Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Era fiul unui grec insular (Ianache) și rudă, pe linie maternă, cu familia unui mare învățat muntean al epocii, stolnicul Constantin Cantacuzino, pe lângă care și-a petrecut adolescența. Mare sluger sub domnia binefăcătorului său Mihail Racoviță, când face o călătorie (în scop misterios) la Țarigrad, cimotie cu Antioh și Dimitrie Cantemir, care-l numește hatman și pe care (militar iscusit) îl ajută în bătălia, altminteri pierdută, de la Stănilești, cu turcii, Ion Neculce s-a refugiat, precum Dimitrie, în Rusia, sub protecția lui Petru cel Mare. Trăiește doi ani la Harkov, apoi șapte ani în Polonia, înainte de a se întoarce în Moldova și de a-și recupera, după multe ponoase, moșia”, releva criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate cronicarului moldovean.
Bănuit de pactizare cu năvălitorii ruși
Mai departe, pe firul cercetării profesorului Paul Cernat: „Vornic al Țării de Sus sub domnia lui Grigore Ghica, Neculce își scrie Letopisețul Țării Moldovei («De la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Ion Vodă Mavrocordat») de la punctul în care fusese lăsat de Miron Costin (continuator al cronicii lui Grigore Ureche) și de fiul său Neculai. După fuga domnitorului Ghica are oarecari probleme, fiind bănuit de pactizare cu năvălitorii ruși, și e eliberat «pe cauțiune», dar va fi reabilitat la vârf de noul domn, Constantin Mavrocordat, spre sfârșitul relativ lungii sale vieți”.
Plămadă pentru Alecsandri, Negruzzi, Sadoveanu
„Bârfitorul Neculce - mai aprecia Cernat - e un meșter al colportajului anecdotic picant și al limbii literare de sursă populară, iute și cu oralități savuroase. Prefațat de «basnele» (istoriile orale prelucrate) din epoca pe care el însuși o trăise (de la Ștefan cel Mare la Neculai Milescu Spătarul, favoriții lui...), Letopisețul său (editat prima oară, ca și scrierile altor cronicari moldoveni, de Mihail Kogălniceanu) valorifică surse scrise pentru partea anterioară vieții autorului său și, cu simț al relativității («cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iar bine va fi...»), surse orale pentru durata experienței sale istorice nemijlocite. Din el și din legendele din O samă de cuvinte au crescut narațiunile istorice ale lui Sadoveanu, C. Negruzzi și V. Alecsandri, dar și Ion Creangă îi datorează mult - chiar și Păstorel Teodoreanu”.
Memorabilele basne
În completare: „De fapt, limba literară a maeștrilor moldoveni moderni a fost forjată, în bună măsură, de acest moralist cârcotaș și savuros. Memorabile sunt «basnele» despre Aprodul Purice, Daniil Sihastrul și întemeierea mănăstirii Putna sau Dumbrava Roșie, despre visul lui Petru Rareș, excursurile despre bunicul Iordachi Cantacuzino, Gheorghe Ștefan Voievod și Vasile Lupu, episodul apocrif al cafelei consumate la Stambul de logofătul Tăutu sau portretul lui Neculai Cârnul”. Încă o acuarelă trasă de Paul Cernat: „Letopisețul... poate fi citit și dincolo de valabilitatea istoriografică, pentru dinamica narațiunii istorice și portretistica mușcătoare. Cel mai artist dintre cronicarii noștri a generat, în istoria prozei autohtone, efecte comparabile celor ale Psaltirii Mitropolitului Dosoftei asupra poeziei”.
Rusia lui Petru cel Mare văzută de Neculce și povestită de Iorga
Interesante și observațiile relevate de Nicolae Iorga în monumentala operă „Istoria literaturii românești. Introducere sintetică” (1929): „Odată ce Ureche a făcut cronica lui, Miron Costin și toți ceilalți cari se vor perinda vor sta supt influența acestei cronici, și, la rândul lui, Neculce a suferit-o. Dar la Neculce sunt de observat încă două lucruri”. Anume? „El s-a întâlnit cu rușii și a trebuit să treacă în Rusia, să se găsească în mijlocul societății rusești, care - țin să observ acest lucru, mai ales față de anumite păreri exprimate de scriitori mai tineri, cari în această privință hotărât că greșesc - nu-i plăcea fiindcă era prea mult strânsă într-un fel de disciplină de cazarmă, greoaie, care pentru dânsul, moldovean deprins a trăi și a vorbi oarecum liber, era o suferință de fiecare moment”.
Raportul unui saxon venit în Muntenia la 1690
„Și această judecată - nota Iorga - o întâlnim, de altfel, și într-un raport al unui saxon venit în Muntenia pe la 1690: dorința lui Petru cel Mare de a câștiga pe munteni nu poate avea sfârșit rodnic, crede el, pentru că era ein Herr allzu streger Disciplin (un om de o disciplină prea strânsă). Dar Neculce mai spune și altceva: lui nu-i place Rusia pentru că nu sunt cărturari, pentru că, am zice azi, oamenii de acolo nu au preocupații intelectuale. Petru credea că face o revoluție atunci când silea pe orice rus să umble proaspăt bărbierit, ori ca fiecare să cetească aritmetica lui. Dar, când, prin măsuri oficiale, cu jandarmul și soldații silești o nație să învețe ce este aritmetica, își poate închipui oricine că acolo nu este prea multă intelectualitate”.
Ambiții politice, nu intelectuale
„Nu în ultimul rând: „În societatea aceasta, dacă nu a găsit intelectualitate, Neculce a găsit totuși altceva: a găsit un orizont politic care nu era în Moldova. Rusia avea ambiții în toate părțile, ambiții de putere mare, și la Ion Neculce, într-o anumită fază a lui, se vede o necontenită privire asupra împrejurărilor de aiurea, care constituiau deci pentru el un nou izvor de informație pe care desigur nu l-ar fi avut altfel”.
Fără cuvinte străine
Un alt aspect (ce-ar merita dezbătut) sesizat de istoricul născut la Botoșani: „Același orizont occidental, cu un amestec care la Neculce nu se întâlnește, căci el înțelege să scrie numai moldovenește, fără a introduce cuvinte străine, fără a latiniza, se găsește și în opera istorică a lui Radu Popescu, din Ilfov, marele dușman în scris al lui Șerban Cantacuzino. E un cronicar politic deosebit de interesant, fiindcă, de o parte, în felul cum povestește el în memoriile lui, se apropie de Miron Costin și de Neculce, dar, în același timp, sau, mai bine zis, într-un anume moment din dezvoltarea scrisului său, el este și un martor al vremurilor sale, spuind lucruri pe care le-a săvârșit și el însuși”.
Farmec secular (furat)
O ultimă apreciere critică (semnată de Alexandru Piru în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, 1977): „Ceea ce face farmecul legendelor lui Neculce este conținutul lor educativ fără ostentație sau cumpănit anecdotic, epicul cuminte, bătrânesc, narațiunea simplă, populară. Este lesne de înțeles de ce legendele din O samă de cuvinte au fost atât de citite și prelucrate de scriitorii din secolul următor. Aceștia au găsit fără multă zăbavă subiecte de-a gata, necesitând doar versificația pentru a fi transformate în cântece, balade sau poeme. De cele mai multe ori însă, observație care nu s-a făcut, legendele lui Neculce pierd din autenticitate în prelucrările poeților, păstrându-și mai departe adevăratul parfum numai în original”.
Cap la cap cu tatăl lui Creangă
Ion Neculce a fost așezat la cele veșnice în satul Prigorenii Mici (astăzi comuna Ion Neculce, județul Iași), în preajma unei bisericuțe vechi din lemn și piatră. Tot aici odihnește și Ștefan Apetrii Ciubotaru, nimeni altul decât tatăl învățătorului Ion Creangă, păstrat în memoria colectivă a românilor pentru cartea „Amintiri din copilărie”.
352 de ani se vor fi împlinit anul acesta de la nașterea cronicarului-boier Ion Neculce
„Ion Neculce era fiul unui grec insular (Ianache) și rudă, pe linie maternă, cu familia unui mare învățat muntean al epocii, stolnicul Constantin Cantacuzino, pe lângă care și-a petrecut adolescența”, Paul Cernat, istoric literar
„Vornic al Țării de Sus sub domnia lui Grigore Ghica, Neculce își scrie Letopisețul Țării Moldovei de la punctul în care fusese lăsat de Miron Costin (continuator al cronicii lui Grigore Ureche) și de fiul său Neculai”, Paul Cernat
„Bârfitorul Neculce e un meșter al colportajului anecdotic picant și al limbii literare de sursă populară, iute și cu oralități savuroase”, Paul Cernat
„Cel mai artist dintre cronicarii noștri a generat, în istoria prozei autohtone, efecte comparabile celor ale Psaltirii Mitropolitului Dosoftei asupra poeziei”, Paul Cernat
