Pentru prima dată, după mai bine de 20 de ani, iubitorii picturii ruse din secolele secolele XVI – XX au prilejul să se reîntâlnească, la Muzeul Naţional de Artă al României, cu 59 de lucrări de artă din această perioadă: 31 de icoane şi 28 de picturi din colecţiile Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a muzeului, creaţii semnificative pentru acest interval.
Marcată până spre sfârşitul secolului al XIX-lea de influenţa unor pictori precum Teofan Grecul sau Andrei Rubliov, pictura rusă îmbină vechiile tradiţii cu influenţe europene occidentale, atingând un mare rafinament tehnic. Expoziţia poate fi vizitată până pe 28 aprilie.
“Aceste lucrări readuc în atenţia publicului un patrimoniu valoros, mai puţin cunoscut dar conservat şi restaurat cu grijă pe parcursul ultimelor două decenii. Selecţia lucrărilor ilustrează, prin câteva exemple reprezentative, evoluţia unei şcoli de pictură care a început sub semnul artei bizantine, a continuat sub influenţa celei occidentale, ajungând la începutul secolului XX să contribuie la schimbarea profundă a artei europene”, explică Mariana Dragu, curatorul expoziţiei, specialist în cadrul Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a muzeului.
Icoanele prezente în expoziţie, precum Arhanghelul Gavril (sec. XVI, şcoala din Novgorod) sunt exemple strălucite ale stilului inconfundabil al iconarilor ruşi, care evoluează de la fidelitatea faţă de arta bizantină, spre o mai mare fluiditate a desenului şi o cromatică vie şi strălucitoare.
Reformele impuse de Petru cel Mare în secolul al XVIII-lea declanşează modernizarea Rusiei dar şi declinul stilisticii bizantine a artei icoanelor. Efectele în domeniul artei se manifestă prin înfiinţarea şcolii ruse de pictură de şevalet şi constituirea primelor colecţii de artă occidentală. “Noua generaţie de pictori ruşi aduce, în secolul al XIX-lea, sincronizarea artei ruse cu mişcările şi curentele artistice europene. Ei observă şi redau cât mai fidel, în stil realist, natura Rusiei şi înfăţişarea oamenilor simpli din popor, în lucrări precum Toamnă pe Volga, de Konstantin Ivanovici Gorbatov, Peisaj cu personaje, de Ilia Efimovici Repin sau Interior caucazian, de N. Şacilov, inspirându-se din literatură, din tradiţiile şi obiceiurile populare în încercarea de a ilustra specificul “sufletului rus”, ca în Dans rusesc, de Filip Andreevici Maliavin”, mai spune curatorul expoziţiei de la MNAR.