Florin Mugur, un poet-scutier al obsedantului deceniu

„Gazetar și poet conformist, dar nu lipsit de finețe în «obsedantul deceniu», trecut, ca atâția alții, prin Școala de Literatură «Mihai Eminescu», Florin Mugur a publicat - între 1953-1965 - șapte plachete entuzist-proletare (Cântecul lui Philip Muller, Romantism, Casa cu ferestre argintii, mai puțin Visele de dimineață și Unde e orașul de argint?), alături de câteva fermecătoare scrieri pentru copii (Rilă Iepurilă și cărăbușul cu aripioare de aur, în colaborare)”, amintea, în fuga unei minibiografii cu nerv, criticul și istoricul literar Paul Cernat. 

Măști shakespeariene

Dar să-i dăm credit (în atac): „Cel considerat, în epocă, «scutierul lui Labiș» era un retractil însingurat, hipersensibil, de o frică maladivă: un «Rilă Iepurilă» și, simultan, un «cărăbuș cu aripioare de aur». Adevăratul debut ca poet - unul dintre cei mai buni și mai novatori ai anilor ’70, insuficient evidențiați ca atare - a avut loc în 1967, cu volumul Mituri, urmat de o serie copioasă: Destinele intermediare, Cartea regilor, Cartea prințului, Roman, Piatra palidă, Portretul unui necunoscut, Viața obligatorie, Spectacol amânat, Firea lucrurilor. Sub măști shakespeariene de «bufon» sau «prinț» ori prin confesiuni directe, tot mai acut existențiale, biografiste și (auto)ironice în anii ’80, Mugur își pune în scenă obsesiile, angoasele, spaimele în versuri sentențioase, vibrante, adesea memorabile («rege al destinelor intermediare», specializat în «arta fricii»)”. 

Maestru al bestiariilor absurde

În ton: „Există în versurile lui Mugur o artă a cruzimii diafane și a autoportretului interior deghizat în fantasme (e și un maestru al bestiariilor absurde, al personajelor de basm avangardist): colunul, safra, herzogul, firminul, sivirul ș.a. Schițe despre fericire (1987) adună prozopoeme, fragmente de jurnal, cronici literare și eseuri ale unui cititor avizat și subtil. Ca lector la Editura Cartea Românească în anii ’70-’80, înspăimântat de ingerințele cenzurii, s-a bătut eficient pentru publicarea scriitorilor novatori. Apropiat de la început de Paul Georgescu, va realiza, împreună cu el, o importantă carte de convorbiri (Vârstele rațiunii..., 1982), la aproape un deceniu după o alta, la fel de valoroasă, cu Marin Preda (1973), prietenul și șeful său de la editură”. 

Artist kafkian first class

Citește pe Antena3.ro

Pe cea mai mică insulă locuită din lume încap doar o casă și un copac: „Faci un pas greșit și înoți”

Printre ultimele tușe: „Vocația de intervievator se vede și în culegerea Profesiunea de scriitor (1979). Menționabil e romancierul incidental din Ultima vară a lui Antim, colecție nostalgic-retrospectivă de scrisori trimise naratorului de un fost poet pe linie din anii ’50, ratat din slăbiciune (un posibil alter ego), înrudită cu colajul lui Norman Manea din Anii de ucenicie ai lui August Prostul. Prozele post-realist socialiste din Serile din sectorul Nord (1964), cele intimiste din Aproape noiembrie (1972) sau alegoriile captivității din Cartea numelor (1975), au rămas în umbra versurilor. Un epistolar către prieteni (Scrisori de la capătul lumii), mărturie dramatică a ultimelor luni de viață, a fost editat postum, în 2002”. Concluzia? „Un artist kafkian first class, dincolo de școli, generații și curente”.

În drumul furnicii

În continuare, o mostră lirică (sub pecetea lui Florin Mugur):

„Furnica

Trei mici sori

plini de acid

trei mici sori cu labele negre -

ea e o mică sărbătoare

aristocratică.

Furnica e inevitabilă, furnica e viitorul.

Mâinile mele trăgându-şi încet

mănuşile de furnici.

Nu balaurul îl mănâncă pe Făt-Frumos, ci furnica.

Nimeni nu o cheamă

dar după cum se ştie furnica vine şi nechemată.

Inima mea - un trist accident în drumul furnicii”

90 de ani s-au împlinit în 7 februarie 2024 de la nașterea poetului Florin Mugur

„Considerat, în epocă, «scutierul lui Labiș», Florin Mugur era un retractil însingurat, hipersensibil, de o frică maladivă: un «Rilă Iepurilă» și, simultan, un «cărăbuș cu aripioare de aur»”, Paul Cernat, istoric literar

„Există în versurile lui Mugur o artă a cruzimii diafane și a autoportretului interior deghizat în fantasme (e și un maestru al bestiariilor absurde, al personajelor de basm avangardist): colunul, safra, herzogul, firminul, sivirul”, Paul Cernat, istoric literar

››› Vezi galeria foto ‹‹‹