Ca şi în anii precedenţi, cea de-a treia ediţie a festivalului se va desfăşura în aer liber, la Romexpo, în perioada 1-5 iulie. The Killers, Motorhead & Moby, Orbital, Santana şi Manowar sunt headlinerii din acest an, care fac din B'estfest unul dintre cele mai atractive festivaluri din Europa.
Cu un buget de 3.300.000 de euro, dintre care 2.200.000 înseamnă plata artiştilor, cu un afiş cu peste 30 de nume din 11 ţări, cu două scene alăturate, de 19x14 metri, deservite de o instalaţie de 800.000 de waţi-sunet şi lumină, B'estfest 2009 se "întinde" pe 30.000 de metri pătraţi şi necesită două săptămâni de amenajare şi dezafectare. Şi în acest an, în perimetrul festivalului vor fi 200 de metri de bar cu mâncare (specialităţi româneşti, chinezeşti şi italiene) şi băuturi (apă, sucuri, bere), unde plata se face cu jetoane. Un jeton este 5 lei şi cu el poţi lua o bere sau două ape plate sau o porţie de mici.
AGENŢIE DE PR DIN LONDRA
În acest an, campania de promovare pe plan internaţional a B'estfest e desfăşurată prin intermediul unei agenţii de PR cu sediul la Londra. Este vorba despre Global Publicity, reprezentată de Nikki Wright, care se ocupă şi de alte festivaluri precum Exit (Serbia), Melt! (Germania), Tignes Fest (Franţa), Rhythm & Vines (Noua Zeelandă) şi altele. Muzica de cea mai bună calitate, headlinerii de top şi preţurile mai mici faţă de alte festivaluri de pe continent au transformat B'estfest într-o ţintă a amatorilor de turism festivalier, atrăgând din ce în ce mai mulţi spectatori din afara Bucureştiului şi din afara ţării. La 1 iulie se va da startul cu prima noutate a ediţiei 2009, respectiv Ziua Zero, o scurtă avanpremieră a festivalului, care îi va avea drept cap de afiş pe cei mai titraţi artişti ai momentului, The Killers. Programul va continua cu cele trei zile de festival propriu-zis, care pe lângă show-uri de excepţie va oferi publicului o adevărată experienţă festivalieră, cu "extra goodies" precum Dukes Box, Poles Apart sau Miniscule of Sound, alături de celebrele petreceri Silent Disco. Ultima zi a festivalului rămâne şi în 2009 rezervată fanilor "rockului greu", cărora li s-a pregătit şi de această dată o generoasă porţie de heavy-metal venită direct de la sursă, legendara trupă Manowar.
CD B'ESTFEST VOL. 1
B'estfest 2009 a mai pregătit o surpriză publicului său, lansând, împreună cu Universal Music Romania, compilaţia B'estfest Vol. 1. Este un CD cu 15 piese originale semnate de artişti care au cântat sau cântă în acest an la festival: The Killers, Patrice, Santana, Kaiser Chiefs, Stereophonics, Marilyn Manson, Reamonn, White Lies, Klaxons şi alţii. Compilaţia va fi disponibilă de la 1 iunie în magazine, la 29,9 lei, şi va fi disponibilă şi la B'estfest, în punctele de merchandising. Lista completă a artiştilor, programul pe zile şi ore etc. sunt pe site-ul www.bestfest.ro. Biletele pentru Ziua Zero şi biletele de o zi (130 de lei între 20 aprilie şi 30 iunie; 150 de lei pe durata festivalului, la intrare), cele pentru Aftershock (100 şi 150 de lei), precum şi abonamentele pentru 2, 3 şi 4 iulie (270 lei) se găsesc la www.myticket.ro şi Diverta.
Citește pe Antena3.ro