x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Alexandru Tomescu şi Ştefan Cazacu, alături de Orchestra Română de Tineret, concert extraordinar online în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene şi Zilei Naţionale a României

Alexandru Tomescu şi Ştefan Cazacu, alături de Orchestra Română de Tineret, concert extraordinar online în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene şi Zilei Naţionale a României

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Noi 2020   •   16:16
Alexandru Tomescu şi Ştefan Cazacu, alături de Orchestra Română de Tineret, concert extraordinar online în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene şi Zilei Naţionale a României
Sursa foto: Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

Orchestra Română de Tineret revine în atenţia publicului cu un concert extraordinar online ce va fi difuzat în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene şi Zilei Naţionale a României. Înregistrat la Palatul Tinerimea Română, concertul Orchestrei Române de Tineret, dirijat de maestrul Cristian Mandeal, va cuprinde: Trei piese pentru orchestră de coarde, de Constantin SilvestriSerenada Română și Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră, de Constantin Dimitrescu - solist Ştefan CazacuBalada pentru vioară și orchestră, de Ciprian Porumbescu - solist AlexandruTomescuJocuri românești, de Sabin Păutza şi  Simfonia a II-a în Re major, op. 36, de Ludwig van Beethoven.

 

Concertul, organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, va fi difuzat în data de 30 noiembrie, începând cu ora 19:00, pe pagina de facebook a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

 

Organizator: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română"

 

Cu sprijinul: Ambasadei Germaniei la București și a Ambasadei României la Berlin

Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

 

Orchestra Română de Tineret

 

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, fiind un program artistic și educațional sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică ce are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

 

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

 

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

 

 

Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

 

 

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional George Enescu și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Dobbiaco – Italia, March Music Day de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence și Festivalul Internațional al Orchestrelor Europene de Tineret Young Euroclassic din Berlin.

 

Din noiembrie 2011, ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

Începând din anul 2011 Orchestra Română de Tineret este invitată constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, marcând de-a lungul anilor numeroase premiere în ceea ce privește prezența unei orchestre românești pe marile scene ale Europei, precum Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma sau Elbphilharmonie din Hamburg, alături de cele mai importante săli de concert din mari centre culturale precum Aix en Provence, Basel, Geneva, Lyon, Rouen, Ruse, Chișinău, Bălți, Milano, Dobbiaco și Ravello în Italia, Linz, Salzburg, sau din Asia, Istanbul și Beijing, ori Statele Unite ale Americii, precum și din România, la Sinaia, Brașov, Bușteni, Sibiu, Cluj, Iași și Timișoara.

 

Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internaționale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic excepțional.

 

 

 

 

×