantă
Gabriel Oseciuc a fost fără îndoială la fel de rebel ca şi Dan Nuţu. Un fel de James Dean al României anilor '70-'80, unul dintre idolii generaţiei sale. Actor, regizor, profesor de teatru, cinema şi televiziune, el s-a născut în 1950 la Constanţa, tatăl său fiind din Paşcani şi mama din Galaţi. Adora cinematograful, vedea filmele de câteva ori până le învăţa pe dinafară. Aşa a acumulat experienţă, cultură, istorie, orizont fără limite, viziune realistă despre viaţă, libertatea spiritului şi a minţii, creativitate, imaginaţie şi tenacitate. Nu "Zidul" a reprezentat debutul său, ci "Codin", o coproducţie româno-franceză, în regia lui Henry Colpy, cu Alexandru Platon în rolul principal. A intrat la IATC în 1973 primul şi a terminat tot primul, cu 10 pe linie. Gabriel Oseciuc a învăţat de la profesorii săi să fie el însuşi, să nu imite pe nimeni, să iubească ceea ce face şi să facă ceea ce iubeşte. Avea un farmec dureros. În ciuda tinereţii, era un mare actor. În 1975, student fiind, juca surprinzător în "Zidul", al lui Constantin Vaeni. Un an mai târziu, îi dădea replica lui Dinică, în "Prin cenuşa imperiului". Două apariţii şocante, demne de o carieră fulminantă. A terminat facultatea în 1977 şi l-a angajat Teatrul Naţional. O vreme a mai fost distribuit: Ianus cel Roşu, în "Trei zile şi trei nopţi", de Dinu Tănase. Nelu Baronul, în "Zbor planat", de Lucian Mardare. Protagonistul din "Ana şi hoţul", de Virgil Calotescu. În '85-'86, a dispărut.

Cu prilejul unui turneu la Viena, a ales libertatea, nu înainte de a le lăsa colegilor o scrisoare prin care-i anunţa că are cancer şi numai în străinătate are şanse să se vindece. O vreme, au mai circulat zvonuri despre el, ba că a devenit peşte, că este stripper, unii chiar spuneau că a murit într-un accident de maşină, dar încet oamenii au uitat. Pe Gabriel Oseciuc îl puteţi totuşi vedea la Montreal, la piesele de teatru şi filmele româneşti ce vin din ţară, dar şi ca actor pe micul şi marele ecran, în filme şi seriale de mare importanţă pentru Quebec, Canada şi chiar Statele Unite.