x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ultimul sezon din "Game of Thrones" va avea episoade cu durate comparabile cu cele ale unor lungmetraje

Ultimul sezon din "Game of Thrones" va avea episoade cu durate comparabile cu cele ale unor lungmetraje

03 Iul 2017   •   15:07
Ultimul sezon din "Game of Thrones" va avea episoade cu durate comparabile cu cele ale unor lungmetraje

Ultimul sezon din serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" - al optulea -, ce va fi difuzat în 2018, va fi alcătuit din episoade care vor avea durate de peste o oră, comparabile cu cele ale unor lungmetraje, informează site-ul revistei New Musical Express. 

Paula Fairfield, inginer de sunet al show-ului TV, a dezvăluit recent la Con of Thrones, o convenţie a fanilor acestei producţii de televiziune, organizată în oraşul Nashville, că episoadele din sezonul al optulea "ar putea să se înscrie în intervalul de durată de peste 80 de minute, specific lungmetrajelor". 

Ea a mai dezvăuit că episodul final din cel de-al şaptelea sezon, despre care producătorii au confirmat deja că va avea o durată de 82 de minute, va reprezenta modelul după care va fi realizat ultimul sezon al serialului. 

Odată cu apropierea datei la care va avea premiera cel de-al şaptelea sezon din "Game of Thrones", speculaţiile referitoare la personajele care vor supravieţui în această producţie TV au devenit tot mai intense în spaţiul online. 

Luna trecută, fanii au început să publice numeroase teorii despre destinele personajelor Samwell Tarly şi Jon Snow, după ce actorul John Bradley West (interpretul lui Samwell Tarly, n.r.) a publicat un mesaj criptic pe Instagram, însoţit de o fotografie ce îl prezintă alături de Kit Harington. 

Un set de noi fotografii, realizate în timpul filmărilor pentru al şaptelea sezon, confirmă revenirea personajului Beric Dondarrion - care a fost văzut pentru ultima oară în sezonul al şaselea - în timp ce se îndreaptă spre nord, pentru a lupta contra White Walkers. 

Fotografiile dezvăluite pe internet îl prezintă pe Beric Dondarrion în compania personajului The Hound - interpretat de Rory McCann. 

Al şaptelea sezon al serialului "Game of Thrones" va avea premiera în America de Nord pe postul de televiziune HBO pe 16 iulie.AGERPRES

×