Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Afirmat ca poet în zona cercurilor de avangardă, antifascist, militant comunist în ilegalitate, reporter în presa de stânga, apropiat și de echipele monografice ale lui Dimitrie Gusti, Miron Radu Paraschivescu a publicat în anii ’30 poeme «cetățenești», influențate de Walt Whitman și Rafael Alberti, reunite mai târziu în volumul Declarația patetică. A publicat în epocă și broșuri despre România socială”, amintea criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate lui Miron Radu.
Suport pentru Marin Preda (la debut)
„Debutul editorial ca poet - urma Paul Cernat - are loc în 1941, cu volumul Cântice țigănești - singura lui capodoperă, preluare a cântecelor de lume și a folclorului de mahala în maniera lui F. Garcia Lorca din Romancero gitan. A fost unul dintre sprijinitorii lui Marin Preda la intrarea în viața literară. După 1945, Miron Radu Paraschivescu devine (probabil din invidie) primul inchizitor al lui Tudor Arghezi, înaintea lui Sorin Toma. Bolnav psihic, suferă și o scindare interioară între idealismul comunist și contactul cu o realitate care-l dezamăgește”.
Pe mâna nonconformiștilor
Pe aceleași coordonate: „După un interludiu conformist intră în conflict cu oficialitatea și, urmare a unor crize, trece o vreme prin ospiciu. Volumele de după 1950 (Laudele, Tristele, Versul liber) sunt modeste. Și-a reabilitat imaginea în breaslă în anii ’60, ca diriguitor al suplimentului revistei Ramuri (Povestea vorbei), unde i-a debutat pe cei mai neconformi și/sau avangardiști dintre noii scriitori (oniricii, Paul Goma, Radu Petrescu, Norman Manea, Nora Iuga etc.).”
Cinci soții
Citește pe Antena3.ro
Parapet de final: „În ultimii ani, retras la Valenii de Munte, Miron Radu Paraschivescu devenise aproape un disident. Dramaticul său jurnal (editat postum, în exil, sub titlul Jurnalul unui cobai) este foaia de temperatură interioară a unui revoluționar eretic, un true believer. Cunoscut ca homme à femmes, Miron Radu Paraschivescu a avut cinci soții, cu o anume predilecție pentru pictorițe și scriitoare (Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian, Sidonia Drăgușanu ș.a). Un personaj...”
Fuga după iubire
Publicate în Franța, sub titlul Jurnalul unui eretic, „spovedaniile” lui Miron Radu Paraschivescu, cele legate de amoruri în special, rămân savuroase. Iată ce nota poetul despre Sidonia Drăgușanu, scriitoare cu care a fost căsătorit între 1940 și 1945: „Sidonia mă-ntreabă dacă-o iubesc. Eu n-o iubesc, şi stau cu ea fiindcă mi-e o tovarăşă bună, inteligentă şi fiindcă într-o bună măsură m-am obişnuit cu ea, într-un minim de confort. Ea ţine locul mamei pentru mine, asta e! Iubirea mea pentru ea, dacă se poate numi iubire, e una cam filială”.
Sinceritate
Mai mult: „Când mă întreabă dacă-o iubesc, ce-i pot eu răspunde? îi spun că nu. Că îmi place, dar de iubit n-o iubesc. Se supără şi plânge. (…) Cartea lui Mihai Sadoveanu mă învaţă să înlătur şi acest lucru: sincerităţile inutile. Nu adaug nimic legăturii şi libertăţii mele faţă de Sidonia dacă-i spun că n-o iubesc. N-am să-i mai spun. Am să-i răspund echivoc sau chiar afirmativ, când are să mă mai întrebe. Şi am să mă despart de ea îndată ce voi simţi o mare nevoie să fiu singur sau şi - mai sigur - îndată ce voi da de o femeie pe care s-o iubesc cu adevărat. Dar pentru ca să ştiu şi pentru ca să pot iubi cu adevărat o femeie, e nevoie să fiu sincer cu mine însumi. Să ştiu ce vreau şi să-mi cunosc acest adevăr al meu”.
„Afirmat ca poet în zona cercurilor de avangardă, antifascist, militant comunist în ilegalitate, reporter în presa de stânga, Miron Radu Paraschivescu a publicat în anii ’30 poeme «cetățenești»”, Paul Cernat, istoric literar
„Bolnav psihic, Miron Radu Paraschivescu suferă și o scindare interioară între idealismul comunist și contactul cu o realitate care-l dezamăgește”, Paul Cernat, istoric literar
