Primăria Municipiului București prin Casa Artelor "Dinu Lipatti" vă invită duminică, 16 septembrie 2018, la evenimentul extraordinar “LIPATTI, ULTIMUL RECITAL - Besançon, 16 septembrie 1950”, prilejuit de împlinirea a 68 de ani de la cea din urmă apariție pe scenă a marelui pianist român Dinu Lipatti, memorabilul recital de la Palatul Justiției din localitatea franceză Besançon.
Evenimentul va debuta, de la orele 18.00, cu audiția înregistrării originale a programului muzical pe care Dinu Lipatti l-a interpretat în Sala Parlamentului. Banda originală, cu înregistrarea ultimului său recital din cadrul Festivalului de la Besançon, a fost descoperită abia în 1957 în arhiva Radio France. A fost publicată mai întâi în Statele Unite și Marea Britanie, apoi în Franța, cu un succes enorm.
Expoziția în aer liber “Recitalul de la Besançon, cântecul de lebădă al lui Dinu Lipatti” va spune, în imagini și text, povestea zilei de 16 septembrie 1950, rămasă în istoria muzicală drept una dintre cele mai tulburătoare dovezi ale genialității lui Dinu Lipatti, o mărturie a iubirii și a sacrificiului său pentru Marea Muzică.
De la orele 19.00, va avea loc proiecția documentarului „Ultimul recital”, realizat de regizorul şi producătorul francez Philippe Roger, peliculă selecţionată la Festivalul de Film Documentar Doucencourt de la Lyon. Pornind de la momentul Besançon 1950, filmul construiește retroactiv imaginea celui mai iubit pianist român din toate timpurile, prin mărturiile emoționante ale celor care l-au cunoscut și admirat.
„Am obținut mărturiile unora dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Lipatti, pianistul Jacques Chapuis, auditori ai concertului, printre care Jacques Kreisler (președinte al Festivalului în 1950), biograful artistului, Grigore Bărgăuanu și fotograful Michel Meusy, cel care a imortalizat în imagini această secvență de luptă și grație. Am adăugat documente sonore radiofonice la fel de prețioase - muzică de Bach, Mozart, Schubert, Chopin și câteva fraze vorbite de artist în limba franceză, înainte și după Besançon” - Philippe Roger.
Proiecția filmului, în traducerea Irinei Margareta Nistor, va avea loc în Salonul de muzică al Casei Lipatti.
De la orele 20.00, tot în Salonul de muzică ce a aparținut familei Lipatti, pianista Mădălina Pașol va aduce un omagiu de suflet celui mai mare pianist român, interpretând o mare parte a lucrărilor cântate de acesta la Festivalul de la Besançon, în chiar ordinea aleasă, atunci, de Dinu Lipatti: Sonata pentru pian Nr. 8 în la minor, K.310, de Wolfgang Amadeus Mozart; Impromptu Nr. 2 în Mi bemol Major și Impromptu Nr.3 în Sol bemol Major de Franz Schubert; Valsurile Nr. 3, Nr. 6, Nr. 7, Nr. 9 și Nr. 10 de Frédéric Chopin.
În mod firesc, finalul serii îl va reprezenta îndrăgita Corală în Sol Major “Jesu bleibet meine Freude”, a lui Johann Sebastian Bach - lucrarea de suflet a lui Dinu Lipatti, cu care a ales să își încheie ultimul său recital.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul se va desfăşura în Salonul de Muzică și Curtea Casei Artelor “Dinu Lipatti”, Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 12, Bucureşti.