Pupat Piaţa Independenţei!

Pentru cineva născut în epoca internetului şi a mesajelor tip SMS e foarte greu de înţeles cât de greu atârnau în balanţă, odinioară, vorbele scrise, fie că era vorba despre scrisori artistic caligrafiate, fie despre telegrame. Cunoscutul film "Telegrame" aduce pe marele ecran 22 de mesaje transmise prin telegraf, la sfârşitul secolului al XIX-lea, când partidele politice ale României se pregăteau de alegeri.

Toate telegramele la un loc constituie o întâmplare dintr-un oraş de provincie al căror protagonişti sunt Costel Gudurău, liderul liberalilor dintr-un orăşel din Moldova, cu şanse serioase în alegeri, şi Raul Grigoraşcu, reprezentantul partidului conservator, care are o relaţie amoroasă cu frumoasa Atenaisa, fosta soţie a nepotului lui Gudurău. În general, într-un mic oraş de provincie, astfel de rivalităţi se transformă cu uşurinţă în conflicte politice serioase, pe cât de artificiale, pe atât de pătimaşe. Politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor statului, oameni simpli se trezesc astfel implicaţi într-o luptă de un comic irezistibil.

Conform unui plan intrigant, cei doi protagonişti ajung să se bată în public, motiv ce îngrijorează membrii Guvernului. Alegerile se tot apropiau şi această situaţie compromiţătoare trebuia să înceteze. Antonache Pamfil, avocatul statului, moare, oferind astfel soluţia pentru concilierea cu opoziţia. Costăchel acceptă postul, iar cele două partide se împacă în văzul lumii, în Piaţa Independenţei.

Ce lume, ce lume!
"Telegrame" este un film realizat în anul 1959 de doi tineri regizori ai acelei perioade, Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, pe baza unui scenariu inspirat de Ion Luca Caragiale şi semnat de reputatul dramaturg Mircea Ştefănescu. Se pare că şi acum "Telegramele" lui nenea Iancu sunt mai proaspete ca niciodată.

Horia Şerbănescu, contactat telefonic, nicidecum printr-o telegramă, ne-a împărtăşit din experienţa acelor vremuri atât de pitoreşti: "La acest film, «Telegrama», s-a întâmplat ceva neobişnuit. Actorii se înghesuiau oferindu-se, chiar şi gratuit, să facă parte din distribuţie. Asta numai pentru că regizorii Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş înregistraseră succese colosale cu «Două lozuri» şi «D-ale carnavalului», fapt ce le conferise celor doi o deosebită şi adâncă preţuire artistică.

Astfel, toată floarea cea vestită a comicilor români a fost convinsă să-i slujească pe Caragiale şi pe cei doi regizori. Nu-mi aduc aminte să fi primit vreun ban atunci, iar mai mult, actori de prima strălucire au făcut în «Telegrame» simplă figuraţie, Grigore Vasiliu Birlic, Niki Atanasiu, Mihai Fotino, Mircea Şeptilici, Alexandru Giugaru, Ştefan Ciubotăraşu, Fory Etterle, Costache Antoniu, frumoasa Carmen Stănescu. Dacă ne cereau, eu aduceam şi bani de-acasă!".

"Oricât de spumoasă ar fi fost lectura", povestea regizorul Gheorghe Naghi Ioanei Bogdan, director editorial TVR Media, "până la a scoate un film comic din ea era drum lung. Când mi s-a spus că scenariul este scris de Mircea Ştefănescu, mi-a venit un pic inima la loc. Nici nu visasem onoarea de a lucra cu celebrul dramaturg, dar tot nu vedeam cu ochii minţii filmul. Am luat scenariul acasă şi am avut o revelaţie, era extraordinar! Aveam ocazia unei distribuţii de cea mai înaltă clasă, cu actorii Naţionalului poleiţi de geniul lor, dar şi de măiestria marelui regizor Sică Alexandrescu.

Ce bucurie putea fi mai dătătoare de aripi decât să lucrezi cu ei? Am pus şi eu câteva condiţii: să lucrez iar împreună cu prietenul şi colegul meu Miheleş, un cineast extrem de meticulos şi foarte priceput în descifrarea textelor dramaturgice. Am intrat pe platou. Protagoniştii «marelui» scandal politic care pusese pe jar până şi pe miniştrii cabinetului guvernamental se încheie apoteotic printr-o împăcare generală a reprezentanţilor celor două partide rivale. Motivul: şantaj şi împărţirea între «inamici» a stipendiilor grase.

Dacă m-ar întreba cineva care este secvenţa mea preferată din «Telegrame» i-aş spune dintr-o suflare: «reconstituirea incidentului din cârciumă, în prezenţa autorităţilor locale» în care juca regretatul actor Alexandru D. Lungu. A fost genial! O bijuterie actoricească de câteva minute! Îl interpreta pe paşnicul şi naivul măturător al urbei. Nu întâmplător am mizat pe el în finalul filmului, lăsându-l sprijinit în târnul său, privind cu lehamite la concordia politicienilor cuprinşi de o absurdă şi ridicolă frenezie, prinşi cu toţii în hora «tradiţională».

Plictisit şi scârbit, el aşteaptă să cureţe pavajul pieţei. După această secvenţă a delirului colectiv din piaţa târguşorului de provincie, în Capitală spilcuitul şef de cabinet (Horia Şerbănescu) al primului-ministru (N. Neamţu-Ottonel) citeşte ultima telegramă: «Pupat toţi Piaţa Endependenţei»." O fi fost dură critica vremii care aproape că a desfiinţat filmul, pentru că nu s-a urmat întocmai tiparul dramaturgiei lui Caragiale, dar atât regizorii, cât şi actorii au fost oamenii potriviţi la locul potrivit. Timpul a fost martorul Apărării...

Dintr-o regretabilă eroare, în numărul trecut, au apărut fotografii din "Telegrame", în loc de "Mofturi 1900". Mulţumim doamnelor Ioana Bogdan - director editorial TVR Media şi Georgeta Chira - redactor TVR Media pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material.