x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Thomas Ciulei a încheiat filmările la comedia "2 + 2”

Thomas Ciulei a încheiat filmările la comedia "2 + 2”

de Maria Sârbu    |    09 Oct 2012   •   19:57
Thomas Ciulei a încheiat filmările la  comedia "2 + 2”

Actorii Cornel Scripcaru, Marius Manole, Mihai Calotă, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu, Sabrina Iaşchievici fac parte din distribuţia primului lungmetral de ficţiune al cineastului Thomas Ciulei, care tocmai a anunţat încheierea filmărilor. Este vorba de o comedie, cu titlul "2 + 2”, al cărei scenariu Ciulei l-a scris împreună cu Akos Gerstner, colaborând şi cu Marius Weber. Imaginea o semnează Adrian

Silişteanu. Această coproducţie România-Germania (prin casele de producţie Europolis Film şi Ciulei Films) are sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii din Germania.

Aşa cum se arată în sinopsis, Miranda, o ţară fictivă, este o dictatură populară în faliment. Doi prieteni, Oscar - un actor celebru şi Tony - regizor de film, nu mai rezistă şi vor să fugă din ţară. Prinşi asupra faptului şi ameninţaţi cu pedeapsa

capitală, cei doi sunt obligaţi să facă un film publicitar despre Mirandaworld - un parc de distracţii în care turiştii străini, plictisiţi de societatea de consum, să poată trăi pe pielea lor teroarea Poliţiei Secrete din Miranda. Veniturile generate de Mirandaworld ar urma să scoată ţara din faliment.


Aşa cum se arată într-un comunicat de presă al Europolis Film, actorul Marius Manole îşi dorea să facă "genul acesta de film”. Pentru Gabriel Spahiu, scenariul "a fost clar o provocare”.

"O să fie altcumva decât filmul realist românesc. Un risky business. O să stârnească discuţii, ceea ce e bine. E important să pleci de la un film şi să îţi pui întrebări”, afirmă Spahiu.
Alt protagonist – Mihai Calotă – crede că filmul românesc are nevoie de spectatori. Pentru el "2 + 2” este "un film cu o zonă de expresivitate diferită”, ceea ce pe el l-a ajutat foarte mult.

Cineastul Thomas Ciulei, cel care a regizat şi filmele "Podul de Flori”, "Asta e”, "Nebunia Capetelor”, "Graţian”, spune, referitor la primul său lungmetraj de ficţiune:   "Reminiscenţele încă prezente în societatea românească, chiar după 20 de ani de la căderea comunismului, devin mai accesibile, împachetând filmul într-o comedie. Umorul devine arma supremă a naraţiunii, prin care se dezvăluie traumele unei societăţi totalitare guvernate de control”.

×
Subiecte în articol: Thomas Ciulei