Filosoful de fier care a refuzat viața în genunchi

„Simpatizant comunist în ilegalitate, Ion D. Sîrbu luptă în linia întâi pe Frontul de Est, unde cade prizonier, devenind, după evadare, translator pe Frontul de Vest. Student în Filosofie la Universitatea din Cluj (refugiată la Sibiu după Dictatul de la Viena) și licențiat, în 1945, cu o teză despre Jung coordonată de Lucian Blaga (în care va vedea mereu nu doar un mentor, ci și un tată ideal), Gary a fost un membru marcant al Cercului Literar sibian și singurul său prozator important”, consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat în trena unei minibiografii închinate rebelului Ion Dezideriu Sîrbu. Să-i deslușim, dar, misterele! „Asistent, după revenirea în Clujul universitar, la catedra de estetică a lui Liviu Rusu, apoi doctorand al lui Blaga cu o teză despre funcția epistemologică a metaforei, Sîrbu s-a lăsat sedus de blagianismul «idealist»”. Cu efecte tragice în plan personal: căderea ireparabilă în dizgrația noului regim stalinist.

Moartea care l-a făcut să plângă de bucurie

„Exclus din Universitate, Gary supraviețuiește în activități didactice subalterne. Din acești ani - înainte și după moartea lui Stalin, moarte care-l face să plângă de bucurie - a fost recuperat relativ de curând un jurnal intim pasionant, ignorat de numeroșii monografi ai lui Sîrbu. Revenit în presă după câțiva ani de suplinire didactică, devine, ca și alți cerchiști, redactor la revista «Teatrul», unde intră însă în conflict cu oficialitatea din cauza comentariilor neconforme”, urma profesorul Paul Cernat. Mai departe: „Ion D. Sîrbu debutează literar în 1956 cu nuvela «Concert», dar după Revoluția maghiară e arestat pentru omisiune de denunț (turnat de unii confrați...) și face închisoare politică până 1963. După eliberare, părăsit de prima soție, lucrează o vreme ca vagonetar. Experiența detenției sale va fi valorificată de Marin Preda în figura lui Victor Petrini din «Cel mai iubit dintre pământeni»”.

Prins într-o cloacă morală grotescă

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

„Numai că Sîrbu - specula istoricul literar Paul Cernat - a avut mereu - dintr-un complex central-european de superioritate - o părere proastă despre autorul «Moromeților». Revenirea profesională e lentă și se face tot pe poarta teatrului, în provincie, până la nivelul de secretar literar al Teatrului Național din Craiova. În capitala Olteniei, se va simți exilat într-un «Isarlîk» balcanic, văzut, deloc barbian, ca o cloacă morală grotescă. Proza publicată antum e inegală: minoră în romanul pentru copii «De ce plânge mama?» și în alegorizantul «Dansul ursului», dar notabilă, pe alocuri excelentă în «Povestiri petrilene» și, mai ales, în «Șoarecele B. și alte povestiri» (care cuprinde și recuperări mai vechi, unde cruzimea distopiei atinge cote înalte)”. Câteva considerații legate de teatru: „Dramaturgul Ion D. Sîrbu e uneori conformist, discursiv și tezist în registrul comic («Bieții comedianți» ș.a.), mai reliefat în «Arca bunei speranțe» și în unele piese cu subiect istoric”.

Dulce și ascunsă răzbunare

„Ultimul său deceniu de viață - aprecia în continuare Paul Cernat - se suprapune sclerozării apocaliptice a ceaușismului. Pensionar, marginal, fostul Don Juan retras lângă a doua soție, își ia revanșa împotriva dezastrului social și a eșecurilor biografice printr-una dintre cele mai valoroase producții literare «de sertar» din România epocii, devenind în postcomunism o figură exemplară a subversiunii și a refuzului înregimentării”. „Capodoperele sale disidente, care-i conferă un statut canonic, nu sunt fresca swiftiano-voltairiană din «Adio, Europa!», roman politico-satiric excesiv de stufos și prolix, nici parabolicul, dar schematicul «Lupul și Catedrala», ci fabuloasa corespondență cu interlocutori de dincolo de Cortina de Fier (dar nu numai) și «Jurnalul unui jurnalist fără jurnal» editat postum de «olteanul» Marin Sorescu”, opina profesorul Cernat. 

În răspăr cu vicleanul Occident

Printre ultimele observații critice: „Fără speranța publicării în timpul vieții, fostul comunist repliat pe pozițiile unui conservatorism blagian, pune în scenă un fals jurnal, combinație de eseu biografic și roman confesiv cu cheie, oricum una dintre cele mai întunecate confesiuni protestatare ale literaturii Estului. Ca la Zinoviev, anticomunismul lui Sîrbu nu implică idealizarea Occidentului ci, din contră, critica radicală a acestuia și a utopiilor totalitare moderne pe care le-a produs”. Interesant, nu? „Cobai lucid al experimentelor Istoriei, autorul «Șoarecelui B.» și al lui «Cimex lecturaria» este un apărător tradiționalist-umanist al Estului colonizat, sedus, distrus și abandonat. Învins de bolile maligne ale regimului și ale propriei fiziologii, n-a mai apucat revoluția din decembrie, dar a beneficiat de o glorie postumă care a recuperat (previzibil) mai mult anticomunismul său decât spiritul critic pieziș, universal eretic, imposibil de înregimentat, inclusiv în șabloanele Războiului Rece”. 

Trădat de femeie, bătut sălbatic, despuiat de avere

În toamna anului 1957, pe 16 septembrie, I.D. Sîrbu era ridicat direct de pe stradă și arestat pentru omisiune de denunț. Conform documentelor aflate la dosar, la 1 noiembrie 1956, Gary uneltise împotriva statului prin acțiuni criminale. Oare? Chipurile, nu denunțase activitatea subversivă a suspectului Marcel Petrișor. Dispunem însă de mărturiile sale, redate conștiincios în caiete ținute la sertar. Să le acordăm întâietate: „Doinaș (n.r. - poetul Ștefan Augustin Doinaș) e arestat în primăvară, vorbise cu Marcel Petrișor. Eu îl apăr în proces, vorbind ca un Danton. Apoi, în toamnă, sunt și eu arestat. Motivul: nedenunțarea lui Doinaș”. 

Luat de guler de Dumnezeu

Ce-a urmat? O mare ticăloșie, expusă de I.D. Sîrbu în propriul jurnal: „Dumnezeu a fost bun cu mine: ca tânăr student, fost ilegalist, fiu de miner, eram un candidat sigur la carieră și aventură. Dar morala Tatălui meu și duhul lui Blaga m-au ferit de ispită. Mai târziu, bunul Dumnezeu, văzând cum mă plimb de idiot și donquijote pe marginea vulcanului, luptând de unul singur împotriva stalinismului redivivat după 1956, trădat de fosta soție și de cei mai buni prieteni ai mei, ca să mă scape de mai rău, m-a luat de guler și m-a trimis în pușcărie. Astfel, m-am mântuit de silă și ispită, pierzând totul, dar primind în schimb acest suflet de purgatoriu cu care, în pace și onor, îi aștept la Judecata de Apoi pe toți cei care, din frică și lașitate, au depus împotriva mea la cele trei procese”.

Trei săptămâni, în comă

Trădat (și) de Ștefan Augustin Doinaș, pe care-l apărase, Gary a fost condamnat și a executat inițial un an de închisoare la Jilava. Apoi, avea să refuze „reabilitarea”, iar securea a căzut neabătută: șapte ani de pușcărie grea, confiscarea întregii averi, despuierea de drepturile civice. „După proces, am fost atât de cumplit bătut pe culoarele Jilavei încât am zăcut aproape trei săptămâni într-un fel de comă semi-inconștientă”, rememora Sîrbu. Soția avea să-l părăsească, biblioteca, fișele de lucru, scrierile aveau să-i fie arse, topite. Ion Dezideriu Sîrbu a fost pur și simplu șters din istorie.

Două întâlniri memorabile cu Blaga

I.D. Sîrbu a păstrat în notele sale de sertar amintiri inestimabile legate de filosoful Lucian Blaga, mentorul și ocrotitorul său. Mai întâi, cum s-au cunoscut: „În toamna anului 1940, am descins la Sibiu ca un Rastignac petrilean pentru a urma cursurile universitare. Eram în biroul lui Lionel Blaga, fratele profesorului, la care m-am dus să-mi vizeze, ca notar, copia după diploma mea de bacalaureat. S-a uitat la diplomă (nu știam cine este) și m-a întrebat la ce facultate vreau să mă înscriu. Am spus: la Drept. A zâmbit și m-a bătut pe umăr: «Cu notele astea, eu, în locul tău, m-aș înscrie la Filosofie». De lângă el s-a desprins un tânăr înalt și frumos. Mi-a spus că-l cheamă Radu Stanca și că domnul cu care am vorbit este marele Lucian Blaga”. Ultima întâlnire dintre Gary și legendarul filosof-diplomat, tulburătoare, s-a consumat pe 28 aprilie 1956: „Eu l-am văzut pe Blaga plângând. Fără lacrimi, fără cuvinte, rezemat de contrafortul bisericii reformate. «Toți mă vor uita - mi-a spus -, opera mea va pieri, voi muri singur ca un câine!»”. 

33 de ani s-au împlinit pe 17 septembrie 2022 de la moartea filosofului Ion Dezideriu Sîrbu.

„Cobai lucid al experimentelor Istoriei, Ion Dezideriu Sîrbu e un apărător tradiționalist-umanist al Estului colonizat, sedus, distrus și abandonat”, Paul Cernat, istoric literar

„Dumnezeu a fost bun cu mine: ca tânăr student, fost ilegalist, fiu de miner, eram un candidat sigur la carieră și aventură. Dar morala Tatălui meu și duhul lui Blaga m-au ferit de ispită”, Ion Dezideriu Sîrbu, zis Gary

„Ca la Zinoviev, anticomunismul lui Sîrbu nu implică idealizarea Occidentului ci, din contră, critica radicală a acestuia și a utopiilor totalitare moderne pe care le-a produs”, Paul Cernat, istoric literar 

I.D. Sîrbu vorbea fluent limbile română, maghiară, germană, engleză, franceză, italiană și rusă. A fost campion la pentatlon și fotbalist (cu legitimație).

La ieșirea din pușcăriile comuniste, în 1963, I.D. Sîrbu avea 44 de ani, 48 kg, un trecut compromis și un viitor tulbure.