A intrat în reţea săptămânile trecute, dar încă mai este prezent pe marile ecrane. “The Equalizer”, cu Denzel Washington în rolul principal, este un film de acţiune la care constatăm încă o dată că de la sublim la ridicol nu este decât un pas.
În “Equalizer”, Denzel Washington îl interpretează pe McCall, un bărbat care crede că a scăpat de negura trecutului şi că va putea duce de-acum o viaţă liniştită. Dar când McCall o întâlneşte pe Teri, o tânără aflată sub controlul unor violenţi gangsteri ruşi, el nu poate sta deoparte, ci simte nevoia sa o ajute, scăpând-o din ghearele lor. Înarmat cu calităţi ieşite din comun, care-i permit să-i pedepsească pe cei care-i brutalizează pe neajutoraţi, McCall iese din detaşarea auto-impusă, simţind că îi reînvie dorinţa de dreptate. Dacă cineva are o problemă, o soartă potrivnică, sau dacă nu are la cine apela, în scenă intră… McCall. El este Equalizer.
“The Equalizer” este fără doar şi poate un film bine construit. Antoine Foqua, regizorul, are în palmares filme de care nu ar trebui să-ţi fie ruşine: “Ucigaşi de schimb”, “Zi de instrucţie” (tot cu Denzel Washington), “Lacrimi din soare” şi, mai nou, supercomercialul “Cod Roşu la Casa Albă”.
Protagonistul, evident, nu mai are nevoie de recomandări. Un film dezamăgitor? Nici pomeneală. Chiar unul la care vă recomand să vă duceţi. O dată pentru interpretarea artiştilor. Denzel Washington e în “parametrii” iar Marton Csokas – formidabil. Apoi pentru regie. Nu în cele din urmă pentru puţinătatea clişeelor. Care, deseori, sunt înlocuite cu unele inovaţii – acceptabile sau nu – măria sa publicul hotărăşte.
Care este paralela între Denzel Washington şi Dedeman? (la fel de bine puteam să spunem şi Mr Bricolage). Plăcerea cu care justiţiarul nostru foloseşte maşina de găurit, cea de capsat sau cutter-ul… având pe post de material didactic fel de fel de mârlani ruşi. În fond şi Dexter se considera un fel de “egalizator”.