x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Românca Natalie Musteață, în cursa pentru Oscar

Românca Natalie Musteață, în cursa pentru Oscar

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2026   •   19:11
Românca Natalie Musteață, în cursa pentru Oscar
Sursa foto: Captura Variety/Românca Natalie Musteață se numără printre regizorii nominalizați la premiile Oscar

Regizoarea de origine română Natalie Musteață este nominalizată la ediția din acest an a Oscarurilor cu scurtmetrajul său, „Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu Alexander Singh, o distopie extrem de actuală despre normă și control în societate.

Românca Natalie Musteață se numără printre regizorii nominalizați la premiile Oscar din acest an, cu scurtmetrajul său, „Two People Exchanging Saliva”, potrivit portalului Urban.ro.

Scurtmetrajul lui Natalie Musteață, realizat împreună cu Alexander Singh, este selectat pentru categoria „Best Live Action Short Film”.

Filmul, despre care Urban scrie că este „unul dintre cele mai discutate filme scurte ale ultimului an”, propune un univers neobișnuit, în care gesturile de intimitate sunt interzise, după cum notează publicația citată.

În această societate imaginară, un sărut e pedepsit cu moartea, iar plata pentru bunuri și servicii se face cu palme peste față.

În acest fel, violența devine normă, în timp ce tandrețea e considerată periculoasă.

Povestea e construită pe un fir narativ aparent simplu: două femei se întâlnesc într-un mall: o clientă bogată și o tânără vânzătoare.

Între ele apare „o atracție fragilă”, care nu poate fi transpusă în tandrețe, pentru că aceasta e condamnabilă în această societate șuie.

Acesta este firul tragic, cu oarece apucături ironice, care trimite la teme grele: controlul social, frica, modul în care norma colectivă îți dictează cele mai intime zone ale vieții.

Regizoarea Natalie Musteață e născută în România și trăiește și lucrează în SUA, în New York.

Are background în cercetare și în curatoriat de artă contemporană.

Are un doctorat în istoria artei și a activat în mediul academic și muzeal, organizând expoziții și studiind relația dintre artă, limbaj și societate.

Scurtmetrajul a avut premiera la Telluride Film Festival, scrie Urban, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume, unde a atras atenția criticilor prin combinația de distopie, umor absurd și comentariu social.

Ulterior, filmul a circulat în numeroase festivaluri internaționale, până când a ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar.

Fotografiile oficiale ale filmului și portretele actorilor și realizatorilor au fost realizate de fotograful român Tudor Cucu, notează Urban.ro.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: premiile oscar
Parteneri