Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când vara alunecă ușor în toamnă, Bucureștiul se gătește de sărbătoare și petrece, spre desfătarea simțurilor, aproape o lună încheiată în legănarea orchestrelor din întreaga lume ce se adună în România pentru a celebra opera unuia dintre cei mai ingenioși și sensibili compozitori ai planetei: George Enescu. Îi cinstim, la rândul nostru, memoria printr-o poveste de viață, povestea lui, a noastră, a României melomane, dichisite, respectate.
România lui George Enescu
Cu doar un an înainte de a se stinge, Enescu se destăinuia, la Paris, istoricului muzical francez Bernard Gavoty, cel care a adunat aceste mărturisiri într-un volum publicat ulterior și în România, în ediție bilingvă: „Amintirile lui George Enescu”. Impresiile compozitorului despre patria propriilor rădăcini sunt emoționante: „Nimic nu este mai variat decât țara în care m-am născut. Comparați lanțul munților Carpați cu câmpia Moldovei. Într-o parte, munți imenși, abisuri, roci vulcanice. De cealaltă, văi cât vezi cu ochii, ravene și câmpia pe care e greu s-o descrii celui care nu a văzut-o niciodată. Pare banală totuși, câmpia aceasta moldavă, cu lanurile de orz și de porumb, cu fâșiile de codru bătrân, fără vreo fărâmă de lumină la orizont, cu satele vechi zărindu-se printre mesteceni și sălcii. Satul meu este ca multe altele. Are o biserică frumoasă cu icoane aurite tremurând vii prin fumul de tămâie”.
Arome de valeriană și vanilie
Povestea captivant Enescu, nu? „Locuiam într-o casă fără etaj, cu un pridvor din lemn pictat unde stăteau să se usuce la soare funii de ceapă. Îmi amintesc țăranii cu cămăși albe brodate cu fir albastru cântând pe înserate… Ținuturile din jur au fost descrise de alții mai bine decât aș face-o eu”. Și-aici, violonistul a făcut loc unor imagini proiectate prin ochii adoratei sale soții, prințesa Maruca Cantacuzino: „Ah, melancolia infinită a drumurilor pustii și pline de gropi, catifelate de praful gros din care emană, în timpul căldurilor de cuptor ale verilor fierbinți, o nedefinită și tulburătoare aromă de valeriană și vanilie… fără vreun copac, vreun tufiș, vreo bornă, ci doar, ici-colo, o fântână cu cumpănă, din cele rătăcite pe întinderea câmpiei, evocând timpuri preistorice, cu ghizdurile din lemn sau din pământ bătătorit. Câteodată, un iepure speriat traversează drumul ca o săgeată. Nesfârșitul șir de care românești, cu boii adormiți în jug”.
O țară patriarhală
Citește pe Antena3.ro
Imediat, confirmarea maestrului Enescu: „Da, așa arată țara mea și tot așa imaginea pe care am luat-o pretutindeni cu mine”. Cu alte cuvinte, călătorit de copil la Viena, Paris, apoi prin toată lumea, George din Liveni a purtat cu sine până la moarte o Românie patriarhală, închisă între icoane și sfinți, deschisă spre lume doar pe la colțuri de curiozitățile copiilor care i-au zburat de pe prispă, cum a făcut-o chiar Enescu.
Parisul lui George Enescu
Stabilit în capitala Franței, oraș în care a și închis ochii într-o zi de primăvară (4 mai) a anului 1955, George Enescu nu s-a împăcat niciodată cu realitățile occidentale: „Deși este adevărat că adoram Parisul, mă simțeam totuși, din punct de vedere artistic, puțin dezrădăcinat. Lumea de acolo era prea cerebrală pentru mine, eu rămânând, în ciuda atâtor kilometri distanță, băiatul duios și încăpățânat care văzuse lumina zilei departe, pe plaiurile României. Un sălbatic pe care nimic nu reușea să-l disciplineze definitiv, un independent nedezmințit, care nu accepta nicio constrângere și nu se voia al vreunei școli, nici chiar al celei unde își terminase studiile muzicale. Nu sunt ingrat față de Conservatorul în care am cunoscut maeștri admirabili și prieteni fermecători. Dar când sunt rugat să spun cu exactitate când l-am terminat, nu știu ce să răspund, pentru că mereu mi s-a părut, cel puțin în suflet, că am părăsit Conservatorul chiar în ziua în care am intrat în el!”.
Compozitor sau violonist?
Magnific autoportret! Nu-i puțin să recunoști, fie și înainte de ultima curbă a vieții, că, adorat ca un zeu în familie, ai fost dezamăgit de lumea indiferentă a marilor bulevarde ale Senei. Încercăm să surprindem, în continuare, una din marile dileme puse pe seama muzicianului George Enescu: compozitor sau virtuoz? Românul atins de aripa geniului a răspuns fără echivocuri acestei mirări: „Când se vorbește de George Enescu, în Europa lumea se gândește la violonist și în America la compozitor. Or, mă simt compozitor până în măduva oaselor, forțele mele mi le-am consacrat întotdeauna dragostei mele față de muzică și încercării de a o crea. Dacă numărul lucrărilor mele este relativ restrâns, este pentru că am vrut să dau - și o spun fără orgoliu - ce este mai bun din mine. N-am publicat ceea ce nu consideram relativ terminat. Cariera mea se rezumă la câteva lucrări. Ea nu are nicio legătură cu concertele mele ca virtuoz. Să nu confundăm cariera cu meșteșugul!”.
Fuga de lipsuri
Țintit? „Vioara mi-a oferit posibilitatea de e deveni independent. La începutul vieții mele de muzician, aveam în jurul meu colegi pe care nevoile vieții îi constrângeau să accepte munci comerciale sau birocratice. Uneori îi vedeam obligați să compună melodii neînsemnate pentru mici editori, aranjamente muzicale pentru domnișoare. Ca să mă scutesc de acest calvar, m-am străduit să cânt cât puteam mai bine la vioară. Am reușit? Puțin contează. M-am născut să fiu un visător, un leneș. Toată viața m-am biciuit. În fiecare zi, în fiecare clipă, a trebuit să mă împing de la spate - hai, mișcă! - cu arcușul pe post de cravașă”. Și o mică răutate: „Când privesc vioara în cutia ei - mortul acesta lucios în sicriașul său - îi spun, poate cu vanitate: «Ești foarte frumoasă, prietenă, ești foarte delicată, dar ești prea mică!»”.
Secretele (împărtășite) ale creației
George Enescu nu s-a sfiit, înaintea marelui final, să-și deschidă inima, inimă de creator prin excelență: „Lucrez încet și în secret, ajungând până la a ascunde de cei apropiați schițele pe care, de altfel, ei n-au niciun chef să mi le fure. Sunt bântuit de scrupule, dar nu cunosc disperarea: sunt prea umil pentru a-mi oferi riscul de a dispera. Lucrez cu chin și cu bucurie. Le-ați văzut cred, ca și mine, pe acele femei epuizate ducând în brațe bebeluși dolofani, bine hrăniți cu laptele lor. Sunt pe punctul de a cădea din picioare, cu toate astea, sunt fericite. Și eu sunt tot cam așa...”.
Mulțumit? Niciodată!
Mai mult: „În fine, nu sunt niciodată pe deplin mulțumit: niciodată! Dacă într-o zi aș fi, n-aș mai compune, din chiar acel minut, ca să fac veșnică o asemenea clipă minunată!”. Și câteva îndemnuri pentru cei care aleg calea compoziției: „Fii tu însuți! Nu trăi cu spaima că ești mai bun sau mai puțin bun decât vecinul tău. Dacă ai ceva de spus, fă-o, în felul tău, și va fi bine. Dacă nu ai nimic de spus, taci, și nici așa nu va fi rău. Nu fi obsedat de noțiunea de progres artistic. În materie de artă, nu progresezi decât cu condiția să înaintezi foarte încet. Nu căuta un limbaj nou: caută un limbaj al tău, adică mijlocul de a exprima exact ce este în tine. Originalitatea se naște în cel ce nu o caută. Scrie muzică, nu scrie despre muzică. Nu fi în același timp creator și teoretician. În afară de Wagner, nimeni nu a reușit să dețină simultan cele două meșteșuguri. Fă-ți meseria în tăcere. Amin!”.
Numerele unui regal muzical
Festivalul George Enescu a debutat duminică, 27 august, nu mai puțin de 3.500 de artiști fiind invitați să participe la această sărbătoare a muzicii care se va întinde pe 29 de zile, până pe 24 septembrie. În cadrul celor 90 de concerte, programate pe scenele de la Ateneul Român, Sala Palatului, Sala Radio, Sala Auditorium și Teatrul Odeon, vor urca 51 de orchestre din 16 țări, 150 de soliști și 60 de dirijori. Un regal al muzicii!
142 de ani s-au împlinit pe 19 august 2023 de la nașterea compozitorului și virtuozului George Enescu
27 august - 24 septembrie e perioada în care se va desfășura la București cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu
„Eu sunt esențialmente un polifonist și nu omul drăgălașelor arpegii curgătoare. Am oroare de tot ce stagnează”, George Enescu
„Sunt un liric fără leac, wagnerian până în măduva oaselor”, George Enescu
„Pentru mine, muzica nu este o stare, ci o acțiune”, George Enescu
