Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cannes-ul nu oboseşte niciodată, precum nici cinematograful, această uriaşă maşină de tipărit existenţa. De atâtea ori s-a adaptat din mers, de atâtea ori a ştiut să asculte glasul istoriei, precum şi vocea mai discretă a actualităţii. Recunoscut drept cea mai mare manifestare cinematografică din lume, Festivalul nu s-a ascuns niciodată sub mantia efemeră a mondenităţii, deşi, astăzi, ca şi ieri, a lăsat o atare lejeră impresie. În realitate, conectarea lui la problematica lumii a fost de cea mai percutantă, substanţială şi fină calitate. Este momentul să ne reamintim că, la cârma festivalului, a fost ani şi ani la rând un mentor ilustru, Gilles Jacob. Maestrul l-a cooptat pe cel mai bun dintre superselecţionerii posibili, criticul şi arhivistul Thierry Frémaux. Era firesc, aşadar, ca acesta să fie păstrat la cârma programărilor şi în noua legislatură, sub patronajul unui nou preşedinte, Pierre Lescure, şi, mai ales, spre binele festivalului. De-a lungul timpului, dincolo de conjuncturi, cineaştii români şi-au avut locul lor pe Coasta de Azur. O dovedeşte şi programul ediţiei din 2015, a 68-a.
Corneliu Porumboiu, Radu Muntean şi Andrei Creţulescu, numele pe care mizăm acum
Să fii acolo este ca şi cum ar trebui să te strădueşti să rămâi mereu cât mai sus. În fiecare an, filmul românesc îşi află, îşi descoperă, îşi inventează formulele de a cuceri echipa de selecţioneri. Sunt, de regulă, mii de filme expediate pe adresa pariziană a frestivalului. Puţine rămân, fie că ele ţintesc competiţia oficială pentru Palme d'Or, fie că vizează alte secţiuni. Şi mai puţine urcă în multvisatele palmaresuri. În 2015 suntem în cărţi la secţiunea Un Certain Regard şi, nu mă feresc să afirm, şi la Săptămâna Criticii. Corneliu Porumboiu va prezenta „Comoara”, o poveste cu personaje obsedate de descoperirea averilor ascunse în grădina bunicilor. Mă întreb cât de corneliuporumboiunean s-ar dovedi acest nou film şi cu câtă ironie de calitate îi va răsfăţa pe altminteri foarte bunii şi exigenţii spectatori ai secţiunii. Mă gândesc, desigur, mai ales, cum îl va găsi Isabella Rosselini, preşedinta juriului de la secţiunea mai sus menţionată. Tot aici, Radu Muntean propune un film de familie, „Un etaj mai jos”, în genul poveştilor la care se pricepe cel mai bine autorul atât de apreciatului „Marţi după Crăciun”. Avem, în noul său film, o prietenie, dar şi o ceartă, cu vecini. O crimă încurcă lucrurile. Dar Muntean ne incită şi la altceva decât povestea. El reiterează profilul unuia dintre actorii moderni ai momentului. Jucând cu aparenţa unui stil alb, Teodor Corban, întâlnit şi pe genericele altor colegi de generaţie ai noului val românesc, face portretul domnului Pătraşcu, ezitând între a fi vecin şi martor al unei crime. Alt cineast de la noi, Andrei Creţulescu, o promisiune pe care o tonifică inteligenţa, umorul şi buna asimilare a tehnicilor narative şi de interpretare actoricească, deţine şi ştiinţa suspensului spectacular, precum şi tehnica de a instrumenta ambiguităţile. O fată, o maşină, o noapte constituie parametrii unui context în care tineri actori de mare calibru, toţi unul şi unul (Rodica Lazăr, Dorian Boguţă, Adi Vasluianu, Şerban Pavlu, Ana Ularu), vin să ofere adevărate lecţii de cinema. În plus, în Ramona, cum se intitulează noul său scurt metraj, Creţulescu ridică temperatura ecranului, graţie atitudinii de scorpie incendiarară a femeii jucate de Rodica Lazăr. Se încearcă resuscitarea muţeniei din filmele de altădată. Pe de o parte. Pe de alta, tânărul, inspiratul şi, se înţelege, ambiţiosul cineast ţine să reinventeze lucruri uitate, tehnici de mult epuizate. Ambiţia estetică nu trece niciodată neremarcată la Cannes, aşa că amplitudinea acestei atitudini regizorale novatoare are toate şansele de a fi, dacă nu premiată, cu siguranţă apreciată ca atare, la justa ei incontestabilă valoare. Am ţinut să-i prezint pe ai noştri, în avanpremieră, deşi, aseară, pe covorul roşu a urcat echipa filmului inaugural „La Tete haute”, semnat de Emmanuelle Bercot, având-o pe afiş pe etern superba Catherine Deneuve, efigia cinematografului francez de ieri şi de azi.
